Firma care se va ocupa de organizarea târgurilor și expozițiilor internaționale va fi selectată prin licitație publică, iar Ministerul Economiei va fi reprezentat la aceste evenimente de o singură persoană, nu de două, ca până acum, a anunțat duminică ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, în răspuns la protestele care au avut loc față de blocarea programului de promovare a exporturilor.
”Noua lege a achizițiilor impune licitații competitive pe SEAP pentru organizarea târgurilor. Numai că, colegi din minister, deja supărați că am impus că nu este nevoie de două persoane să "verifice" dacă totul e ok la târguri ci de maxim una împreună cu reprezentantul nostru comercial din acea țara, au tergiversat și au interpretat în toate felurile posibile legea, numai și numai să nu se schimbe nimic. Ministerul a înaintat la ANAP toată documentația necesară pentru lansarea pe SEAP a licitației pentru un acord cadru cu privire la organizarea de târguri și expoziții. În același timp, am deblocat participarea la târgul de la Moscova și la cel de la Paris”, a precizat ministrul citat.
Ministerul are pentru 2016 un buget pentru târguri de 40 milioane de lei.
Sursa: Agerpres