20% din angajații CEZ România au decis să părăsească compania în 2016

20% din angajații CEZ România au decis să părăsească compania în 2016
scris 23 feb 2018

Aproximativ 360 de angajați ai grupului CEZ România, 20% din total, au preferat să părăsească compania cehă în 2016, reiese din raportul de Sustenabilitate, publicat pentru prima dată în istoria activității companiei în România.

Potrivit raportului, Grupul CEZ are 1800 de angajați, din care 1.228 se află pe ștatele de plată ale Distribuție Oltenia. Interesant este că, în ceea ce privește Distribuție Oltenia, divizia de distribuție a Grupului CEZ, doar 10% dintre angajați au preferat să părăsească compania.

Urmărește-ne și pe Google News

“În 2016, rata de retenție a angajaților a fost de 80%; pe lângă un solid pachet de beneficii sociale și financiare (numai în 2016, am investit aproximativ 1,5 milioane de lei în bonusuri și beneficii), toți angajații beneficiază în medie de 25 ore de formare/an”, se precizează în raportul grupului CEZ cu rezultatele non-financiare înregistrate în 2016 în trei domenii: economic, social și mediu.

În ceea ce privește angajații Distribuție Oltenia, aceștia au beneficiat, pe lângă cele 25 de ore formare/an, de 7,8 milioane de lei în bonusuri și beneficii, ceea ce ar putea explica rata de retenție mai ridicată decât cea înregistrată de celelalte companii ale CEZ din România.

Distribuție Oltenia reprezintă business-ul de distribuție al companiei cehe din România, în timp ce grupul CEZ in România mai cuprinde alte 7 companii – CEZ Romania, CEZ Vanzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development si TMK Hydroenergy Power.

În 2016, energia electrică produsă de grupul CEZ a fost distribuită către aproximativ 1,43 milioane de locuri de consum, utilizând 54.890 km de linii electrice, 143 stații de conversie 110 kv/Mt, 60 stații de transformare Mt/ Mt, 81 puncte de alimentare și 10.288 posturi de transformare.

Grupul CEZ a operat în 2016 cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, situat în Dobrogea, în zona localităților Fântânele, Cogealac și Gradina și un sistem hidroenergetic în județul Caras Severin, cu centrale electrice amplasate pe 4 lacuri (Secu, Gozna, Valiug și Timiș Trei Ape). “Împreună, parcul eolian și hidrocentralele au produs 1.235 GWh, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din targetul de minim 20% al energiei totale care trebuia sa fie produs din surse regenerabile la nivel național”, susține compania cehă.

CEZ și-a promovat și imaginea de companie «verde» prin promovarea utilizării energiei curate în mobilitatea zilnică. “Am implementat o campanie de conștientizare în domeniul e-mobilității în Oltenia, invitându-i pe toți angajații noștri să conducă 2 mașini electrice din parcul nostru auto și să le reîncarce la cele 2 stații electrice instalate în Pitești și Craiova; 191 de angajați au condus vehiculele electrice, iar 33 de proprietari de autovehicule electrice sau hibride au primit energie electrică gratuită de la CeZ în valoare de 429 kWh.”, se precizează în raport.

CEZ România a investit 2,1 milioane de lei (1,5 grupul CEZ și 600 de mii lei Distribuție Oltenia) în programe de responsabilitate socială. Cu toate acestea, cea mai mare parte a investițiilor, 95 miliarde de lei până în 2020, a fost alocată de Distribuție Oltenia în modernizarea și extinderea rețelei de distribuție. Investițiile făcute în modernizarea rețelelor de distribuție și a stațiilor de transformare în 2016 au fost de 166 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
angajați
cez
sustenabilitate