PROFIT NEWS TV Iulia Caizer, co-fondator QuickLegal: Vrem să atragem o primă rundă de finanțare de 250.000 de euro, iar în următorii 3 ani să ne extindem în regiunea CEE

PROFIT NEWS TV Iulia Caizer, co-fondator QuickLegal: Vrem să atragem o primă rundă de finanțare de 250.000 de euro, iar în următorii 3 ani să ne extindem în regiunea CEE
scris 2 nov 2022

Startup-ul QuickLegal, care a creat un marketplace pentru livrarea serviciilor juridice, a luat naștere pe baza unei nevoi existente în piață, aceea de a conecta profesioniștii din domeniul juridic cu IMM-urile și persoanele individuale într-un mod mult mai ușor, decât procesul standard. Astfel, în 2018, în cadrul primei competiții de tip legal hackathon din România, trei profesioniste în domeniul juridic și-au unit forțele și și-au pus laolaltă ideile și au început dezvoltarea primei soluții de acest tip din România, care a fost lansată recent pe piață.

„Sperăm că, în curând, să fie una dintre companiile de succes de pe piața serviciilor juridice. În momentul de față, deoarece piața este destul de tânără, e nevoie de o tranziție de la un serviciu juridic tradițional, prin care avocații erau găsiți pe site-ul fiecărui barou, iar apoi contactați direct, la un serviciu mult mai avansat, în rând cu nevoile pieței de business actuale prin care poți accesa un avocat, să ai o discuție cu acesta într-un mod gratuit timp de 15 minute pentru a te asigura că este potrivit pentru tine, iar apoi să ai posibilitatea de a încheia un contract de asistență juridică cu acesta”, a spus, la emisiunea Startup-ul Săptămânii de la PROFIT NEWS TV, Iulia Caizer, co-fondator QuickLegal.

Momentan, platforma poate fi accesată gratuit, însă după atingerea unui anumit număr de utilizatori, QuickLegal va putea fi folosită în baza unui abonament sau prin contractarea unor pachete personalizate.

Urmărește-ne și pe Google News

Platforma se adresează atât profesioniștilor din domeniul juridic, cât și IMM-urilor și persoanelor individuale.

„Piața avocaturii este mult mai ușor de atins. Aici deja planurile noastre de abordare sunt încununate cu succes. Cunoaștem deja foarte bine piața, avem relațiile necesare pentru a promova acest tip de soluție. Printr-o promovare de doar o lună în cadrul rețelei de socializare LinkedIn am ajuns la 100 de avocați înscriși și activi pe platformă, ceea ce este surprinzător, deși am avut o contribuție minimă atât financiar, cât și ca timp. 

PROFIT NEWS TV Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene despre reforma pensiilor: Chiar dacă o să fiu criticat, sunt situații de obrăznicie! CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene despre reforma pensiilor: Chiar dacă o să fiu criticat, sunt situații de obrăznicie!

În ceea ce privește persoanele individuale și IMM-urile, aici este o strategie mult mai complexă de abordare a acestora. Ne adresăm angajaților cu venituri de peste 1.000 de euro pe lună, adică circa 5 milioane de români, cât și IMM-urilor care sunt undeva la 300.000 care ar avea nevoie de astfel de servicii. Vom aborda aceste segmente prin cadrul unor parteneriate strategice cu anumite startup-uri complementare sau cu alți parteneri strategici precum băncile. Bineînțeles că ne vom folosi și de serviciile online de promovare”, mai spune aceasta, adăugând că una dintre marile provocări cu care s-au confruntat încă de la înființare a fost crearea unei echipe care să le poată implementa cu succes ideile.

„Nu a fost ușor acest parcurs de a avea o echipă compactă și complexă. Ne-a lipsit partea de un specialist în domeniul tehnologiei și de un specialist în partea de business. O companie fără această componentă rămâne la stadiul de idee și inițiativă. Și bineînțeles că am avut nevoie de un specialist în marketing. Și, în tot acest timp, din 2018 până în prezent, am lucrat foarte intens la a strânge o echipă suficientă pentru a aduce un astfel de produs cu succes pe piață. Am ajuns să avem un specialist pe partea de tehnologie, unul pe partea de marketing și doi advisori pe partea de business”, precizează Iulia Caizer, care consideră că resursa umană este esența oricărei companii, iar fără o echipă potrivită șansele sunt destul de mici ca o companie să ajungă să aibă succes.

PROFIT NEWS TV Petru Trâmbițaș, fondator WellCode: Cred că, în prezent, domeniul IT, în special cu partea de programare, este cel mai stabil loc în care poți să fii CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Petru Trâmbițaș, fondator WellCode: Cred că, în prezent, domeniul IT, în special cu partea de programare, este cel mai stabil loc în care poți să fii

„Noi am schimbat foarte multe persoane pe partea tehnică, deoarece ideile noastre uneori nu reușeau să fie transmise către specialiștii IT într-un mod în care aceștia să poată să le execute. S-au schimbat foarte multe persoane, dar cred că asta ne-a ajutat foarte mult să testăm ceea ce ne dorim și să vedem cine sunt cele mai potrivite persoane care să ne implementeze ideea.

A doua mare provocare pentru startup este atragerea unei finanțări pentru a accelera dezvoltarea pe piața locală.

„Piața fiind destul de tânără este nevoie în primul rând de creșterea vizibilității și de atragerea încrederii utilizatorilor într-o astfel de soluție. Și atunci, este nevoie de o accelerare puțin mai bruscă față de o creștere organică a unei companii a cărui model de business există deja pe piață, serviciul este deja cunoscut, produsul nu mai e o noutate, comparativ cu proiectul nostru care cumva agită puțin piața serviciilor juridice care era destul de monotonă, nu avea și nu are încorporată tehnologia care ar putea să o stimuleze și să o facă să devină mult mai accesibilă, mai transparentă față de utilizatori”, explică Iulia Caizer.

VIDEO PROFIT NEWS TV Vlad Doboș, CEO VR2MED, a creat un \ CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Vlad Doboș, CEO VR2MED, a creat un "Netflix" pentru studenții de la medicină: Vrem să fim prezenți și în SUA. În Europa sunt deja universități care ne contactează

Până acum, marketplace-ul a fost dezvoltat din fondurile proprii ale celor trei co-fondatoare și a ajuns la 200 de utilizatori activi și circa 10 contracte semnate între avocați și utilizatori.

„Vrem să strângem o primă rundă de finanțare de 250.000 de euro pentru a accelera extinderea. Momentan suntem în discuții cu mai multe fonduri de investiții și investitori privați. Sperăm să găsim investitorul care nu doar să investească și să creadă în ceea ce vrem noi să facem, ci să ne devină inclusiv un partener de afaceri, de la care putem învăță. Cred că acest aspect este cel mai important. Totodată, suntem în curs de atragere a unor granturi europene. Suntem în ultima etapă de selecție.

Țintim să atingem un total de 3 milioane de euro din piața serviciilor juridice, iar în primul an să ajungem la un număr de 2.000 de utilizatori care plătesc un tip de abonament. Din aceste fonduri vrem să investim în partea de dezvoltare a produsului, care necesită totuși mai multe funcționalități, și în partea de marketing. Avem nevoie de o investiție semnificativă în promovarea acestei soluții și în creșterea vizibilității pe piață”, mai spune aceasta.

În următorii trei ani, startup-ul vrea să depășească granițele țării și să se extindă în regiunea Europei Centrale și de Est.

„Vrem să ne extindem pe piața serviciilor juridice în regiunea CEE, dar și în țări precum Grecia și Franța. Soluția fiind ușor scalabilă accesul pe astfel de piețe va fi destul de ușor”, afirmă Iulia Caizer.

viewscnt
Afla mai multe despre
quicklegal
iulia caizer