PROFIT NEWS TV Sorin Petcu, fondator Santinela: Într-un an probabil că vom lua mai în serios posibilitatea de finanțare. Momentan, ne axăm pe Europa

PROFIT NEWS TV Sorin Petcu, fondator Santinela: Într-un an probabil că vom lua mai în serios posibilitatea de finanțare. Momentan, ne axăm pe Europa
scris 3 oct 2022

Santinela, startup local care furnizează soluții software pentru companii, mai ales pentru cele din industria bunurilor de larg consum, targetează venituri de 200.000 de euro în 2022, iar pentru anul viitor vrea să ajungă chiar și până la un milion de euro.

Până acum, startup-ul s-a finanțat din surse proprii, însă ia în calcul și atragerea unei runde de finanțare peste un an.

„Deocamdată noi nu am dorit să luăm o finanțare externă, pentru că ne-am dorit întâi să demonstrăm că produsul nostru este viabil și competitiv pe piață. Dar suntem în discuții cu diverși investitori. Cred că, într-un an de zile, probabil că vom lua mai în serios această posibilitate de finanțare și accelerarea dezvoltării companiei”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Sorin Petcu, CEO și fondator Santinela.

Urmărește-ne și pe Google News

La nivel internațional, antreprenorul consideră că produsul pe care l-a creat este deja competitiv și a reușit deja să atragă ca și clienți nume mari din piață, precum Danone.

„Noi mergem pe soluții pragmatice. Avem clienți care ne compară cu firme mari din Germania, Franța, Canada. Momentan, ne axăm pe Europa, dar networking-ul pe care ni l-am creat în ultimul an și jumătate se pare că ne duce și spre alte continente. Am început să lucrăm cu Mexicul și facem absolut totul remote. Pentru noi, sky is the limit. Credem că piața din SUA e mai greu de penetrat. Există niște condiții mai draconice pentru a intra acolo”, mai spune acesta.

VIDEO PROFIT NEWS TV Victor Paraschiv, CEO YumiDocs: Ne dorim ca, până la finalul anului, să obținem o finanțare de 900.000 de lire sterline pentru dezvoltarea platformei și extinderea în SUA. Este o piață obișnuită să cumpere tehnologie CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Victor Paraschiv, CEO YumiDocs: Ne dorim ca, până la finalul anului, să obținem o finanțare de 900.000 de lire sterline pentru dezvoltarea platformei și extinderea în SUA. Este o piață obișnuită să cumpere tehnologie

Una dintre cele mai mari prvocări ale startup-ului este educarea pieței din România cu privire la necesitatea digitalizării și automatizării fabricilor, iar pe plan extern, de a ajunge la persoanele de decizie în companiile pe care le prospectează.

„Un alt punct important este timpul de la contactarea unui potențial client și până la semnarea contractului. Poate să fie 4, 6 și chiar 9 luni de zile. Uneori treci prin foarte multe faze de testare la clientul respectiv, unde unele teste sunt plătite, iar altele le vedem ca pe o investiție în viitor”, precizează Sorin Petcu.

De asemenea, startup-ul vizează și creșterea echipei atât intern, cât și prin parteneriate cu diferite firme de consultanță.

„Având o creștere bună anul acesta și previziuni foarte bune pentru anul următor dorim să ne mărim echipa. Suntem în discuții cu mai multe tipuri de parteneri, în general consultanți, care pot să ne deschidă foarte multe uși și ne pot ajuta și la o implementare sănătoasă a aplicației.

Chiar acum suntem în discuții și cu o firmă de consultanță din Polonia și cred că vom dezvolta mult această această zonă de parteneriate cu firme de genul. Este un proces care cred că va accelera în următorul an”, adaugă el.

viewscnt
Afla mai multe despre
sorin petcu
santinela