Trattoria Verdi au deja două sau trei restaurante bine așezate în București, și la începutul lui iulie au mai deschis unul, pe Ion Mihalache, aproape de Piața Victoriei. Acolo unde înainte a fost Osteria Gioia, mulți ani.
Nu am văzut schimbări semnificative față de ambianța de la Osteria Goia. Mesele și scaunele sunt ca și la celelalte Trattoria Verdi, cred că au un stoc mai mare din care iau pentru toate restaurantele, amenajate cam la fel. Au un salon la parter, iar galeria de deasupra nu e încă deschisă. Terasa e mică, înghesuită, fără verdeață, umbrită aproape inutil de niște umbrele firave.
Nu-mi aduc aminte că meniul să fie atât de amestecat și la celelalte Trattoria Verdi.
Acolo parcă țineau ceva mai mult la aparențe, la legăturile cu bucătăria italiană populară, la care face trimitere directă și numele, desigur. Un meniu simplu, conservator, felurile de bază arhicunoscute deja bucureștenilor claselor medii. Bucătăria italiană comună, de trattoria, pe lângă care apar tot felul de alte mâncăruri românești simple și ele, sau, mai bine zis, de bucătărie urbană, de zi cu zi. Am primit o supă crema de broccoli clocotită, pe care nu am putut-o mânca apoi din cauza sării în exces. Ciolanul de porc cu cartofi prăjiți a fost rezonabil, focaccia destul de bună.
Mi-a plăcut de chelner, jovial, natural și cu chef de lucru. Clienți erau destui la prânz, și nu e de mirare, sunt miliarde de burți corporatiste în milioanele de clădiri de birouri din Piața Victoriei. Prețurile deloc mici pentru o mâncare obișnuită, însă în zona rezonabilului, totuși.
Trattoria Verdi Victoriei s-a poziționat chiar de la început – și se pare că și mai mult decât celelalte restaurante ale lor – ca o simplă cantină pentru cei din jur, cu mâncare de comunitate, la care mergi doar pentru și când îți este foame. Pentru corporatiștii de rând e absolut suficient, se vede treaba…
