Restaurant nou, nu auzisem de el. Am trecut pe Armenească și l-am văzut, scris cu litere mari, roșii, să se vadă de departe: La Armenească (Moise House). Mă apropii, văd că e un restaurant etnic evreiesc kosher, cu multe inscripții în ebraică. În jur, aproape toți vorbeau în ebraică, unii cu însemnele cele distinctive ale apartenenței etno-confesionale, cu bărbi, chipiuta (kippah), batic și fuste la femei, și ce mai au la îndemână ca să se recunoască între ei.
Au deschis la începutul anului. Au luat o casă unde Carol I se taie cu Armenească, chiar în fața fostului hotel Modern, acum sediul Bursei. A fost un restaurant arăbesc acolo o bucată de vreme. Peste intersecție se vede vechea Biserica Armenească.
Intru, așadar. Lume multă pe terasă, cei mai mulți în grupuri. Un chelner tinerel îmi aruncă o privire cu coada ochiului, apoi își vede de ale lui. Am rămas în picioare lângă el o bună bucată de vreme, ostentativ. După ce am obosit de atâta ostentativitate, m-am dus înăuntru, cu gândul că poate am mai mult succes. Ambianța sumbră, întunecoasă, amenajare sumară, provincială, miros apăsător, așa că am ieșit repede.
M-am așezat pe scară, cu spatele rezemat de perete. Începuse să devină evident că nu mă va întreba nimeni ceva din proprie inițiativă, așa că am abodrat eu pe unul dintre cei câțiva chelneri și i-am cerut un meniu.
Doriți să stați aici, pe scară? Păi ce să fac, dacă nu mai e nicio masă liberă? Da, într-adevăr… O să vă aduc mâncarea aici! Erau, totuși, scaune libere, și chiar o masă nefolosită de la un grup care unise vreo patru, însă se răriseră între timp și s-au strâns la două mese. Însă au crezut că-mi place mai mult să stau pe jos, se vede treaba.
Chelnerul m-a avertizat că va dura mult până îmi aduce mâncarea, fiindcă au un singur bucătar. Și câtă dreptate a avut…
Clienții leneși refuza să-și curețe singuri mesele
Am avut timp pe îndelete să-i studiez pe toți cei din jur, pe chelneri, toată construcția lor. Și meniul, desigur. La Armenească – Moise House e un restaurant etnic, după cum am spus, cu mâncare kosher în integralitatea lui. Știam, în mare, ce înseamnă asta, și că le limitează foarte mult marjă de manevră. Mâncăruri simple, la care importantă e proveniența produselor și a ingredientelor, și mai puțin rețetele, modul de pregătire și de prezentare. Și de servire, am dedus eu acum… În jur, cei mai mulți aveau câte ceva la grătar și cartofi prăjiți. Eu am luat o supă de legume, humus, pasta de susan și falafel.
Ce a urmat a fost la fel de interesant. Clienții cereau câte una, alta. Așa sunt clienții, cer mereu câte ceva. Când se lămureau că nu vor primi, se duceau și-și luau singuri, după ce reperau cam pe unde se țin tacâmurile, șervețelele, sosurile și altele La Armenească. Am fost surprins, însă, să văd că refuzau să-și curate singuri mesele. Cât am stat acolo, aproape două ceasuri, s-au eliberat mai multe mese, ca apoi să se așeze alți clienți. Niciuna dintre ele nu a fost curățată, nici înainte, și nici după ce s-au așezat noii clienți la ele.
Picnicul kosher de la Moise House
După o oră a venit supa mea. A fost puțin încurcat chelnerul, nu știa dacă să o pună pe pământ sau să mi-o dea direct în mână. I-am zis să o lase jos, mă pregăteam să-i fac o poză. Chelnerului tinerel i s-a părut chiar cool faza, mi-a zâmbit prietenește și complice.
A fost excelentă supa, una dintre cele mai bune supe de legume pe care le-am mâncat vreodată. Nu știu de ce, poate de la prea multă foame, prea multă așteptare și prea mare durere de spinare. Dacă i-aș fi întrebat, presupun că mi-ar fi spus că e kosher, de aceea, însă eu încă nu văd legătura.
Se făcuseră multe mese libere între timp. La un moment dat, un chelner m-a întrebat dacă nu vreau să mă mut la o masă. I-am zis că da, îmi înțepeniseră deja toate mădularele de la statul și de la mâncatul chircit. I-am arătat o masă, i-am zis că mă mut la aceea. Foarte bine, zice omul! Dar nu a curățat-o.
Sindromul Stockholm și cercetare sociologică La Armenească (Moise House)
După altă jumătate de ceas, au venit și humusul, psta de susan și falafelul. Avea dexteritate chelnerul. A cartografiat instantaneu locul și a reușit să le așeze perfect printre farfuriile murdare și resturile de la cei de dinainte. M-am dus să-mi iau tacâmuri și șervețele, știam deja unde e fiecare lucru La Armenească…
În timpul acesta terasa Moise House s-a umplut iarăși. Am mâncat tot humusul și ce mai aduseseră. Foarte bune și acestea, mai ales pasta de susan. Mai rămăsese o jumătate de sticlă de apă de la clienții de dinainte. Am băut-o pe aceea, nu mai aveam putere să mă ridic să merg până la bar.
Eram ostenit și înțepenit, ceasul trecuse deja de zece, voiam să mă duc să mă culc. I-am cerut nota chelnerului tinerel. Nu a venit. După jumătate de ceas am luat un meniu și mi-am calculat-o singur. La apă am adăugat doar jumătate de sticlă, nu una întreagă. Am mai adăugat și o marjă de siguranță de vreo 30%, pentru cine știe ce costuri ascunse or avea: vreo taxă adiționala de kosher, de mâncat pe scară, cine știe.
I-am lăsat banii pe masă și am plecat. Începuse deja furtuna, m-a apucat îngrijorarea că nu cumva să fi luat vântul banii și să creadă că am plecat fără să plătesc. M-am întors, am pus o sticlă pe ei, apoi am rugat un mesean de alături să-i atragă chelnerului atenția că sunt acolo. Nu a înțeles ce-i spun, nu vorbeam aceeași limbă. I-am zis în englezește. A zis că OK, i-a luat și i-a pus pe masa lui.
Am plecat din nou. Începuse să plouă și eu eram pe scuter. Pe drum încercam să-mi dau seama dacă eram supărat. Fusesem la început, însă acum nu mai eram. Ba, mi se părea chiar amuzant, eram binedispus. Era, probabil, reversul acela care ți se întâmpla adesea când e ceva atât de neobișnuit, de neașteptat, de halucinant, încât începi să percepi lucrurile și situația ca opusele lor. Sindromul Stockholm funcționează după același mecanism.
Merită o vizită
La Armenească – Moise House e un restaurant nu ca altele, din multe puncte de vedere. E unul dintre cele două restaurante kosher din București, alături de Chabad House din Piața Roamana, despre care am scris deja. Am auzit că mai sunt câteva astfel de locuri, dar acelea par să fie cantine exclusive pentru comunitatea lor și mici magazine cu produse kosher. Aceste două restaurante mari sunt deschise publicului larg, își fac reclamă și pe Internet. Și pe cel din Carol I au scris și mare pe restaurant numele cu roșu, să se vadă de departe. Chabad House din Piața Roamana e mai discret, nu știi că e un restaurant decât dacă te apropii și întrebi.
Oricum, merită o primă vizită, măcar, La Armenească (Moise House), dacă vreți să vă veseliți și să faceți și o mică cercetare sociologică în lungul timp de așteptare ca mâncării. Care mâncare e chiar bună, după cum am spus…
