Teatrul Național din București e imens, are sute de camere, săli, holuri și spații de toate felurile. A fost absurd că zeci de ani nu s-au învrednicit să dea unul dintre acestea pentru un restaurant, cafenea sau ce o fi fost. Au pus ei niște tonete cu suc și biscuiți, una în interior și una afară, au decis că nu merităm mai mult. Bine, măcar, că în ultimul ceas s-au lămurit și ei că atâția ani i-a durut în de nevoie clienților lor și au revenit la normalitate. Și nu cu unul, ci chiar cu două restaurante!
Au mai fost restaurante la Teatrul Național, cu mulți ani în urmă. Întâiul a fost Premieră, și era cel mai bun și mai de succes din București, la puțin timp după Revoluție. Apoi Nemo, despre care nu știu nimic. Acum, din mai, cei care au grupul The Embassy au deschis un mare restaurant. L-au numit Angelo Grasso, original și interesant, acesta fiind un om de teatru italian. Fiindcă și restaurantul e italian, într-un mare teatru…
Și atenție la pronunție! Angelo Grasso se pronunță în italiană, cu accentul pe a-ul fiecărui cuvânt, ÁngeloGrásso, și fără pauză între cuvinte. Să nu spuneți, cumva, Angélo, gráso!, mai ales dacă sunteți lângă o femeie pe care o cheamă Angela, și nu e chiar în formă maximă…
Au luat spațiul în care au fost și celelalte restaurante, în spate, pe Tudor Arghezi, spre benzinărie. Terasa e foarte mare, cotită și pe partea laterală stângă a teatrului. Salonul e foarte mare și e impresionant amenajat, se vede mâna uni arhitect bun acolo, cu un acces fără multe restricții la cardurile de credit ale patronilor de la The Embassy. Unii vor zice că florile și plantele sunt de plastic, deci nu știu ce. Da, dar eu le prefer de o mie de ori zidurilor și tubulaturilor industriale, și chiar mă bucur că oamneii aceștia au rezistat tentației de a dărâma și Teatrul Național până la fierul beton. Sau or fi vrut ei, dar s-a opus Caramitru, cine știe… Bine că m-au lăsat să fac poze de data aceasta, pentru că la celelalte localuri ale lor nu mi-au dat voie. Și terasa e bine amenajată, însă nu atât de originală ca interiorul.
Mi-au spus că patronul de la Angelo Grasso, și asociat al The Embassy, e un bucătar care a gătit zeci de ani prin Italia, și acum gătește personal și aici. Într-adevăr, meniul e din bucătăria italiană clasică. Destul de cuminte, nimic prea original. Nu e bucătărie fină sau creativă, însă e mâncare bună, muncită în bucătărie, atent pregătită și prezentată. Am mâncat scoici, paste cu frucre de mare, ciuperci cu sos și un porc tot cu sos, destul de bune toate. Și desertul foarte bun și spectaculos prezentat și preparat în fața ta, o versiune interesantă de tiramisu.
Serviciul a fost bun, cu o matahală de chelner care ne-a surprins foarte tare și foarte plăcut cu felul natural de a vorbi și a se purta, cu lipsă de ostentație și cu aerul său de personaj de teatru sau de film. Prețurile normale, foarte rezonabile, chiar, dacă ne uităm în farfurie, în jur, pe geam pe terasă afară și, mai ales, în curțile celorlalte restaurante. Clienți erau, toți afară, pe terasă, în caniculă. Ciudați oameni, mai ales că înăuntru aerul condiționat era foarte eficient.
Cei de la The Embassy au făcut și terasa de pe acoperișul Teatrului Național, dar aceea nu se cheamă tot Angelo Grasso, ci altfel. O să scriu și despre ei, dar trebuie să ajung seara, pentru că sunt deschiși doar după ora 18.
Angelo Grasso e primul restaurant foarte bine făcut al celor de la The Embassy, despre care nu prea am scris de bine până acum. Sunt sigur că le va mege bine, era mare, foarte mare nevoie de un astfel de restaurant la TNB…
