O cină memorabilă în Carpații Orientali ai Covasnei…

O cină memorabilă în Carpații Orientali ai Covasnei…
scris 12 sep 2019

… la invitația prietenilor mei, ursuzul Lorand Szarvadi și Zsuzsanna Szarvadi-Teglas, adorabila lui femeie. M-au invitat de mai multe ori la restaurantul lor de la Balvanyos. Însă, fiind departe de București, și mie neplacandu-mi defel să călătoresc, am tot lăsat-o pe mai târziu. Și cum ei sunt mult mai modești decât toți ceilalți milionari pe care îi cunosc, și mai modești chiar decât ar fi cazul, nu am înțeles defel despre ce mâncare vorbeau. Poate că dacă ar fi fost un restaurant în Sibiu, în Cluj sau în Oradea, mi-ar fi trecut și fine dining-ul prin minte, așa, măcar o clipită. Dar nu la Bixad, pe munte, în pădure printre sălbăticiuni. Însă abia când m-a sunat un prieten bun și umblat prin lume, George, nu o să mă crezi din prima dacă îți spun unde sunt acum și ce mănânc, ar trebui să vii și tu să vezi, m-am suit în mașină, am luat GPS-ul și am pornit către Ținutul Secuiesc.

Și am ajuns la Balvanyos. Auzisem de multe ori despre acest loc de pe munte, dar nu m-am învrednicit să aflu mai multe decât ce știam deja, că e lângă Lacul Sfânta Ana. Mă așteptam să ajung la un fel de cabană, însă am dat peste un hotel foarte mare, elegant, occidental, foarte bine amenajat și dotat. De fapt, un adevărat complex, și m-am prins că de aceea se cheamă Balvanyos Resort. Are un magazin, săli foarte mari de conferințe, un spa cu piscine cu apă de izvor, una afară și una acoperită, saune, centre de înfrumusețare și tratament, masaj, cameră barică și salină și cine știe ce altele de felul acestora, o sală mare de gimnastică, terenuri de tenis, de echitație…

Urmărește-ne și pe Google News

Alături au un parc de distracții pentru copii, dar și pentru adulți mai exaltați, care nu pot sta liniștiți cu o carte în mână. Balvanyos Adventure Park, adică pentru cei care vor să se cațăre prin copaci, chiar dacă arătând penibil purtând cască și cu corzi de siguranță. Eu am preferat să mă uit la animale: caprele din poză, ponei, un mânz pe jumătate ponei jumătate măgăruș, consecința unei uși uitate deschisă de un îngrijitor între țarcul măgarilor și cel al poneilor. La găini și la ce mai au Lorand și Zsuzsanna acolo.

La Vioara Roșie, un restaurant din altă lume și din alte vremuri… CITEȘTE ȘI La Vioara Roșie, un restaurant din altă lume și din alte vremuri…

Și dacă îți dorești foarte mult să pui ceva original pe Instagram și o cauți cu lumânarea, aștepți puțin și sigur apare câte un urs, uneori chiar pe alee, în parcul hotelului. Iar dacă ursoaica și cei trei pui mici ai ei îți fac o favoare și vin până în curtea din spatele hotelului, ai ce povesti un an după aceea.

Ce mă așteptam încă și mai puțin să găsesc în mijlocul pădurii, au fost operele de artă. Mari, monumentale pe alei și în parc, sculpturi, instalații și picturi în interior. Acestea de la numeroșii artiști care au fost acolo de-a lungul timpului, în tabere de creație și rezidențe artistice. Mi-i și imaginăm, că aceia despre care citeam în romane când eram mic, când nu mai aveau nici un bănuț în buzunar dădeau în schimb câte un tablou sau ce mai aveau ei pe o farfurie cu mâncare sau un pat într-o cameră cu ușa.

Sunt multe de spus și de arătat despre Grand Hotel și ce mai e în jurul lui la Balvanyos Resort, așa că le-am pus într-un articol separat, ca să nu-l lungesc la nesfârșit pe acesta: https://www.restocracy.ro/grand-hotel-balvanyos-resort/.

Restaurantele de la Balvanyos

Cât despre mâncare, au o cafenea și un lounge foarte bine amenajate, cu o terasă suspendată afară, la înălțime, foarte căutată și apreciată. Restaurante sunt trei: două în Grand Hotel, Forest și Fork The Restaurant, și unul într-o clădire separată și cu o mare terasă în față, GastroLab.

Forest e dimineață restaurantul de mic-dejun al hotelului și la prânz și seara un restaurant generalist. Bine amenajat, spațios, luminos, culori calde. Meniu cu de toate, cuminte, cât să acopere cât mai multe cerințe. Specific multicuisine, mâncăruri pe care le găsești în multe alte restaurante, însă și câteva feluri originale. Porții mari, mâncarea destul de bună, însă nu cât să te mândrești pe Facebook cu locul în care ai mâncat tu.

O jumătate de surpriză a fost GastroLab, din clădirea alăturată. Are un salon mai mic, amenajat rustic. Apoi o terasă foarte mare acoperită, tot rustică și ea, numai din lemn, care se poate închide cu pereți de sticlă, încât să poți sta acolo până toamna târziu. Afară au o terasă largă, în care fac în fiecare noapte un mare foc – una dintre atracțiile de la Balvanyos Resort. Totul e rustic la GastroLab, ar fi trebuit să încep cu asta, ca să nu repet adjectivul de atâtea ori.

Meniul de la GastroLab e tradițional ardelenesc și unguresc, însă “reinterpretat”, cu tot felul de inserții de creativitate. Sunt într-o inventare și testare continuă de noi combinații de produse și ingrediante, și uneori chiar feluri de mâncare cu totul. Spun că a fost pe jumătate o surpriză pentru că știu bine restaurantul lor din București, în Piața Victoriei, cu același nume, GastroLab. Într-adevăr, o bună parte din meniu e și la București, cu mâncarea bună și foarte bună despre care am scris deja. Însă la GastroLab din Balvanyos fac mereu și mâncăruri care nu sunt în meniu, au produse direct de la fermă și din pădure, vânat proaspăt, ouă și găini cu alt gust.

Surpriza de la Balvanyos Resort

Marea surpriză de la Balvanyos Resort, însă, a fost Fork The Restaurant, restaurantul lor de fine dining. Cu un singur salon de mărime mijlocie și o mică terasă afară, în prelungirea lui, foarte bine amenajat, elegant, luminos, cu vedere panoramică spre pădure. Bucătăria foarte bine utilată, semideschisa, te poți uita dacă ești curios prin două deschizături mari, fără geam. Meniul scurt, exact atât cât trebuie.

Doar din citirea meniului nu prea-ți dai seama că e o bucătărie fină acolo și că au un chef foarte talentat. Au ales să pună denumiri scurte felurilor de mâncare, laconice, de multe ori doar cu enumerarea produsului său produselor principale. Și, mai ales, pentru că prețurile sunt ca ale unui restaurant obișnuit din București. Și încă, fiindcă vezi pe fereastră un chef foarte tânăr, cu înfățișare adolescentină, tăcut și discret, cu reflexele de vedetă cu totul și cu totul nedezvoltate.

Abia după ce vezi farfuria în față începi să te gândești că ar putea să fie ceva fin acolo, deși nu întotdeauna arată că marile farfurii din București. Însă după ce guști, te lămurești definitiv…

Cheful acela va ajunge departe, fără îndoială. M-am uitat pe internet după numele lui, Robert Tordai, și nu am găsit mai nimic. Clar, oamenii aceia de la Balvanyos nu le au prea bine cu marketingul! În privința asta, o mulțime de restaurante din București, unii chiar pe sfert din cât sunt ei de buni, ar putea să le dea lecții.

Și încă ceva important de spus despre restaurantele de la Balvanyos Resort: la toate trei lista de vinuri este impresionantă. Și prețurile moderate, de asemenea. Foarte surprinzător, însă nu și pentru cei care știu că Lorand Szarvadi e unul dintre importatorii și distribuitorii importanți de vinuri, inclusiv pentru cele din România.

Cinele de la Balvanyos

În prima seară am mâncat la Fork The Restaurant. Cum eram șapte la masă, și voiam, oricum, să gustăm din cât mai multe, am luat aproape tot meniul existent. La început am notat despre fiecare fel degustat, însă de la un moment dat încolo am pierdut șirul. Mai ales că și sticlele de vin se desfăceau una după alta. Așa că mai jos am pus meniul cu totul. Poate că doar două sau trei feluri de acolo nu au ajuns pe masa noastră.

Cina de la Fork a fost cu adevărat memorabilă, fiindcă toată mâncarea a fost bună și foarte bună, fină, cu gusturi și arome pregnante. Iar cina de la GastroLab, din seara următoare, a fost la fel, chiar dacă diferită. Aici am fost și testeri, Lorand și Zsuzsanna ne-au dat și câteva alte feluri pe care nu le aveau în meniu, la care acum lucrau. Eu le-am spus că pot să le adauge pe toate, fără excepție și fără grijă, pentru că toate au fost bune și foarte bune. Nu era bucătărie fină ca dincolo, la Fork, nici la fel de sofisticat prezentată, însă totata mâncarea a fost bună, fără excepție. Ceilalți au rămas mult după miezul nopții. Eu am cedat primul…

Am pus mai jos felurile de mâncare și câteva poze cu ele. M-am uitat acum pe site-ul lui Balvanyos resort, și am văzut că vorbesc despre pădure, liniște și aer pur, camerele curate, luminoase și elegante ale hotelului, spa-ul cu o descriere lungă și amănunțită, parcul de aventură. Dar nimic despre mâncare pe prima pagină. Nu au scris despre GastroLab, și, în primul rând, despre Fork The Restaurant și foarte talentatul lui chef, tânăr și ungur, Robert Tordai. Poate că Lorand și Zsuzsanna, mâncând astfel în fiecare zi, au început să considere asta ca pe ceva de la sine înțeles. Dar vă asigur că nu este așa. Nici măcar pentru bucureștenii bogați, obișnuiți cu mâncarea bună și cu restaurantele sofisticate…

Fine dining la Fork The Restaurant

  • ÎNGHEȚATĂ DE CIUPERCI (mix de ciuperci sălbatice / imitație de pământ vulcanic)
  • VARIAȚIUNI DE PĂSTRĂV (păstrăv proaspăt, păstrăv afumat, grapefruit, fenicul)
  • MOMIȚE (momițe de vițel, boabe de struguri grill, sos de unt)
  • BRÂNZĂ DULCE DE OAIE (brânză la tigaie, reducție de sfeclă roșie, rucola, baby spinach)
  • FOIE GRAS LA TIGAIE (ficat de gâscă, texturi de varză)
  • SUPĂ „PALÓC” (miel, cartofi, mărar)
  • SUPĂ DE PEȘTE (file de doradă, salată de fenicul)
  • SUPĂ CREMĂ DE HRIBI (hribi proaspeți de pădure, pesmet de foie gras)
  • TAGLIOLINI CU TRUFE (paste de casă, trufe, shitake, gălbiori, sos de riesling și tarhon)
  • RAVIOLI DE RAȚĂ (paste de casă, rață fragedă afumată, sos de morcovi și portocale)
  • FILE DE PĂSTRĂV (file de păstrăv, gnocchi cu brânză, sos de unt cu citrice)
  • BIBILICĂ (pulpițe de bibilică, prapură, piure de mazăre cu mentă, sos de cimbrișor)
  • DUET DE RAȚĂ (ficat de rață, chutney de caise / piept de rață, piure de cartofi cu afine)
  • ANTRICOT DE CERB (antricot la grătar, piure de țelină, sos de mure)
  • MUȘCHI DE VITĂ (mușchi de vită, foie gras, ragout de linte beluga , chips de rădăcinoase)
  • MANGALIȚA (cotlet de mangalița, texturi vegetale)
  • GOGOAȘĂ DE NĂUT (năut, castraveți, piure de dovleac, chips de rădăcinoase – produs vegan)
  • SUPĂ DE CĂPȘUNI (emulsie de căpșuni și fragi, sorbeto de kiwi și fructul pasiunii)
  • TORT DE CIOCOLATĂ (tort de ciocolată, alune de pădure, măduvă de afine negre)
  • INSULĂ PLUTITOARE (lapte, lămâie, alune de pădure, spumă de ou)
  • FRUCTE CREMOASE ȘI CROCANTE (posset de lămâie, sabayon, crispi de migdale, meringue)
  • VARIAȚIUNI DE ÎNGHEȚATĂ DE CASĂ

 

 

Cina traditionala (dar nu foarte) la GastroLab

  • CREMĂ DE PĂSTRĂV  AFUMAT (ceapă roșie proaspătă, zeamă de lămâie, pâine prăjită)
  • PATÉ DE CASĂ (MANGALIȚĂ / VÂNAT) (salată de varză cu ceapă, pâine prăjită)
  • GUSTARE DIN CĂMARĂ (jumări  de mangalița, slănină de mangaliță, cârnăciori uscați, ciolan  proaspăt a la GastroLab, castraveți murați, ceapă roșie, brânză  burduf)
  • PASTĂ CU SEMINȚE  (vegan: fenicul proaspăt ușor marinat, piure fin de pătrunjel, pâine integrală prăjită)
  • FOIE GRAS TRAS LA TIGAIE (măr confit, sos de Tokaji dulce, stafide, brioșă)
  • SALATĂ DE QUINOA (file de păstrăv afumat, castraveți, avocado, mere,kiwi, file de grapefruit, maioneză)
  • SALATĂ RAINBOW (vegan: mix de germeni, salată proaspătă de sezon, fâșii rădăcinoase, linte, semințe rumenite, ciuperci coapte, sos vegan)
  • SUPĂ DE RAȚĂ  CU TĂIȚEI DE CASĂ CU OUĂ
  • PĂSTRĂV  DE MUNTE LA GRĂTAR (mămăligă cu ardei copt,  sos de usturoi cu verdețuri)
  • PLĂCINTĂ CU CARNE DE RAȚĂ (legume  rădăcinoase, smântână,  verdețuri)
  • OBRĂJORI DE VITĂ (găluște cu cartofi făcute în casă, sos de vin roșu cu fructe uscate)
  • MITITEI DIN CARNE DE VÂNAT (sos de muștar cu hrean)
  • TOCĂNIȚĂ DE CERB CU CIUPERCI DE PĂDURE (găluște de casă rumenite)
  • COLTUNAȘI CU CIUPERCI DE PADURE (vegetarian: aluat cu carton cu curcuma, mix de ciuperci, sos de unt, branza maturata locala)
  • GALUȘCA  SOMLÓI (nuci, blat de ciocolată, blat de nuci, cremă  vanilie, sos de ciocolată)
  • SUFLEU DE CIOCOLATĂ (înghețată de vanilie de casă)
  • PRĂJITURĂ CU MAC ȘI VIȘINE
viewscnt
Afla mai multe despre
carpații orientali
george butunoiu