PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România – Alexandra Bogatu, fondator rezident.ro: Vrem să ne consolidăm poziția pe piață și să creștem gradul de turiști

PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România – Alexandra Bogatu, fondator rezident.ro: Vrem să ne consolidăm poziția pe piață și să creștem gradul de turiști
scris 12 ian 2024

Startup-ul Rezident.ro, care a creat o platformă de închiriat apartamente în regim hotelier, a fost lansat pe piață în 2018. În prezent, platforma are în portofoliu apartamente în București, Constanță, Predeal, Eforie Nord și Corbu.

Recent, startup-ul a inaugurat și primul său bloc la Constanța, cu 26 de apartamente, ce vor fi închiriate tot în regim hotelier.

„Ne-a interesat foarte tare ca la toate locațiile noastre să fim în prime location. Portul turistic reprezintă cumva epicentrul zonei turistice a orașului Constanța, este și foarte aproape de mare, de centrul vechi și este ideal pentru zona de business, fiind foarte aproape de tribunal, de Primărie”, spune, la emisiunea (Re)Descoperă România de la PROFIT NEWS TV, Alexandra Bogatu, fondator rezident.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Rezident Tomis Marina se adresează tuturor tipologiilor de turiști.

„În ultimul timp, mai ales în extra sezon, ne adresăm în special turiștilor de business, care au treabă în port, la șantierul naval. Suntem foarte aproape de toate”, precizează aceasta.

PROFIT NEWS TV (Re)descoperă România – Valentina Dincă, proprietar Ferma de sub Penteleu: Ne-am dezvoltat organic și în funcție de cum a fost cererea. Acum avem un sat de vacanță CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV (Re)descoperă România – Valentina Dincă, proprietar Ferma de sub Penteleu: Ne-am dezvoltat organic și în funcție de cum a fost cererea. Acum avem un sat de vacanță

Pentru 2024, planurile startup-ului sunt de a-și consolida prezența pe piețele existente.

„Noi am crescut pur organic, am pornit cu 3 apartamente în București și ne-am dezvoltat din ce în ce mai mult. Am simțit nevoia dezvoltării în Constanța, pentru că zona de apartamente de închiriat în regim hotelier atât de bine poziționate nu există și am hotărât să acoperim noi această nevoie din piață.

Se anunță însă un an dificil din cauza creșterii costurilor, dar și din cauza provocărilor în a găsi personal calificat. Obiectivele noastre pentru anul acesta nu mai vizează extinderea, ci consolidarea. Vrem să ne consolidăm poziția pe piață și să creștem gradul de turiști care sunt clienți strict rezident.ro și care nu vin prin platforme terțe”, mai spune aceasta.

Ea adaugă că în 2024 principala provocare va veni din consolidarea echipei, care s-a dublat în ultimul an.

„Cred că am avut foarte multe oportunități în ultimul timp pe care le-am luat și le-am făcut față cu brio, ne-am extins foarte mult. Acum, având în vedere că suntem o echipă nouă, ne-am dublat ca mărime, principala noastră greutate va fi în a ne suda echipa și în a ne menține ca lideri de piață pe toate domeniile”, afirmă Alexandra Bogatu.

viewscnt
Afla mai multe despre
alexandra bogatu
rezident.ro