Presa britanică a anunțat la unison, pe surse, că Manchester United și Jose Mourinho au finalizat deja negocierile legate de contractul portughezului, însă anunțul oficial este întârziat de o serie de de amănunte legate de drepturile de imagine ale antrenorului, inclusiv a mărcii cu numele Jose Mourihno, înregistrată la OSIM-ul UE de Chelsea Londra.
Mourinho ar urma să câștige 12 milioane de lire sterline, inclusiv bonusuri, în fiecare dintre cei trei (potrivit altor surse, cinci) ani pe cât se va întinde contractul său cu clubul britanic.
Paradoxal, dincolo de “numele său” transformat în marcă înregistrată de Chelsea, singurele obstacole pentru ca portughezul să preia postul de antrenor al Manchester United sunt mașina sa personală, ceasul și cazinourile pe care, indiferent dacă le frecventeză sau nu, le promovează.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Jaguar vs Chevrolet, Hubolt vs Bulova
Potrivit The Telegraph, o serie dintre aceste “probleme” de imagine au fost rezolvate în cursul întâlnirii pe care Mourihno a avut-o miercuri cu reprezentanții clubului britanic, anunțul instalării sale ca antrenor al clubului Manchester United, urmând a fi făcut în cursul zilei de joi sau al celei de vineri.
În 2014, Mourinho a semnat mai multe contracte de sponsorizare cu producătorul de mașini de lux Jaguar, cu fabricantul de ceasuri elvețiene Hublot și cu Paradise Co, un operator coreean de cazinouri.
Problema este că viitorul său angajator, deținător al recordului de campionate și de Cupe ale Angliei câștigate, Manchester United, are la rândul său semnate un contract de sponsorizare cu gigantul auto american Chevrolet (contract pe 7 ani în valoare de 357 milioane de lire sterline), un parteneriat cu rivalul celor de Hubolt, producătorul de ceasuri Bulova, și un contract comercial cu Donaco International, un operator de cazinouri care activează în Coreea de Sud și alte state asiatice.
Aceasta este motivul în care în negocierile contractuale dintre Mourinho și Manchester United, care se desfășoară în aceste zile, sunt implicați mai mulți actori, inclusiv companiile cu care cele două părți au semnate contracte.
Chelsea a înregistrat mărcile cu numele și semnătura portughezului
Un alt impediment este cel al mărcii “Jose Mourinho”, care a fost înregistrată în aprilie 2006, pentru o perioadă de 20 de ani, de Chelsea Londra, club al cărui antrenor era la acea perioadă portughezul. În plus, în iulie 2009, Chelsea a mai înregistrat o marcă cu semnătura acestuia la Biroul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene. Dacă pe cei de la Real Madrid sau de la Internationale Milano, foști angajatori ai portughezului, nu i-a deranjat faptul că Chelsea deține marca numelui și semnăturii portughezului, se pare însă că, realizând potențialul comercial al imaginii acestuia, pe cei de Manchester United îi interesează și aceste două amănunte.
Surse apropiate negocierilor, citate de Daily Telegraph, susțin însă că Chelsea nu mai deține drepturile asupra numelui și semnăturii controversatului antrenor portughez.
Mourihno își va păstra drepturile de imagine
Potrivit acelorași surse, Mourinho își va păstra drepturile de imagine, însă contractul care va fi semnat cu Manchester United îi va limita acestuia numărul de contracte pe care le poate semna pe durata mandatului.
Din punct de vedere comercial, mariajul dintre Mourinho și Manchester United ar putea fi un succes pentru ambele părți, statutul de superstar al portughezului urmând a atinge o expunere maximă ca urmare a numărului mare de fani pe care îi are clubul la nivel global, dar și a celui mai performant departament comercial la nivelul fotbalului internațional. Și United, dar și sponsorii clubului ar putea benefica, la rândul lor, de expunerea pe care statutul de superstar al portughezului o atrage.
Adidas - singurul sponsor comun, însă și cel mai important
United și Mourinho au un singur sponsor comun, însă acesta este și cel mai important: Adidas. Clubul britanic are semnat un contract record de 750 milioane de lire sterline pe 10 ani cu firma germană, iar Mourinho este ambasador al acesteia și prieten bun al CEO-ului Adidas, Herbert Hainer.