Deși nu își va respecta angajamentele pentru CE de fotbal 2020, România pregătește oficial, împreună cu alte trei state, candidaturi pentru CE 2028 și CM 2030

Deși nu își va respecta angajamentele pentru CE de fotbal 2020, România pregătește oficial, împreună cu alte trei state, candidaturi pentru CE 2028 și CM 2030
scris 10 apr 2019

Guvernul a aprobat, miercuri, semnarea unui memorandum cu Bulgaria, Grecia și Serbia în vederea pregătirii unei candidaturi comune pentru organizarea Campionatului de fotbal UEFA 2028 și Cupei Mondiale FIFA din 2030. Decizia vine în contextul în care doar 3 din cele 4 stadioane promise de România pentru Campionatul European din 2020 vor putea fi terminate la termen pentru organizarea în Capitală a unor partide.

Executivul a aprobat, astfel, înființarea unui Comitet inițial de organizare pentru depunerea unei candidaturi comune, cu Bulgaria, Grecia și Serbia, în vederea orgnizării Campionatului UEFA 2028 și Cupei Mondiale 2030.

Urmărește-ne și pe Google News

Practic, România și celelalte 3 state balcanice vor depune candidaturi pentru ambele competiții menționate.

Președinția comisiei va asigurată prin rotație de fiecare țară membră, la un interval de 6 luni, fiecare stat va fi reprezentat în comisie de câte 4 membri. 

Profit.ro a prezentat anterior un document oficial în care Guvernul arată că doar 3 din cele 4 stadioane, promise pentru organizarea în Capitală a unor partide din cadrul Campionatului European de Fotbal din 2020, vor fi finalizate la termen. Stadioanele vor trebui finalizate într-n termen puțin mai mare de 1 an, deși lucrările de construcție au început doar la un sigur stadion.  

FOTO Compania Națională de Investiții a schimbat arhitectura noului stadion Steaua. Cum arată stadioanele Rapid și Arcul de Triumf. Promisiunile lui Gică Popescu CITEȘTE ȘI FOTO Compania Națională de Investiții a schimbat arhitectura noului stadion Steaua. Cum arată stadioanele Rapid și Arcul de Triumf. Promisiunile lui Gică Popescu

Ulterior, consilierul onorific al premierului, fostul internațional Gică Popescu, a confirmat că doar 3 din cele 4 stadioane vor fi gata în 2020 și a afirmat că forul european nu este interesat nici de construcția celor 3 stadioane, nici de calea ferată care urmează să lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni.

“Euro 2020 nu înseamnă doar cele două obiective, stadioane și calea ferată, ci mult mai multe. Ultimele preocupări ale celor de la UEFA în discuțiile pe care eu le-am avut cu ei erau legată de cele trei stadioane. Bineînțeles că dorim ca aceste trei stadioane să fie gata și vor fi gata până la Euro 2020 chiar dacă nu vor fi gata în totalitate ci în proporție de 90 la sută, de pus trei prosoape, trei ghivece, asta nu înseamnă că nu vor fi folosite la Campionatul European. Trebuie înțeles că acest obiective importante nu le facem pentru Euro 2020 deși dorim să le folosim la Euro 2020 și vor fi operative pentru acest turneu final”, a susținut Gică Popescu..

Pentru organizarea la București în anul 2020 a celor 3 partide din faza grupelor și a unui meci din optimile de finală din cadrul celei de-a 16-a ediții a Campionatului European de Fotbal, România și-a asumat, printre altele, realizarea a patru arene moderne și funcționale, care vor totaliza peste 70.000 locuri. Aceste patru proiecte sunt ”Stadion Steaua București”, ”Consolidarea și Modernizarea Stadionului Giulești Valentin Stănescu”, "Centrul Sportiv de Excelență - Rugby” - Stadionul Național ”Arcul de Triumf", ”Stadion nou pentru Clubul Sportiv Dinamo București".

viewscnt
Afla mai multe despre
stadioane
fotbal
ce 2020
constructii
stadiu
finalizare