Aplicația Google pentru iPhone și iPad încarcă instant articolele

Aplicația Google pentru iPhone și iPad încarcă instant articolele
scris 30 mai 2016

În noua versiune, Google pune accentul pe optimizările care cresc viteza de încărcare a aplicației sale de iOS.

Aplicația Google pentru iPad și iPhone a fost actualizată, iar noutățile importante vizează creșterea vitezei de utilizare. Pe de o parte, aplicația în sine va porni mai repede, iar pe de altă parte, paginile cu articole se vor încărca instant. Cel puțin, o parte dintre ele.

Urmărește-ne și pe Google News

Noua versiune a aplicației se încarcă și realizează căutările mai repede, susține Tamar Yehoshua, managerul de produs. Conform acestuia, toți utilizatorii aplicației, combinat, vor câștiga 6,5 milioane de ore până la finele anului, comparativ cu versiunile anterioare. În practică, sporul de viteză este imperceptibil.

Nu același lucru se poate spune despre încărcarea articolelor, unde diferența față de versiunea anterioară este evidentă. Google a inclus în noua versiune suport pentru propria tehnologie, AMP (Accelerated Mobile Pages), care nu este altceva decât o replică la Instant Articles a celor de la Facebook.

Facebook va găzdui transmisiuni live non-stop, iar înregistrările vor fi însoțite de un grafic al reacțiilor în timp real CITEȘTE ȘI Facebook va găzdui transmisiuni live non-stop, iar înregistrările vor fi însoțite de un grafic al reacțiilor în timp real

Simplist spus, AMP compresează și încarcă anticipat paginile web optimizate pentru telefonul mobil, pentru ca, în momentul în care utilizatorul vrea să citească un articol, acesta să se încarce instant.

Din păcate, numărul site-urilor care au implementat tehnologia AMP este redus, iar, în practică, doar un număr relativ redus de articole se vor încărca instant.

Odată cu noua versiune a aplicației Google, debutează și un nou format de conținut. Utilizatorii vor avea acces la rezumate video ale știrilor legate de competițiile NBA și NHL, urmând ca, pe viitor, suportul să fie extins și la alte zone de conținut.

Aplicația Google pentru iOS are rolul de a menține dominația companiei în ceea ce privește căutare pe internet, inclusiv pe iPhone-uri și iPad-uri, device-uri pe care Google nu poate realiza o integrare strânsă cu sistemul de operare, cum este cazul pe Android.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
iphone
ipad
ios