De mulți ani industria producătoare din România și-a redus constant contribuția la PIB, ajungând la o limită care începe să se manifeste puternic în economia țării. Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), semnalează posibilele efecte negative care vor impacta țara, dacă producția nu revine.
„Ideea că poți să produci totul în altă parte și să imporți mai ieftin are o limită care s-a manifestat puternic și a fost întărită de criza circuitelor electronice provenită majoritar din Asia, care pune mari probleme industriei europene, îndeosebi în industria de automobile. Prețurile pot fi controlate numai în măsura în care orice țară din Europa va începe să înțeleagă că trebuie să și producă bunuri, nu numai să importe”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Cristian Pârvan.
Potrivit acestuia, țările europene dezvoltate au realizat deja că acest proces de externalizare a producției în alte zone și-a arătat limitele, iar fără producție Europa va deveni doar un „muzeu umanitar”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Nu se poate să trăiești doar cu produse importate. Deficitul de cont curent a crescut cu 5 miliarde de lei, provocat de deficitul comercial extraordinar de mare, care crește din această lipsă de capacitate de a acoperi cerințele pieței interne cu produse interne. Căderea industrială în România va reprezenta o amenințare majoră pentru evoluțiile economice”, atrage atenția președintele PIAROM și dă exemplu industria agriculturii care a contribuit cu 2,2% la PIB-ul țării, de aproape 7%.
„Lucru care nu se va mai întâmpla în 2022 în mod cert, pentru că nu știm care vor fi condițiile climatice și oricum va fi greu să crească peste acest nivel”, mai adaugă acesta.
Pentru 2022, Guvernul a anunțat că vor fi finanțate 177 de proiecte majore care să contribuie la creșterea PIB-ului, dintre 90 sunt atribuite Ministerului Transporturilor.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Csilla Hegedüs, secretar de stat MIPE: Aproape tot PNRR va fi cheltuit de companii. Renegocierea nu este o opțiune. Când apar ghidurile pentru companii„Asistăm de ani de zile la acest joc nefavorabil economiei românești în care întâi anunțăm triumfalist că am finanțat Ministerul Transporturilor și la rectificări în mod constant luăm bani de acolo pentru a acoperi alte necesități. Această tratare superficială ar trebui să înceteze în 2022 având în vedere că în domeniul transporturilor suntem cu multe în urmă, ceea ce va avea efecte negative inclusiv asupra economiei”, mai spune Cristian Pârvan.
„Noi dăm ajutoare de stat la toată lumea indiferent cu ce proiecte vine, sub titulatura populistă că cine creează cele mai multe locuri de muncă asta duce la dezvoltare. Este important și asta, dar ce este mai important este ca resursele pe care le ai să le dirijezi în zonele de maxim interes. Ori noi din păcate nu facem acest lucru”, continuă acesta.
Despre creșterea prețurilor la energie și gaze, Cristian Pârvan consideră că este un fenomen speculativ, care se va menține și în 2022.
„Cei care nu cred acest lucru să se uite înapoi în 2007-2008 la care a fost prețul petrolului și cum a evoluat el ulterior. Deci este clar că în zona energetică partea speculativa, fie că este economică, fie geopolitică acționează cu o putere care a surprins pe toată lumea. Și acest lucru se va menține parțial și în 2022, având în vedere că nu sunt întrunite alte premize care să ducă la o scădere semnificativă”, afirmă Pârvan.