Speriat de impozitul specific, Josef Goschy i-a scris lui Iohannis: Este discriminatoriu și protecționist

Speriat de impozitul specific, Josef Goschy i-a scris lui Iohannis: Este discriminatoriu și protecționist
scris 6 iul 2016

Josef Goschy, proprietarul Unita Turism Holding, unul dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din Romania, cu 15 hoteluri care cumulează mai mult de 4.000 de locuri de cazare, i-a trimis miercuri o scrisoare deschisă președintelui Iohannis, prin care își exprimă îngrijorarea referitor la Legea impozitului specific în turism și alimentație publică care a fost votată in Parlament și se află la președinție spre promulgare. Dacă această lege va fi promulgată așa cum a fost votată de Parlament, spune Goschy, va fi o lege cu un pronunțat caracter discriminatoriu și protecționist.

Legea, adaugă omul de afaceri, nu ține cont de investitorii care au contractat credite pentru investiții în turism. Aceștia sunt discriminați față de investitorii care au avut surse de finanțare altele decât băncile, prin impunerea unui impozit pe un ipotetic profit care nu se regăsește în situațiile financiare. Astfel, un investitor cu credite luate de la bănci, chiar dacă până la achitarea creditelor are un rezultat financiar negativ, va plăti un impozit pe care nu va avea de unde să-l suporte.

Urmărește-ne și pe Google News

În opinia lui Goschy, legea are un caracter protecționist față de investitorii fără credite, pentru că un investitor cu credite, pentru a putea suporta noul impozit, va fi nevoit să majoreze prețurile, neavând alte  surse de a obține sumele pe care din 2017 va fi obligat să le plătească. În acest fel, crede el, investitorii din turism fără credite sunt avntajați direct în politica de prețuri.

În plus, mai spune Josef Goschy în scrisoare adresată președintelui, dacă legea va fi promulgată așa cum este ea formulată va conduce la contracția pieței creditelor în turism, la scăderea competitivității prețurilor în turism față de vecinii noștri și va descuraja investițiile, și așa destul de mici din turism, pentru că, în definitv sunt foarte puțini potențiali investitori cu capitaluri proprii și care să nu apeleze la bănci.

"Un capitol important sunt și investitorii străini din turism, pe care, nu-i așa, toată lumea îi dorește, dar al căror acces la credite va fi îngreunat de această nouă taxă fixă care va afecta balanțele economice și cash flow-ul în primii ani de investiție", afirmă omul de afaceri. El nu susține că legea impozitului specific nu este benefică pentru economia românească, dar crede că, probabil din neglijență, categoria de investitori care apelează la credite a fost scăpată din vedere.

Murad: Cu impozitul special, statul va câștiga de trei ori mai mult de la hotelieri CITEȘTE ȘI Murad: Cu impozitul special, statul va câștiga de trei ori mai mult de la hotelieri

"Domnule președinte, sunt un cetățean german care începând cu anul 1990 a plătit prin Unita Asigurări și Unita Turism zeci de milioane de euro impozite și taxe către statul român. Acum apelez la domnia voastră, care reprezentați statul român rugându-vă să retrimiteți Legea impozitului specific în Parlament, pentru ca discriminarea investitorilor cu credite în derulare și cu rezultate financiare negative să fie luată în discuție, iar elementele discriminatorii și protecționiste să fie eliminate prin excluderea acestor investitori de la impozitul specific pe perioada derularii creditelor", a mai spus el.

Josef Goschy spune că în demersul său este susținut și de lanțul hotelier Continental. Nu este susținut, însă, și de cea mai puternică federație a hotelierilor, FPTR, potrivit căreia statul va câștiga de trei ori mai mult după aplicarea acestui impozit. "Acest impozit, în afară de beneficiile materiale, aduce și un câștig moral. Toată lumea îi acuza în special pe cei din turism că nu își onorează obligațiile față de stat. Acest impozit pune pe toată lumea din domeniu în aceeași oală și fiecare dintre noi are obligația de a contribui cu câte puțin la bugetul de stat", a declarat recent pentru Profit.ro Mohammad Murad, președintele FPTR și unul dintre cei mai mari hotelieri din România.

Murad crede că prin noul impozit câștigă, în primul rând, statul, dar se elimină și birocrația și presiunile asupra industriei hoteliere, iar industria se autoeducă în relația cu statul. În plus, se crează o relație corectă între hotelieri, cu condiții egale pentru toți. "Așa cum e acum impozitul, aparent e în favoarea noastră, dar în realitate ajută statul, care n-o să mai încaseze doar 20 de milioane de euro impozit pe profit de la hotelieri, ci 60 de milioane de euro. Dacă se vor aduna și restaurantele, suma obținută va depăși 100 de milioane de euro", a afirmat președintele FPTR. Federația a calculat profiturile întregii industrii hoteliere și a constatat că aceasta declară un câștig de aproape 120 de milioane de euro pe an, iar statul colectează, prin impozitul pe profit, 16% din această sumă, adică 20 de milioane de euro. "Acum, noi, cu acest impozit, arătăm că există un profit nedeclarat în industrie de trei ori mai mare, adică de 360 de milioane de euro", a adăugat el.

După lupte grele, noul impozit pentru hoteluri și restaurante a primit avizul final CITEȘTE ȘI După lupte grele, noul impozit pentru hoteluri și restaurante a primit avizul final

După ce noul impozit va fi pus în aplicare, Murad crede că se vor rări controalele fiscului la hotelieri. De multe ori s-a vorbit în piață că hoteluri mari, de lanț internațional, pline de turiști și de conferințe, declară an de an pierderi sau câștiguri derizorii, pentru a plăti cât mai puțin impozit pe profit. Murad crede că nu e corect ca un hotel de patru stele să plătească impozit pe an 100.000 de euro, iar un hotel de două ori mai mare și de cinci stele să dea jumătate din această sumă. "Dacă un hotel are pierderi, fie nu are servicii bune și trebuie să le îmbunătățească, fie nu-i merge și trebuie să vândă mai departe către altul care se pricepe și poate să obțină un rezultat mai bun", completează el.

În prezent, o microîntreprindere cu mai mult de doi salariați achită un impozit anual de 1% din venit, microfirmele cu un singur salariat plătesc 2% din venit, iar cele care nu au niciun angajat declarat sunt impozitate cu 3% din venit. Pentru celelalte firme, impozitul este de 16% pe profit.

În schimb, prin noul sistem, un hotel clasificat cu una sau două stele din centrul Bucureștiului va plăti, așa cum Profit.ro a anunțat la începutul lunii noiembrie, un impozit anual de 223 lei/loc de cazare în timp ce un hotel de lux, 5 stele, va fi taxat cu 891 lei/loc, în timp ce impozitele pentru hoteluri din alte orașe vor pleca de la 135 lei/loc și vor ajunge la circa 580-650 lei/loc.

viewscnt
Afla mai multe despre
gochy
impozit
special