Dacia Logan reprezintă istoria modernă a mărcii Dacia, fiind primul model produs de Renault la Mioveni, de la zero, după preluarea companiei românești. După 20 de ani, piețele acestui model s-au restrâns, iar vânzările s-au diminuat treptat, ceea ce pare să conducă spre finalul vieții lui Logan.
ANAF atrage atenția românilor cu proprietăți a căror valoare depășește 2,5 milioane de lei sau autoturisme cu valoare de achiziție de peste 375.000 de lei că au de plată în acest an impozitul special. În acest scop, trebuie să depună formualarul 216 - "Declarația privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare". Românii cu clădiri peste nivelul prevăzut au termen de declarare și plată a impozitului până la 30 septembrie, iar cei cu mașini până la 31 decembrie.
Persoanele cu proprietăți imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei, asupra cărora s-a introdus anul trecut un impozit special, vor avea mai mult timp pentru a declara această taxă către autoritățile locale, până la 30 septembrie față de 30 aprilie în prezent în lege, și vor fi înștiințate de către direcțiile locale de taxe (ale primăriilor) referitor la acest impozit, prevede un proiect de OUG adoptat acum de către Guvern. De asemenea, proiectul aduce precizări privind unele amenzi care se aplică în sistemul e-Transport, anume că vor fi aplicate pentru acțiuni ulterioare datei de 1 iulie, precum și schimbări în ce privește accizele pentru produse cu nicotină, care nu conțin tutun, anume introducerea de accize la pliculețe cu nicotină.
Persoanele cu proprietăți imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei, asupra cărora s-a introdus anul trecut un impozit special, vor avea mai mult timp pentru a declara această taxă către autoritățile locale, până la 30 septembrie față de 30 aprilie în prezent în lege, și vor fi înștiințate de către direcțiile locale de taxe (ale primăriilor) referitor la acest impozit, prevede un proiect de OUG pregătit de către Ministerul Finanțelor. De asemenea, proiectul aduce precizări privind unele amenzi care se aplică în sistemul e-Transport, anume că vor fi aplicate pentru acțiuni ulterioare datei de 1 iulie, precum și schimbări în ce privește accizele pentru produse cu nicotină, care nu conțin tutun, anume introducerea de accize la pliculețe cu nicotină.
În anul 2024 se vor suspenda în continuare ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice, din sistempul public, angajările urmând a fi aprobate doar prin memorandum în Guvern, conform unei ordonanțe de urgență pregătitoare pentru bugetul de anul viitor. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor va fi menținut la nivelul lunii decembrie 2023, iar munca suplimentară va fi compensată cu timp liber, cu excepția polițștilor, militarilor și lucrătorilor din serviciile speciale. În ciuda declarațiilor contrare ale premierului Ciolacu, indemnizațiile demnitarilor, alături de cele ale funcționarilor publici ar urma să fie majorate cu 5%. Anul viitor nu vor fi acordate bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă.
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, controlat de grupul austriac omonim și la care statul român deține peste 20% din acțiuni, a dezvăluit valoarea dividendelor speciale pe care le propune spre distribuire acționarilor anul acesta, intenția fiind făcută publică încă din februarie.
Statul român, care care deține, prin Ministerul Energiei, 20,7% din acțiunile OMV Petrom, va încasa de la cea mai importantă companie de petrol și gaze dividende record de peste 480 de milioane de lei, aferente exercițiului financiar pe anul trecut, în care a înregistrat un profit record.
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, controlat de grupul austriac omonim și la care statul român deține peste 20% din acțiuni, a anunțat majorarea cu 10% a dividendului curent pe care îl va plăti anul acesta din profitul-record înregistrat în 2022.
ANAF a explicat într-un material informativ normele privind autorizarea și utilizarea mecanismului special pentru declararea și plata TVA la import. Mecanismul special pentru declararea și plata TVA la import a fost adoptat la final de iunie prin ordonanță de urgență (59/2021), iar normele au fost publicate în Monitorul Oficial la 1 iulie.
Ford lansează o ediție specială a pickup-ului Ranger Raptor, caracterizat printr-un design special și un interior cu accente roșii. Noul model este vedeta unui film western, alături de celelalte ediții speciale.
O aeronavă Boeing 767 care făcea o cursă cu regim special a fost implicată într-un accident aviatic, vineri, pe Aeroprotul București Băneasa - "Aurel Vlaicu", trenul principal suferind o defecțiune la aterizare. Cei 84 de pasageri de la bord au fost evacuați, fără a fi înregistrate persoane rănite. O anchetă a fost începută în acest caz. Potrivit BoardingPass.ro, este vorba de un avion Boeing 767 Omni Air care venea de la Kabul, Afganistan, și urma să plece, după alimentare, la Washington, D.C.
Liderii de grup ai PNL de la Camera Deputaților și Senat, Florin Roman și Daniel Fenechiu, propun prin amendamente depuse la OUG 29/2020, impozitarea progresiva a pensiilor speciale de la 10% până la 95%. Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor fi folosite pentru combaterea COVID-19.
Cumpărătorii din afara UE și a Spațiului Economic European (SEE) vor avea nevoie de un aviz pentru a putea cumpăra proprietăți în Finlanda, începând din 2020, a anunțat Ministerul Apărării din Finlanda.
Impozitul special pe veniturile suplimentare realizate din liberalizarea prețului gazelor a fost gândit, la momentul introducerii, pentru protejarea consumatorului vulnerabil, însă nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu acești bani, a declarat, la Profit Energy.forum, vicepreședintele Autorității Naționale de Eglementare în Domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege.
Guvernul schimbă Codul Rutier în perspectiva vizitei în România a Sanctității Sale Papa Francisc la cererea Vaticanului, care a solicitat ca autoturismele puse la dispoziția acestuia să aibă un număr unic de înregistrare, folosit atât la Vatican, cât și în vizitele oficiale. Schimbarea este necesară pentru ca Serviciul de Protecție și Pază să înregistreze în evidențele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se va deplasa Papa Francisc în România.
Agricultorii care vor să aplice regimul special de TVA trebuie să depună la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) o notificare în acest scop. Totodată, pot cere scoaterea din evidența plătitorilor de TVA, potrivit procedurii publicate de ANAF.
Josef Goschy, proprietarul Unita Turism Holding, unul dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din Romania, cu 15 hoteluri care cumulează mai mult de 4.000 de locuri de cazare, i-a trimis miercuri o scrisoare deschisă președintelui Iohannis, prin care își exprimă îngrijorarea referitor la Legea impozitului specific în turism și alimentație publică care a fost votată in Parlament și se află la președinție spre promulgare.
Hotelurile vor plăti de anul viitor, alături de restaurante și baruri, un impozit special calculat în funcție de capacitatea de cazarea, ceea ce va aduce statului câștiguri de trei ori mai mari decât cele 20 de milioane de euro pe care le obținea anual prin impozitul pe profit de la hotelieri, spune Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România și președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Bucuria fumătorilor și patronilor de cârciumi, care ieri au primit vestea adoptării de către Senat a amendamentelor care permit fumatul pe terase și în spații speciale, ar putea fi de scurtă durată. Motivul: Guvernul a decis să inițieze un proiect de OUG de transpunere a Directivei tutunului, ceea ce ridică semne de întrebare asupra viitorului proiectului așteptat de fumători.
După ce în 2015 a avut cel mai bun an fiscal din istoria companiei, Porsche, divizia de automobile sport de lux a grupului german Volkswagen, va plăti angajaților o primă specială cu o valoare brută de 8.911 euro, a anunțat compania miercuri într-un comunicat.