Primarul municipiului Târgoviște, Daniel-Cristian Stan (PSD), amenință că dă în judecată subsidiara germană a multinaționalei de fast-food KFC după ce compania a filmat în Turnul Chindiei, una dintre clădirile istorice emblematice ale localității, un clip publicitar în care apare un bărbat mic de statură, complet dezbrăcat, care sare din turn și aterizează într-o găleată, în mijlocul unei mulțimi de oameni.
"Vă adresez aceste cuvinte în calitate de primar al municipiului Târgoviște, născut și crescut în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Am fost neplăcut surprins să urmăresc clipul publicitar pe care compania dumneavoastră l-a filmat în municipiul Târgoviște, în cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, lângă Turnul Chindiei. Consider că filmarea și expunerea sunt de natură să maculeze una dintre emblemele de secole ale orașului, punct de referință pentru comunitate, iubit și respectat de târgovișteni, de români și nu numai. Ceea ce ați făcut dumneavoastră este, în egală măsură, ofensator și revoltător, iar comunitatea noastră a reacționat în consecință, dezaprobând masiv inițiativa", a scris primarul, pe contul său de Facebook.
Clipul a fost postat pe YouTube pe 6 iunie și are, în momentul redactării acestui material, aproape 3.000 de vizualizări.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Daniel-Cristian Stan a adăugat că nu știe cine sunt publicitarii și agenții din spatele acestei idei, dar precizează că o consideră a fi una total nefericită.
"Orașul nostru trăiește și respiră cultură și istorie prin toate așezămintele și monumentele sale. A fost Capitala Țării Românești pentru mai bine de trei secole. Ar fi trebuit să vă documentați înainte să produceți un clip atât de controversat. Acest mesaj este unul de indignare față de modul neprofesionist în care ați tratat municipiul Târgoviște", scrie primarul.
În final, acesta transmite celor de la KFC că este "imperios necesar" să oprească difuzarea spotului, care, potrivit edilului din Târgoviște, prejudiciază imaginea orașului, și să își reconsidere modul în care se raportează la această comunitate și la valorile sale.
"Ne rezervăm dreptul de a solicita instanței competente repararea prejudiciului de imagine pe care compania dumneavoastră l-a produs comunitații noastre", conchide primarul Daniel-Cristian Stan.
CITEȘTE ȘI Israelul suspendă, pentru a doua oară în trei luni, importurile de ovine și bovine din România, reclamând nereguliComplexul Național Muzeal Curtea Domnească arată, într-un comunicat, că nu a fost în niciun moment înștiințat cu privire la conținutul final al spotului, fiind astfel încălcate prevederile contractului de închiriere a spațiului respectiv.
"Complexul Național Muzeal Curtea Domnească se delimitează de orice acțiune menită să aducă prejudicii de imagine ansamblului monumental. Spotul publicitar în cauză este un material realizat post – producție, cu precizarea că managerul CNMCD nu a fost în niciun moment înștiințat cu privire la conținutul final al spotului, fiind astfel încălcate prevederile contractului de închiriere spații, în baza cărora echipa de filmarea prezentă la Târgoviște avea obligația să nu aducă prejudicii de imagine monumentului istoric", se afirmă în comunicat.
Instituția mai spune că, dintr-o analiză amănunțită a imaginilor apărute în spațiul public, se poate observa cu ușurință că imaginile utilizate în spotul publicitar nu sunt cele autentice, cele pentru care echipa de filmare a solicitat acordul.
"Mai mult decât atât, filmarea denotă cu certitudine faptul că spotul a fost unul prefabricat, montat în studio, fapt ce a condus la periclitarea imaginii CNMCD. Urmare a apariției acestor imagini, conducerea CNMCD a solicitat firmei de producție publicitară, responsabilă de conținutul materialului, clarificarea tuturor aspectelor care au provocat întreaga situație mai sus-menționată. În baza răspunsului ce urmează a fi primit, CNMCD va acționa în consecință", relevă sursa citată.