“Harababura”din Educație și al doilea val al pandemiei au afectat vânzările Jumbo în septembrie

“Harababura”din Educație și al doilea val al pandemiei au afectat vânzările Jumbo în septembrie
scris 6 oct 2020

“Harababura” din Educație și restricțiile impuse pe fondul pandemiei au afectat puternic vânzările Jumbo în septembrie, lună în care, în mod tradițional, retailerul înregistra o cerere ridicată pentru rechizite școlare.

Deschiderea noului an școlar nu a adus cu sine creșterea preconizată a traficului în magazine și a veniturilor, potrivit grupului elen, prezent cu o rețea de 14 hipermarketuri în România.

Urmărește-ne și pe Google News

“Modificarea datei deschiderii școlilor și restricțiile locale nu au contribuit deloc la buna funcționare a pieței. Dimpotrivă, au cauzat reacții instabile din partea consumatorilor, generând o fluctuație a vânzărilor în diferitele regiuni [de operații]”, a transmis Jumbo într-o notă pentru investitori.

Jumbo: Vânzări în scădere pe toate piețele la jumătatea anului, cu excepția României. Lansare întârziată la Craiova CITEȘTE ȘI Jumbo: Vânzări în scădere pe toate piețele la jumătatea anului, cu excepția României. Lansare întârziată la Craiova

Ca urmare a “harababurii” din sistemul educațional, vânzările grupului au avansat cu puțin peste 1% în septembrie raportat la luna similară a anului trecut.

“Luna septembrie a fost diferită în acest an. Piața a fost nervoasă și incertă, în parte din cauza unui al doilea val al pandemiei puternic, dar și din cauza harababurii mari din domeniul educației”, potrivit companiei.

În pofida evoluției dezamăgitoare din septembrie, retailerul grec de jucării și decorațiuni a reușit să reducă declinul vânzărilor la 9,3% după primele nouă luni, de la o scădere anuală de 10,9% raportată în perioada ianuarie-august.

Vânzările Jumbo s-au prăbușit cu 51% în martie și cu 86% în aprilie comparativ cu lunile similare din 2019, după ce grupul a fost nevoit să închidă aproape toate magazinele fizice pe piețele unde operează. Hipermarketurile care au rămas deschise au fost afectate, la rândul lor, de restricțile de deplasare impuse locuitorilor, în timp ce segmentul online nu a compensat decât parțal declinul.

Vânzările au revenit pe creștere în perioada mai-iulie, pentru ca în august să scadă cu 2%, evoluție pusă de grup pe seama declinului din turism.

Jumbo deține o rețea de 80 de hipermarketuri, din care 52 în Grecia, 14 în România, 9 în Bulgaria și 5 în Cipru, precum și două magazine online, operate din Grecia și, respectiv din Cipru, ultimul fiind lansat la finele lunii mai.

Retailerul grec vrea să deschidă un nou hipermarket în România, la Craiova, precum și un magazin online pentru piața locală, lansarea acestora fiind programată inițial pentru ultima parte a acestui an.

Luna trecută, Jumbo a transmis că magazinul din Craiova va fi deschis în ultimul trimestru din 2021, după ce în mai indicase că inaugurarea ar putea avea loc în prima parte a anului viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari jumbo
pandemie
deschiderea anului scolar
magazine jumbo
jumbo craiova
jucarii jumbo