Amazon majorează salariile pentru a reuși să găsească încă 125.000 de angajați

Amazon majorează salariile pentru a reuși să găsească încă 125.000 de angajați
scris 14 sep 2021

Amazon.com Inc a majorat nivelul mediu al salariul inițial în Statele Unite la 18 dolari pe oră și intenționează să angajeze încă 125.000 de persoane la depozite și transport, a afirmat pentru Reuters Dave Bozeman, vicepreședintele departamentului de servicii de livrări.

Planurile din e-commerce-ul românesc, noile reguli pregătite de autorități în domeniu și cum pot fi atrași mai mulți clienți sunt doar o parte dintre temele care vor fi prezentate la Videoconferința Profit E-commerce, organizată cu sprijinul Philip Morris România, ING, Altex și Telekom România și programată pentru 30 septembrie. Videoconferința va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV, detalii fiind disponibile AICI

Cel mai mare retailer online din lume a majorat salariile inițiale de la aproximativ 17 dolari în mai. În unele locații, compania americană acordă la angajare bonusuri de 3.000 de dolari, triplu față de ce oferea Amazon în urmă cu patru luni, a informat Dave Bozeman.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceste compensații ridicate vin pe fondul concurenței acerbe pe piața forței de muncă, a explicat oficialul Amazon. Compania este al doilea mare angajator privat în Statele Unite, iar în 2018 a stabilit un salariu minim de 15 dolari pe oră, scrie Agerpres.

Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

"Înăsprirea de pe piața forței de muncă, care afectează întreaga industrie, a dus la creșterea salariilor", susține Bozeman, adăugând că Amazon va menține salariul de bază la 15 dolari pe oră, dar vor fi acordate și alte beneficii.

Amazon are nevoie de angajați pentru cele 100 de centre logistice lansate luna aceasta în SUA, pe lângă cele 250 inaugurate în 2021.

Luna aceasta, directorul general Andy Jassy anunța că Amazon intenționează să angajeze 55.000 de persoane la nivel mondial în lunile următoare, peste 40.000 în SUA și restul în țări precum India, Germania și Japonia.

Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate și tehnologie, reprezintă mai mult de o treime din efectivele de angajați ale Google și aproape întreaga forță de muncă a Facebook.

În primul său interviu de la numirea la conducerea Amazon, în luna iulie a acestui an, Andy Jassy a spus că grupul are nevoie de un personal mai numeros pentru a ține pasul cu creșterea cererii în domeniile retail, cloud și publicitate, printre alte afaceri. În plus, noul proiect al Amazon vizând lansarea de sateliți în orbită pentru a extinde accesul la Internet în bandă largă, denumit Project Kuiper, va avea nevoie și el de foarte mulți noi angajați, a mai spus Jassy.

Cum vede un executiv de top, care și-a început cariera în România, schimbările din ultimii 25 de ani: Companii puternice și o dezvoltare impresionantă a retailului, dar drumul de la Sibiu la București durează acum mai mult CITEȘTE ȘI Cum vede un executiv de top, care și-a început cariera în România, schimbările din ultimii 25 de ani: Companii puternice și o dezvoltare impresionantă a retailului, dar drumul de la Sibiu la București durează acum mai mult

Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate și tehnologie, reprezintă o majorare cu 20% a personalului Amazon în domeniile corporate și tehnologie, care în prezent numără 275.000 de angajați la nivel global.

Amazon este una dintre puținele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri și venituri record.

Amazon a angajat peste 500.000 de persoane în 2020, în principal în cadrul depozitelor și operațiunilor de livrări. Compania investește semnificativ pentru a construi mai multe depozite și a crește salariile pentru a atrage noi angajați, în ideea de a putea răspunde la cererea solidă a cumpărătorilor care caută produse care să le fie livrate acasă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
salarii