Holcim România a pierdut definitiv procesul cu Comisia Europeană privind certificatele de emisii de CO2 furate în 2010

Holcim România a pierdut definitiv procesul cu Comisia Europeană privind certificatele de emisii de CO2 furate în 2010
scris 8 apr 2016

Producătorul de ciment Holcim SA din România, unul dintre cei trei mari producători de pe piața locală, a pierdut definitiv procesul cu Comisia Europeană în legătură cu furtul unor certificate de emisie de dioxid de carbon, în 2010, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins joi apelul companiei.

În decembrie 2014, Holcim pierduse procesul intentat Comisie Europene, dar a făcut apel, iar decizia definitivă a fost anunțată joi de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În urma deciziei, Holcim trebuie să plătească și cheltuielile de judecată, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Companiei Holcim i s-au furat 1,6 milioane de certificate de emisie de dioxid de carbon în toamna anului 2010, pdin care a recuperat circa 694.000. Potrivit companiei, 905.239 de certificate de emisii de CO2 nu au fost recuperate.

Acesta este singurul caz de furt de astfel de certificate, iar paguba este evaluată de către companie la 15 milioane de euro.

Holcim a dat în judecată Comisia Europeană pe motiv că instituția nu s-a implicat în susținerea păgubiților, prin furnizarea de informații și blocarea conturilor în care au plecat certificatele furate. Procesul a început în iulie 2012.

Compania Holcim a cerut în instanță ca executivul european să plătească contravaloarea, la prețul pieței, a certificatelor de emisie furate și nerecuperate, la care să se aplice o dobândă de 8% pe an de la 16 noiembrie 2010.

Costin Borc, ministrul Economiei: Doar 15% din exportatori sunt întreprinderi cu capital românesc CITEȘTE ȘI Costin Borc, ministrul Economiei: Doar 15% din exportatori sunt întreprinderi cu capital românesc

Însă instanța europeană a respins cererile Holcim, în condiile în care Comisia Europeană s-a bazat, în acțiunile sale, pe o decizie valabilă la nivel european de a nu divulga informații și de a nu interzice tranzacții cu cotele de emisie pretins furate.

În 16 noiembrie 2010, conturile de certificate de emisii de CO2 deținute de Holcim România la Registrul Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră au fost accesate ilegal, iar persoane necunoscute au sustras 1,6 milioane de certificate, potrivit datelor furnizate, la acel moment, de către companie.

Din certificatele sustrase, un milion au fost transferate într-un cont din Liechtenstein, iar alte 600.000 au ajuns la o firmă din Italia. O parte dintre certificate au fost ulterior transferate către conturi din Marea Britanie, Franța și Cehia.

DIICOT a demarat o anchetă în acest caz. 

viewscnt
Afla mai multe despre
holcim romania
comisia europeana
certificate de emisii de co2