Transelectrica și-a impus punctul de vedere: AGA a aprobat distribuirea ca dividende doar a 10% din profitul net, după ce inițial respinsese propunerea

Transelectrica și-a impus punctul de vedere: AGA a aprobat distribuirea ca dividende doar a 10% din profitul net, după ce inițial respinsese propunerea
scris 19 iun 2023

Conducerea executivă a companiei de stat Transelectrica a reușit să-și impună punctul de vedere, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) aprobând, cu 9,99977% din numărul total de voturi exprimate, distribuirea unui dividend brut de 0,71 lei/acțiune, după ce inițial, în ședința de pe 28 aprilie, AGA respinsese această propunere.

Calculat la nivel net și raportat la ultimul preț de închidere de la BVB, de 25,20 lei/acțiune, al titlurilor Transelectrica, acest dividend conferă acționarilor un randament de 2,59%.

Urmărește-ne și pe Google News

Inițial, cum a anunțat anterior Profit.ro, ideea de a acorda un dividend cu randament mai mic de 3% a primit un vot "împotrivă" la AGA de la finalul lunii aprilie.

După votul negativ de la acea dată, Transelectrica a anunțat că va iniția demersuri pentru revizuire astfel încât AGA să decidă în sensul aplicării unei ,,rate de distribuire’’ de doar 50%, calculată la profitul rămas de repartizat, cu argumentul că lipsa de numerar va crea vulnerabilități și poate pune în pericol siguranța financiară a companiei.

Cemacon, controlat de proprietarii Dedeman, cumpără o nouă companie CITEȘTE ȘI Cemacon, controlat de proprietarii Dedeman, cumpără o nouă companie

Compania atrăgea atenția că scăderea lichidității va atrage după sine semnale din partea agențiilor de rating, a analiștilor de piață și a finanțatorilor cu care are contracte de credit în derulare sau cu finanțatorii cu care intenționează să atragă credite suplimentare pentru obligațiile investiționale deja asumate.

Luni, AGA a decis, la un al doilea vot, să aprobe Consiliului de Administrație de repartizare a profitului net de 514,57 milioane lei obținut anul trecut.

Nu mai puțin de 331,22 milioane lei sunt alte repartizări prevăzute de lege, respectiv venituri realizate în anul 2022 din alocarea capacității de interconexiune, acestora adăugându-li-se suma de 71,85 milioane lei ca facilități fiscale pentru profitul reinvestit, conform propunerii respinse. Astfel, numai 52,04 milioane lei ar fi urmat să plece spre acționari sub formă de dividende, reprezentând o rată de distribuție de doar 10,11%.

Statul va încasa dividende de la Transelectrica de doar 30,54 milioane lei, la un randament net mai mic de 3%.

VIDEO Profit.ro Piața de Capital.forum - Interes extraordinar de la investitorii străini pentru titluri de stat. Nu a mai fost un an în care Finanțele să vândă cu atâta ușurință. Ochii sunt însă spre Hidroelectrica: Va fi cel mai mare deal, pregătiți bani CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Piața de Capital.forum - Interes extraordinar de la investitorii străini pentru titluri de stat. Nu a mai fost un an în care Finanțele să vândă cu atâta ușurință. Ochii sunt însă spre Hidroelectrica: Va fi cel mai mare deal, pregătiți bani

Totodată, s-a decis ca 27 iulie 2023 să fie stabilită drept „data plății” dividendelor distribuite din profitul înregistrat la 31.12.2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
bvb
bursa
dividende