Airbus a primit o comandă istorică, cea mai mare din istoria aviației civile

Airbus a primit o comandă istorică, cea mai mare din istoria aviației civile
scris 19 iun 2023

Constructorul aeronautic Airbus a primit o comandă record din partea companiei aeriene IndiGo, pentru 500 de avioane, aceasta fiind cea mai mare comandă făcută vreodată în istoria aviației civile, informează Reuters și AFP.

Această comandă istorică, al cărei preț teoretic se ridică la 55 de miliarde de dolari, a fost anunțată în prima zi a Salonului Aeronautic de la Bourget de către directorul general de la IndiGo, Pieter Elbers. Cele 500 de avioane de tip A320 ar urma să fie livrate între 2030 și 2035. În mod normal, companiile aeriene beneficiază de reduceri importante de prețuri în cazul unor comenzi mari, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Uber bate în retragere CITEȘTE ȘI Uber bate în retragere

După numărul de avioane comandate, aceasta este cea mai mare comandă făcută vreodată în istoria aviației civile, devansând acordul pentru 470 de avioane anunțat la începutul acestui an de o altă companie aeriană din India, Air India, pe măsură ce primii doi transportatori aerieni din India se pregătesc pentru o creștere semnificativă a cererii de călătorii cu avionul în regiune.

"Acesta este doar începutul. Vor urma și altele. Având în vedere creșterea Indiei și creșterea pieței de aviație din India...acesta este momentul oportun pentru noi să plasăm această comandă", a declarat Pieter Elbers într-o conferință de presă.

Salonul de la Bourget se organizează odată la doi ani, în anii impari, în alternanță cu Salonul de la Farnborough, Marea Britanie.

A fost inaugurat noul port turistic din Jurilovca CITEȘTE ȘI A fost inaugurat noul port turistic din Jurilovca

Conform celor mai recente prognoze, publicate de Airbus cu câteva zile înainte de începutul Salonului Aeronautic de la Bourget, cel mai mare producător mondial de avioane se așteaptă ca până în 2042 la nivel mondial să fie livrate 40.850 de avioane de pasageri și marfă noi, ceea ce ar duce flota mondială la 46.560 de aparate în 2042, față de 22.880 de aparate în 2020.

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spațiu și servicii conexe. Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri, și mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport și pentru alte misiuni. Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România și Premium Aerotec în Brașov și Airbus Defense and Space în București.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
avion