Afacerile companiei care operează magazinul Bucur Obor au avut un declin neașteptat de mic în condițiile în care în martie își anunța închiderea pentru perioada stării de urgență.
Bucur Obor SA (BUCU), societatea care deține celebrul magazin din capitală cu același nume, raportează pentru primele 6 luni ale acestui an venituri din cifra de afaceri de 14,17 milioane lei, cu 12,37% mai mici decât cele de 16,17 milioane lei din perioada similară din 2019. Este un rezultat remarcabil având în vedere că, la jumătatea lunii martie, compania comunica închiderea unității până la data de 15 aprilie, în condițiile declarării stării de urgență la nivelul statului român.
În același interval de raportare, firma și-a redus cu 34,80% cheltuielile cu salariile angajațiilor, la 1,44 milioane lei, de la 2,22 milioane lei. Chiar și în aceste condiții, impactul s-a resimțit asupra rezultatului din exploatare, care s-a redus cu 27,26%, la 6,11 milioane lei, de la 8,40 milioane lei. Dinamica a fost ceva mai accelerată, -30,72%, la nivelul profitului net, care a coborât la 4,69 milioane lei de la 6,77 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Acțiunile SIF Oltenia scad după oferta publică de răscumpărare. Președintele Tudor Ciurezu spune că ar fi efectul temerii investitorilor că societatea va fi preluată de o conducere ce nu va mai face repartizări de cashActivele totale ale Bucur Obor se ridicau la data de 30 iunie la 106,66 milioane lei, acestea fiind cu 11,36% mai mici decât cele de 120,34 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 37,22%, la 9,88 milioane lei, de la 7,20 milioane lei.
Bucur Obor este controlată, cu o participație de 54,43% de firma Amadeus Group, deținută de omul de afaceri Laurențiu Postovaru, în timp ce Gelu Manea are un pachet echivalent cu 16,05% din capitalul social. Titlurile sunt listate pe segmentul AeRO Premium al BVB unde se tranzacționează sporadic și pe volume foarte mici. La ultimul preț de închidere de 13,70 lei/acțiune din data de 16 iulie, societatea are o capitalizare bursieră de 183,25 milioane lei (37,89 milioane euro).