Deschidere de ședință indecisă la bursă. Vânzările s-au mai temperat

Deschidere de ședință indecisă la bursă. Vânzările s-au mai temperat
scris 13 mar 2020

În condițiile în care ieri bursa a închis înainte de a se consuma o parte importantă a prăbușirii de 10% a indicelui Dow Jones Average Industrial, cea mai mare cădere din ultimii 33 de ani, nici tendința de ușoară detensionare din piețele financiare internaționale nu se regăsește în cotațiile de la BVB. Impactul forțelor de sens contrar este o dechidere în jurul nivelului de referință.

Vânzările s-au temperat la Bursa de Valori București în această dimineață, într-un context de relativă acalmie și pe piețele de acțiuni europene după furtuna de la New York Stock Exchange din seara precedentă.

Urmărește-ne și pe Google News

La debut așadar avem o deschidere în zona de referință, indicele BET regăsindu-se în jurul reperului de 7.950 de puncte, care este cu 22% sub maximul post-criză consemnat la începutul anului.

Fondurile de pensii NN au depășit reperul de 10% din acțiunile Fondul Proprietatea, valoarea deținerii fiind de aproximativ 200 milioane dolari CITEȘTE ȘI Fondurile de pensii NN au depășit reperul de 10% din acțiunile Fondul Proprietatea, valoarea deținerii fiind de aproximativ 200 milioane dolari

După prima oră de tranzacționare titlurile Băncii Transilvania (TLV) au un ricoșeu de 0,51%, până la prețul de 1,9800 lei/acțiune, pe transferuri de 8,50 milioane lei, în timp ce reperul unor tranzacții de 1 milion de lei mai este depășit doar pe titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au o revenire de 1,05%, până la prețul de 11,52 lei/acțiune și de cele ale Fondului Proprietatea (FP).  Acestea din urmă coboară cu cu 2,44%, în condițiile în care pierd astăzi susținerea din partea programului derulat de societate pentru un număr de 200,00 milioane acțiuni proprii, reprezentând 2,62% din capitalul social, la un preț superior celui din piață, de 1,3900 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
fondul proprietatea
nuclearelectrica