Prețul acțiunilor companiilor din Europa a scăzut marți dimineața cu 7% după ce o cădere bruscă a prețului acțiunilor Nvidia pe bursa de la New York a tras în jos întregul sector tech din SUA, un posibil semn de nervozitate privind creșterea explozivă alimentată de entuziasmul față de tehnologia A.I., scrie Reuters.
Cu toate acestea, piețele financiare au rămas aproape de maximele istorice în condițiile în care atenția investitorilor pare să se fi îndreptat spre nume mai puțin spectaculoase cum sunt Nvidia, Microsoft, Apple sau Amazon, scrie Hotnews.ro.
Investitorii sunt atenți la mai multe evenimente ce vor avea loc în perioada următoare, de la prima dezbatere prezidențială ce va avea loc joi în SUA pentru alegerile din noiembrie, la datele privind inflația pe care Fed, banca centrală de la Washington, le va publica vineri, la ce se va întâmpla la alegerile anticipate pe care Franța le va organiza la finalul lunii.
Însă toate acestea au fost eclipsate de o scădere cu 13% a prețului acțiunilor Nvidia în ultimele 3 sesiuni de tranzacționare ale bursei de la New York, declin survenit după ce producătorul de cipuri a devenit marțea trecută cea mai valoroasă companie din lume în ceea ce privește capitalizarea totală de piață.
Declinul înregistrat în ultimele 3 zile a făcut Nvidia să coboare din nou pe a treia poziție în clasament, în spatele Microsoft și al Apple, potrivit datelor site-ului de specialitate companiesmarketcap.com. Capitalizarea totală a Nvidia a scăzut sub pragul de trei trilioane de dolari, pe care l-a depășit în premieră în prima săptămână a lunii iunie.
Bursele din Europa scad odată cu scăderea Nasdaq și S&P 500
În Europa indicele de referință paneuropean STOXX 600 a scăzut cu 0,3% în primele ore după deschiderea burselor, în timp ce SX8P, un indice axat pe companii tech europene, s-a depreciat cu 1,5%.
Indicele de referință DAX al bursei germane a scăzut la rândul său cu 1,2%, în timp ce FTSE 100 din Marea Britanie a rămas constant.
Piețele financiare europene au fost trase în jos și de faptul că ultima actualizare a Airbus privind veniturile sale a venit cu cifre mai slabe decât cele preconizate. Excepții au fost reprezentate de IBEX 35 și FTSE Italia A, indicii de referință ai bursei din Spania și Italia, care au cunoscut creșteri marți.
CITEȘTE ȘI Ungaria va renunța la plafonarea prețurilor produselor alimentareLuni, scăderea prețului acțiunilor Nvidia a tras în jos cu 1,1% indicele Nasdaq 100 al bursei americane, în timp ce indicele de referință S&P 500 a scăzut cu 0,5%. În schimb, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,7%, un semn că investitorii s-au redirecționat spre domenii care consideră că oferă o valoare mai mare pentru prețul plătit.
„Pentru a pune lucrurile în context, prețul acțiunilor Nvidia a crescut cu 190% când ne uităm la fereastră de 12 luni, deci nu este nicio surpriză că investitorii vor să scoată niște profituri”, a declarat pentru Reuters Derren Nathan, analist la firma de brokeraj Hargreaves Lansdown din Marea Britanie.
El spune că creșterea indicelui Dow Jones Industrial Average arată „un vot de încredere al investitorilor în sănătatea economiei mai largi” a SUA.