Studiul arată că aceasta criză va ține cel puțin până în 2027 și că reprezintă sfârșitul erei în care memoriile erau ieftine și disponibile din abundență.
Criza este declanșată de eforturile companiilor de AI, care cumpără mari cantități de memorii pentru centrele de date necesare antrenării și funcționării inteligenței artificiale.
Asta face ca stocurile disponibile pentru celelalte industrii să fie mici și ca prețurile de vânzare să crească semnificativ.
Două categorii de produse vor fi afectate imediat: PC-urile și smartphone-urile. În ambele cazuri, consumatorii vor avea de înfruntat prețuri mai mari în anii următori.
În cazul PC-urilor, se vor vinde mai scump atât memoriile individuale, folosite pentru upgrade, cât și PC-urile asamblate, al căror preț va fi afectat de scumpirea memoriilor.
Smartphone-urile vor suferi și ele scumpiri din cauza memoriilor. Conform analiștilor, cele mai afectate vor fi companiile care vând modele ieftine - acestea se vor scumpi cel mai mult.
Marile companii, precum Apple și Samsung, vor fi mai ferite de efectele adverse ales crizei, datorită stocurilor pe care aceștia și le fac cu unul sau chiar doi ani în avans.
IDC se așteaptă ca, în cel mai pesimist scenariu, prețul de vânzare să crească cu până la 8% din cauza scumpirii memoriilor.















