Alba-neagra, varianta MAGA
Bine ați venit la ediția de vineri: Jocul de-a alba-neagra, varianta MAGA.
De astăzi aplicăm regula de vineri. În această zi a săptămânii e timpul pentru un pic de filosofie economică, un strop de umor și o porție sănătoasă de scepticism. Azi nu ne ”luptăm” cu EPS-uri și spreduri, ci dezbatem idei. Așa că luați-vă un pahar de vin sau o cafea, relaxați-vă și citiți mai departe. Veți avea ce discuta la cină – cu soția, cu prietenii sau, pentru cei mai introspectivi dintre noi, cu propria conștiință.
25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Canada – Area 51, dar în glumă
Când Trump spune că vrea să transforme Canada în cel de-al 51-lea stat american, nu e pentru că visează să vadă steagul SUA fluturând deasupra Parlamentului din Ottawa. E pentru că știe că o bombă retorică aruncată în spațiul public face mai mult decât o mie de acțiuni legislative. De fapt, dacă ar fi fost serios, fiecare provincie canadiană ar deveni un stat separat, deci încă 12 state în total, 24 de senatori noi, toți mai probabil democrați decât republicani.
Adică, pe scurt, sinucidere politică pentru dl. Trump și gașca lui.
Dar Trump nu e nici nebun, nici naiv. Ce face el e clasicul joc de-a alba-neagra – celebrul joc cu care noi, românii, ne-am făcut cunoscuți în mai toate capitalele lumii. Îl știți sigur: avem o bilă și trei pahare, iar bila e mutată continuu sub alt pahar, iar spectatorul e mereu cu o secundă în urmă. Toată lumea e cu ochii pe paharul inscripționat „tarife”, în timp ce bila adevărată e ascunsă sub paharul pe care stă scri mare „cod fiscal”.
Toată lumea se uită în direcția greșită
Adevărul? Tarifele sunt doar spectacol. Circul pentru presă. Ceea ce contează cu adevărat, și aproape nimeni nu înțelege, e faptul că Trump vrea să reformeze codul fiscal astfel încât companiile americane să nu mai fie pedepsite pentru profitul obținut în afara SUA. A început lucrare în timpul primului mandat, dar mai are de tăiat taxe, de eliminat orice taxare a impozitului repatriat, etc.
Pentru că, în mod absurd, SUA și Japonia sunt printre puținele țări care își impozitează corporațiile pe profitul global. Rezultatul? Producția a plecat. Investițiile au plecat. Fabricile au rămas goale. Și nu, nu chinezii ne-au furat joburile ni le-am auto-sabotat printr-o taxare idioată. Aviz și guvernului de la București: fiți băieți deștepți și nu cădeți în păcat!
Trump știe că dacă tai taxele inteligent, aduci producția înapoi. Apoi pui tarife, dar nu ca armă, ci ca scut, ca să protejezi ce ai adus înapoi. E inversul abordării convenționale. Și tocmai de asta toată lumea se sperie: nu pentru că n-ar funcționa, ci pentru că e diferit.
Algoritmii, controlul și eterna mână invizibilă
Unii spun că azi piețele sunt controlate de algoritmi. Că nu mai contează ce face omul, ci ce face codul. Dar hai să fim serioși: cine scrie acel cod? Tot omul.
Algoritmii nu sunt vreo entitate superioară care a înlocuit mâna invizibilă sau eroticul neo-marxism. Sunt doar un upgrade de viteză. În loc să reacționeze emoțional în 3 zile, reacționează în 3 milisecunde. Dar la bază, tot lăcomia, frica, speranța și efectul de turmă le alimentează.
Adam Smith a înțeles acum 250 de ani ce mulți nu înțeleg nici azi: economia este o rețea infinit de complexă, construită pe alegeri individuale. Nicio instituție, niciun președinte, niciun algoritm nu poate controla cu adevărat economia. Lipiți mesajul ăsta pe frigider și veți face un mare boost în zona de înțelegere a lucrurilor: Nimeni nu poate controla cu adevărat economia.
Istoria se repetă. Pentru că oamenii nu se schimbă.
Adevărul brutal e că nimeni nu e în control. Iar cei care par că sunt, joacă doar un rol într-un spectacol de încredere. De fiecare dată când vine o criză, apare câte un lider cu discursul clasic: „Fundamentele economiei sunt solide”. Iar în acel moment, exact acela, ar trebui să-ți pregătești parașuta. Asta dacă nu vrei să sari în gol fără protecție.
Povestea asta s-a mai întâmplat. În Roma Antică. În 1929. În 2008. Și se va mai întâmpla. Pentru că natura umană nu evoluează la aceeași viteză ca tehnologia. Greșelile noastre sunt aceleași, doar că azi le facem cu roboți de tranzacționare și conturi pe X.
Concluzia de vinerea asta?
Trump nu vrea Canada. Vrea ”atenția ta” (dă-i cu bold aici, măcar în minte). Vrea ca tu să te uiți la tarife și să ignori codul fiscal. Vrea ca toată lumea să alerge după momeala greșită, în timp ce el mută mingea.
Și dacă reușește? Atunci poate chiar va face America măreață din nou. Dar nu prin declarații, ci printr-o combinație de strategie fiscală, iluzie politică și încredere în haosul pieței.
Luați textul ăsta cu voi în weekend. Disecați-l la un pahar de vin, întrebați-vă:
– Cine controlează cu adevărat economia?
– Ce ar însemna ca nimeni să nu o poată controla?
– Și dacă Adam Smith a avut dreptate, de ce ne prefacem în continuare că putem programa piața ca pe un aspirator-robot (din ăla de sperie pisica când ești la serviciu)?
Răspunsul e simplu: pentru că ne place să credem că de data asta va fi diferit. Ei bine n-o să fie.
