Dobânzile la titlurile de stat românești sunt în scădere, pe fondul calmării piețelor internaționale GRAFICE

Randamentele la obligațiunile românești au scăzut, pe fondul semnalelor dinspre administrația SUA că războiul din Orientul Mijlociu se apropie de final, ceea ce a dus la scăderea prețului petrolului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Dobânzile la titlurile de stat românești sunt în scădere, pe fondul calmării piețelor internaționale GRAFICE

Foto dreamstime.com

Randamentele la titlurile de stat au scăzut cu 26-45 de puncte de bază la fixingul de marți, după o creștere puternică luni, în contextul volatilității ridicate de pe piețele internaționale.

Titlurile la 10 ani au coborât la un randament de 6,63%, de la 7% luni, fiind însă în continuare peste nivelul de dinainte de declanșarea războiului din Orientul Mijlociu. Zona Europei Centrale și de Est este sensibilă la scumpirea energiei.

„După luni de scăderi datorate creșterii încrederii investitorilor, în contextul efectelor pozitive ale consolidării fiscale, randamentele obligațiunilor românești au crescut, deoarece șocurile externe și incertitudinea au determinat creșterea generală a randamentelor europene. O stabilizare a randamentelor este așteptată atunci când șocul inițial legat de războiul din Orientul Mijlociu se va estompa. Riscurile de creștere persistă atât din cauza contextului extern, cât și a celui intern, deoarece membrii coaliției nu au ajuns încă la un acord asupra bugetului pentru 2026”, arată un raport UniCredit Bank România.

FOTO România a câștigat o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german confirmă prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est CITEȘTE ȘI FOTO România a câștigat o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german confirmă prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est

Prețul țițeiului Brent s-a apropiat luni de 120 de dolari pe baril, de la circa 70 de dolari înainte de creșterea îngrijorărilor privind un nou conflict în Orientul Mijlociu, pentru ca marți să scadă la 87 de dolari/barilul, după ce președintele SUA Donald Trump a semnalizat că războiul se apropie de final, ceea ce ar putea duce la reluarea traficului la o capacitate normală prin Strâmtoarea Ormuz.

„Se pare că situația privind prețurile petrolului s-a calmat, susținută de eforturile administrației americane de a semnala că conflictul nu va fi unul prelungit. Țițeiul Brent a scăzut spre 90 de dolari pe baril. Impactul asupra inflației rămâne incert, deoarece aceste niveluri sunt încă puternic inflaționiste”, arată Erste.

Leul, alături de monedele din regiune, a fost sub presiune de vânzare săptămâna trecută, deși aceasta nu a fost vizibilă la cursul oficial anunțat de BNR, și a atins pentru scurtă vreme pragul de 5,15 lei/euro pe piața valutară interbancară. Erste nota volume ridicate de tranzacționare îndeosebi vineri.

UniCredit se așteaptă ca pragul de 5,1 lei/euro să fie în continuare unul de rezistență în prima jumătate a anului curent, pentru ca mai apoi să vină o mutare graduală către 5,1-5,2 lei/euro, dacă nu va exista o escaladare acută a conflictului.

FOTO&VIDEO Premieră mondială: Dacia Striker, cu tracțiune 4x4, mai mare decât Bigster - Corespondență din Paris CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Premieră mondială: Dacia Striker, cu tracțiune 4x4, mai mare decât Bigster - Corespondență din Paris

Forintul maghiar a fost cea mai afectată monedă din regiune, cu o scădere care atinsese peste 5% la un moment dat, pierderi care au fost însă recuperate parțial ieri și azi.

„Monedele din Europa Centrală și de Est s-au apreciat ușor la începutul săptămânii, în timp ce randamentele pe termen lung rămân ridicate, în special în Ungaria și România. Turbulențele pieței continuă să afecteze calendarele licitațiilor de obligațiuni din întreaga regiune - săptămâna trecută, România a respins toate ofertele, iar săptămâna aceasta Polonia a anulat licitația de preschimbare de obligațiuni”, notează Erste.

UniCredit anticipează o stabilizare a ratelor ROBOR, care au urcat și ele în ultimele 10 zile, și chiar o scădere a curbei, pe măsură ce reacția surpriză la război se temperează și în condițiile în care lichiditatea este abundentă, la o medie de 45 de miliarde de lei în februarie.

Marți, rata ROBOR la 3 luni a coborât cu doar 1 punct de bază la fixing, la 5,89% pe an, față de luni, în timp ce la finele lunii februarie se afla la un nivel de 5,74%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite