Banca italiană UniCredit a ajuns la un acord cu reprezentanții sindicatelor italiene pentru o schemă de pensionare voluntară anticipată, care vizează 1.000 de angajați, plecările fiind însă doar parțial compensate de 500 de noi angajări, a informat sindicatul bancar Fabi, transmite Reuters.
Conform acordului, 600 de angajați vor fi recalificați și apoi majoritatea vor fi mutați în rețeaua de sucursale a UniCredit, a precizat Fabi într-un comunicat, arată Agerpres
Al doilea grup bancar italian a început discuțiile cu sindicatele în 6 septembrie.
În 2022, UniCredit a semnat în Italia un acord cu sindicatele și a pus deoparte 239 de milioane de euro pentru a finanța plecările voluntare, urmând să fie angajate persoane mai tinere. Reducerile de costuri și înlocuirea angajaților sunt o componentă cheie a strategiei directorului general Andrea Orcel.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Gigant polonez intră în RomâniaÎn Italia, băncile fac concedieri printr-o schemă de pensionare voluntară finanțată de creditorii individuali, ceea ce permite angajaților să se pensioneze anticipat și să primească până la 80-90% din salariul lor până când pot beneficia de pensia de stat.
În cazul UniCredit, schema de pensionare voluntară anticipată este deschisă angajaților care ajung la vârsta de pensionare înainte de 2030.
La 30 septembrie 2023, UniCredit avea 33.212 de angajați în Italia.