GRAFICE Creditarea populației încetinește la începutul toamnei, dar împrumuturile acordate firmelor accelerează puternic

GRAFICE Creditarea populației încetinește la începutul toamnei, dar împrumuturile acordate firmelor accelerează puternic
scris 28 oct 2021

Datele pe ultimul an arată o reorientare a creditării bancare dinspre segmentul populației spre cel al firmelor. Avansul împrumuturilor pentru companii a ajuns la aproape 18% în septembrie, care a fost o lună de creștere a soldului cu peste 3 miliarde de lei. Doar componenta de lei a crescut cu un sfert în ultimul an. Creditarea populației încetinește mai ales pe segmentul de consum, dar BNR a pregătit o înăsprire a cerințelor prudențiale pentru creditele ipotecare de anul viitor.

Cu un avans de peste 18% în septembrie față de anul precedent, creditarea continuă să întreacă inflația și creșterea economică nominală, relevă date analizate de Profit.ro. Cifrele sunt bune pentru bancheri, care așteptau de mai mulți ani un avans substanțial al intermedierii – adică al ponderii creditului în economie -, dar vin și semne de răcire din zona consumului, în preajma introducerii noilor restricții, care vizează o proporție importantă a populației – cei circa 70% de nevaccinați.

Urmărește-ne și pe Google News
Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0 CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0

Creditul acordat populației a crescut cu 0,9% față de august sau 1,45 miliarde de lei, la 162,3 miliarde de lei. Este cel mai slab ritm de creștere din ultimele cinci luni, însă nu foarte departe de media acestora. Ritmul anual a continuat să accelereze ușor, cu 0,2 puncte procentuale, la 9,2%. Doar pe segmentul în lei, unde se vede mai bine impactul împrumuturilor noi, ritmul lunar de creștere a soldului a fost de 1,3%, iar cel anual, de 15%.

GRAFICE Creditarea populației încetinește la începutul toamnei, dar împrumuturile acordate firmelor accelerează puternic

Creșterea creditului de consum a încetinit în dinamică la cel mai scăzut ritm de după februarie – doar 0,6% creștere față de august sau 357 de milioane de lei, la un volum total de 62 de miliarde de lei. Ritmul anual a fost de 4,2% pe total și de aproape 8% pe componenta în lei – nu departe de inflația de 6,3% în septembrie.

Împrumuturile pentru locuințe au crescut cu 1,2% sau 1,15 miliarde de lei față de august, la 97,7 miliarde de lei, o ușoară decelerare față de precedentele două luni, dar un ritm ridicat în comparație cu cel al ultimilor ani. De altfel, dinamica anuală a ajuns la 12,9%, cea mai ridicată de după 2018.

Cum să investești la bursă folosind XTB CITEȘTE ȘI Cum să investești la bursă folosind XTB

Componenta în lei, care generează aproape integral soldurile noi, a ajuns la 78,1 miliarde de lei, după o creștere de 1,7% sau 1,33 de miliarde de lei în septembrie, respectiv un avans anual de 20,8%.

GRAFICE Creditarea populației încetinește la începutul toamnei, dar împrumuturile acordate firmelor accelerează puternic

Banca centrală vrea să pună frână creditării ipotecare și merge pe calea măsurilor prudențiale. După ce în anii trecuți a introdus un grad maxim de îndatorare, acum creditele imobiliare pentru investiții – deci nu pentru achiziția unei locuințe în care va locui debitorul – vor avea avansul minim majorat de la 15% la 25% (în cazul împrumuturilor în lei) de la începutul anului viitor.

Cele mai mari amenințări informatice pentru companii CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii

BNR s-a arătat în ultimii ani îngrijorată de scăderea intermedierii financiare – ponderea creditului în economie – mai ales ca urmare a scăderii relative a împrumuturilor acordate firmelor. De la criza financiară și economică din 2009-2010, împrumuturile pentru firme au stagnat inițial și apoi au scăzut pe sold ca urmare a scoaterii creditelor din bilanțuri. Deși problema principală a insolvențelor s-a ameliorat, creditarea firmelor a revenit pe plus abia în 2017, dar până în acest an nu a depășit o dinamică anuală de 5-6%.

GRAFICE Creditarea populației încetinește la începutul toamnei, dar împrumuturile acordate firmelor accelerează puternic

Acum, rata anuală de creștere a ajuns la 17,5%, cea mai ridicată de după martie 2009. În septembrie împrumuturile pentru societățile nefinanciare au crescut cu 2,3% sau 3,1 miliarde de lei față de august la 141,7 miliarde de lei. Împrumuturile în lei au avansat chiar cu 3,3% lunar și 24% anual la 87,4 miliarde de lei. Aici au intrat creditele cu garanții de stat din programul IMM Invest, care de altfel au și sprijinit avansul creditului în acest an – plafonul total este de 15 miliarde de lei, din care 1 miliard de lei dedicat întreprinderilor din agricultură.

Instrumente pentru o muncă remote eficientă CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

Împrumuturile în valută acordate firmelor au crescut în septembrie față de anul anterior cu 6,7% sau 691 de milioane de euro echivalent la un sold de 11 miliarde de euro. În cazul acestor împrumuturi a fost și cea mai mare ajustare în perioada de curățare a bilanțurilor, astfel că soldul actual e departe de maximul de 16,5 miliarde de euro atins în 2011. Pe de altă parte, împrumuturile în valută sunt atractive în continuare mai ales pentru companiile exportatoare – din care o parte se finanțează direct din afara țării -, în condițiile ieftinirii relative a împrumuturilor în lei.

GRAFICE Creditarea populației încetinește la începutul toamnei, dar împrumuturile acordate firmelor accelerează puternic

viewscnt
Afla mai multe despre
creditare
crestere credit
credit consum
credit locuinte
credit firme
imm invest