Deputatul liberal Daniel Zamfir spune că legea adoptată astăzi în Parlament nu va avea ca efect un val de abandonări de case, ci reînceperea de negocieri pe baze mult mai echitabile între datornici și creditorii lor.
Românii cu probleme în rambursarea creditelor ar urma să aibă și varianta de a arunca pe masa bancherilor cheile de la imobilelele pentru achiziția cărora s-au împrumutat dacă președintele va promulga legea privind "darea în plată" votată astăzi în Parlament.
Cel mai vizibil dintre inițiatorii actului normativ, deputatul liberal Daniel Zamfir, nu crede că ar urma să fie un astfel de exod al debitorilor din propriile lor cămine.
"Nici banca nu are nevoie de atâtea locuințe și nici oamenii nu vor să renunțe cu atâta ușurință la case", a declarat Zamfir pentru Profit.ro.
El consideră, mai degrabă, că efectul principal al legii va fi reluarea pe scară largă a negocierilor între creditori și debitori, ceea ce recunoaște că a fost încă dintru început unul dintre obiectivele lui când a inițiat proiectul de lege.
Singura diferență este că cei împrumutați se vor afla pe poziții mai bune de negociere. "Nu mai au piciorul pe grumaz", spune Zamfir care adaugă că se așteaptă ca băncile într-o primă fază să înăsprească, prin diverse tertipuri, condițiile de creditare, invocând că vina aparține parlamentarilor iresponsabili și populiști.