Deputatul Daniel Zamfir afirmă că încercarea de a arunca pe seama Parlamentului posibile falimente bancare de către BNR reprezintă o "ticăloșie". "Nu e ticăloșie să spun că o bancă poate da faliment", răspunde Nicolae Cinteză, șeful Supravegherii de la Banca Națională.
Cea mai mare parte a reprezentanților Comisiei Juridice a Camerei Deputaților - for care a avizat astăzi favorabil proiectul de lege privind darea în plată, prin care persoanele fizice pot ieși de sub incidența datoriilor aruncând pe masa bancherilor cheile imobilelor ipotecate - au reproșat, la ședința de astăzi, lobby-ului bancar faptul că nu a avut o abordare constructivă față de procesul legislativ.
Reprezentanții băncilor s-au mărginit să spună că proiectul nu este bun și să aducă argumente de ce nu sunt de acord, dar nu au venit cu amendamente punctuale pentru ca actul normativ în lucru să fie îmbunătățit, au afirmat mai mulți deputați care au fost astăzi prezenți la dezbaterile Comisiei, inclusiv șeful acesteia, Bogdan Ciucă.
Cel mai vehement reproș a fost formulat către Banca Națională a României. Deputatul liberal de Brașov Daniel Zamfir, cel mai vizibil dintre inițiatorii proiectului, a declarat că, dacă nu este surprins de campania agresivă a băncilor împotriva proiectului de lege, în schimb a fost surprins neplăcut de adversitatea din partea BNR.
În opinia sa, la actul normativ privind darea în plată, reprezentanții băncii centrale nu au răspuns cu argumente tehnice sau de ordin legislativ, cinstite, ci au venit cu "o ticăloșie și cu o manipulare de neimaginat". El consideră că aceștia se pregătesc să dea vina pe Parlament în condițiile unui faliment bancar.
Băncile au probleme pentru că trebuie să returneze zeci de milioane de euro românilor ca urmare a proceselor pe care le pierd în justiție pentru clauzele abuzive, iar BNR încearcă să arunce "în cârca Parlamentului" posibile falimente bancare, spune Zamfir.
BNR a uitat să avertizeze de cele 17 falimente de la finele anilor '90
Prezent la dezbaterile Comisiei Juridice, Nicolae Cinteză, directorul Direcției Supraveghere a BNR a contracarat mesajul deputatului. "Nu este ticăloșie să spun că o bancă poate da faliment", a spus el. Există acest risc pentru o bancă, iar alte trei instituții de credit pot fi puse în pericol prin contaminare, a adăugat el, precizând că este vorba doar despre un risc ce nu are 100% șanse să se și materializeze.
Zamfir a fost neabătut: "BNR persistă în ticăloșie." În criza de la sfârșitul anilor '90, BNR nu i-a avertizat pe români că bănci pot da faliment, deși 17 instituții de credit au luat această cale.
Studiu de impact: 30 de sinucigași printre datornici
Banca Națională a lansat în repetate rânduri mesajul că proiectele aflate în diverse stadii privind sistemul bancar (înlăturarea clauzelor abuzive, insolvența persoanelor fizice, darea în plată a imobilelor) ar trebui să ia în calcul și efectul pe care îl au asupra stabilității financiare a României.
"Mi-au cerut studiu de impact. Am venit cu varianta mea de studiu de impact", declara Zamfir la finalul ședinței Comisiei Juridice. El se referea la un film cu un colaj de știri TV pe care l-a prezentat la începutul lucrărilor de azi și în care erau prezentate șapte cazuri de sinucideri ale unor români cu probleme legate de datorii. Cel puțin 30 de sinucideri știm noi; numărul morților este mai mare decât era cel al victimelor de la clubul "Colectiv", când Guvernul a declarat trei zile de doliu național, a spus inițatorul proiectului de lege.
El mizează ca proiectul de lege să fie adus pe ordinea de zi a plenului în câteva zile, pentru a evita posibile intervenții din partea lobby-ului bancar.