BCR: Pentru cazuri sociale de dare în plată nu vom iniția proceduri judiciare. Vom solicita control de constituționalitate

BCR: Pentru cazuri sociale de dare în plată nu vom iniția proceduri judiciare. Vom solicita control de constituționalitate
scris 30 mai 2016

Banca Comercială Română descrie abordarea în cazul legii dării în plată, după ce săptămâna trecută a notificat un client că este de acord să-i șteargă datoria. Acolo unde este vorba de cazuri sociale, banca nu va depune contestații, chiar dacă, susțin cei de la BCR, legea este una neconstituțională, pentru care va cere controlul de constituționalitate.

"Pentru cazurile realmente sociale, unde soluțiile de restructurare clasice ori alte instrumente nu mai pot funcționa, ne vom abține de la a iniția proceduri judiciare de contestare a notificărilor care întrunesc condițiile legii darea în plata. Reiterăm faptul că respectăm legile statului român, însă convingerea noastră fermă este că Legea Darea în Plata încalcă Constituția, iar din acest motiv vom solicită verificarea constituționalității legii", susțin reprezentanții celei mai mari bănci locale după active.

Urmărește-ne și pe Google News

BCR a răspuns pozitiv, vineri, notificării unui client care a solicitat stingerea datoriei rămase după vânzarea silită a casei ipotecate la o treime din valoarea creditului. Dacă BCR chiar semnează actele, atunci omul în cauză ar putea beneficia de o ștergere de datorie de circa 30.000 de euro, după ce a pierdut deja casa.

Darea în plată: BCR a răspuns unui client că acceptă să-i stingă datoria CITEȘTE ȘI Darea în plată: BCR a răspuns unui client că acceptă să-i stingă datoria

BCR a oferit soluții comerciale de restructurare pentru 150.000 de clienți, inclusiv pentru cei cu întârzieri de plata semnificative, spun oficialii băncii, care nu consideră darea în plată o soluție pentru clienți.

Pe portalul instanțelor este înregistrată încă de săptămâna trecută o contestație a BCR cu alt client pe tema legii dării în plată. În acest stadiu procesual părțile pot solicita instanței ridicarea excepției de neconstituționalitate așa cum a procedat recent Bancpost. De altfel, reprezentanții celor mai mari bănci locale au spus că legea este neconstituțională, pe motiv că este retroactivă și încalcă dreptul la proprietate 

Legea dării în plată permite debitorilor persoane fizice consumatori să închide datoriile la bancă prin trecerea în proprietatea creditorului a locuinței care garantează un credit imobiliar în valoare de până la 250.000 de euro echivalent la cursul de la data acordării. De dreptul de a stinge datoriile beneficiază și cei care sunt supuși executării silite, care pot astfel scăpa de datoriile reziduale rămase după vânzarea imobilului ipotecat.

Pentru a beneficia de prevederile legii, debitorii trebuie să notifice creditorul prin intermediul unui executor, avocat sau notar de intenția de a da în plată. Dacă creditorul nu contestă procedura, atunci se poate prezenta în fața unui notar pentru a semna actul de închidere al datoriei.

Kruk: Suspendăm acțiunile de colectare amiabilă, ca urmare a dării în plată. Legea e neclară CITEȘTE ȘI Kruk: Suspendăm acțiunile de colectare amiabilă, ca urmare a dării în plată. Legea e neclară

În cazul celor aflați în executare silită, care au pierdut deja casa, cererea de stingere a datoriei se face la instanță, însă avocații au recomandat clienților să facă și notificări la bănci sau cesionarii de creanțe, unde au ajuns aceste datorii.

Creditorii au la dispoziție 10 zile pentru a contesta procedura de dare în plată, care se judecă cu celeritate la judecătoria unde are domiciliul debitorul. Dacă reprezentanții băncii nu se prezintă la notar, atunci clienții pot solicita instanței să emită un act care să țină loc de actul de dare în plată.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
darea in plata
lege privind darea in plata