Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat astăzi că a decis închiderea procedurii de redresare financiară firmei de asigurări Euroins România, începută în urmă cu aproape un an și cinci luni, după ce acționarii bulgari au îndeplinit cerințele autorității de supraveghere. Profit.ro a anunțat din decembrie că ASF va decide posibila ieșire a Euroins România din procedura de redresare financiară, în urma concluziilor unei analize finale pe datele financiare ale asigurătorului la 31 decembrie 2016.
Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a afirmat, într-un interviu acordat Profit.ro în luna octombrie, că Euroins România a făcut progrese foarte mari în aplicarea măsurilor de redresare financiară a companiei, dar spune că dependența societății față de veniturile din polițe RCA este încă foarte ridicată.
CITEȘTE ȘI Antifrauda Fiscală a depistat un grup de firme care fraudau bugetul prin transferul societăților cu datorii pe numele unor persoane cu situație financiară precară“Euroins a făcut progrese foarte mari, cu toate că și cu ei, la fel ca la City Insurance, am avut discuții asupra necesității unor măsuri din planul de redresare. Ei spuneau că nu au nevoie de o infuzie de capital mai mare de 200 milioane de lei și acum se dovedește că ASF a avut dreptate. În prezent, cifrele arată că Euroins stă mai mult mai bine la reclamații, la plata despăgubirilor. Capitalizarea și modificările în structura organizatorică au avut efect”, a spus Negrițoiu.
El a adăugat că, în cazul Euroins, care până la urmă a fost capitalizată de grupul Eurohold (Bulgaria), planul de redresare financiară ar putea să fie un succes.
“Vom face o analiză în luna noiembrie și vom vedea ce decizie adoptăm, dacă prelungim termenul de aplicare a planului de redresare, dacă vom merge cu infuzia de capital până la 400 milioane de lei”, a afirmat șeful instituției.
În octombrie 2015, asigurătorul a intrat în procedură de redresare financiară pe bază de plan în urma unei decizii a ASF, care a constatat că managementul Euroins România a supraevaluat activele și cheltuielile de achiziție ale companiei, a subevaluat rezervele tehnice și a înregistrat dosare de daună fără rezerve sau cu rezerve insuficiente.
CITEȘTE ȘI Sondaj: Percepția negativă asupra ANAF, cauzată de comportamentul unora dintre funcționari, neînțelegerea cadrului legal de către contribuabili și imixtiunea politicăO lună mai târziu, autoritatea a anunțat că Euroins Romania își va majora capitalul social cu 400 de milioane de lei în următoarele 12 luni, din care 200 milioane de lei până la 31 decembrie 2015, iar diferența până la finele acestui an, dacă mai este cazul. Operațiunea este parte a planului de redresare financiară aprobat de ASF.
Primii 200 milioane de lei au intrat în conturile companiei în luna aprilie a acestui an și capitalul a fost majorat de la 230,5 milioane de lei la 430,53 milioane de lei. În toamna acestui an, acționarii Euroins Romania au mai aprobat o majorare de 100 milioane de lei.
Euroins a fost înființată în 1994 sub denumirea Asitrans, practică doar asigurări generale și este deținută de Euroins Insurance Group (Bulgaria) - 96,54%, parte a grupului Eurohold.
Anul trecut, primele de asigurare subscrise de Euroins au atins 162,3 milioane de euro, în urcare cu 50,2% față de 2014, cea mai mare parte a veniturilor fiind susținute de polițele RCA, care au ajuns la o pondere de 95,3%, comparativ cu 92,9% în urmă cu un an.
CITEȘTE ȘI Raport EFOR: Peste 50% din contractele pentru infrastructură locală sunt câștigate de firme cu probleme penaleDe altfel, dinamica veniturilor din RCA a fost superioară subscrierilor totale ale companiei cu aproape 4 puncte procentuale.
Polițele RCA au atins 154,7 milioane de euro, de la 100,47 milioane de euro în 2014.
În primele 9 luni ale acestui an, societatea a înregistrat prime de 139,4 milioane de euro, în urcare cu 18,6% față de perioada ianuarie – septembrie 2015, potrivit datelor grupului bulgar Eurohold.
Cifrele grupului din țara vecină arată că, în perioada analizată, polițele RCA au avansat cu 19,3%, la 133,5 milioane de euro, și au ajuns la o pondere de 95,8% din veniturile asigurătorului, de la 95,1% în urmă cu un an.
Dacă ritmul de creștere se va menține până la finele anului, veniturile asigurătorului se vor apropia sau chiar atinge pragul de 200 milioane de euro.
La finele primului semestru, conform datelor ASF, Euroins avea o cotă de piață de 8,57% și ocupa locul 6 în ierarhia de profil, comparativ cu 5,6% și locul 9 în iunie 2014.
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum