Întreaga industrie farmaceutică care produce în România este un bun cotizant la bugetul de stat, transmite, la conferința Profit Health.forum, Mihai Fugarevici, Manager General, Stada România, subsidiara locală a grupului german Stada. Doar industria farmaceutică generică reprezintă o soluție pentru economisirea banului public sau pentru o mai bună gestionare a cheltuielilor din sănătate, a cheltuielilor cu medicamente.
Conferința, transmisă în direct și la Profit News TV, a fost organizată cu sprijinul ARPIM, Bristol Meyers Squibb, MSD, Roche, Stada, UCB Pharma
VIDEO POATE FI VĂZUT AICI
Stada România derulează și una dintre cele mai mari investiții din România prin construirea fabricii medicamente de la Turda.
„Odată cu producția de medicamente va gestiona niște venituri și, în spatele lor, categoric discutăm de taxe și impozite care vor merge către bugetul de stat și o bună parte din ele vor merge către CAS și CASS”, spune acesta.
Investiția în fabrică se ridică la peste 70 de milioane de euro, din care circa 20 de milioane de euro reprezintă ajutor de stat.
„Ajutorul de stat înseamnă că noi primim niște bani pentru construcția acestei fabrici, pe care trebuie să-i returnăm către statul român în primii 5 ani de funcționare sub formă de taxe și impozite. Deci, nu sunt niște bani pe care îi primim gratuit, ci sunt niște bani care se întorc până la urmă în bugetul public. După care, pentru întreaga perioadă de funcționare a fabricii, ea va continua să finanțeze bugetul de stat”, precizează Mihai Fugarevici.
El atrage atenția și asupra provocărilor prin care trec producătorii de medicamente de pe piața locală și anume, mediul de funcționare și legislația.
„Am constatat că la nivel european se construiesc 40 și ceva de fabrici de medicamente noi. În România se construiește o singură fabrică și mai sunt alte 2 dezvoltări. De ce? Pentru că toți finanțatori vin și se uită la faptul că o fabrică funcționează într-un mediu, în care oricât de mult ai exporta din producția fabricii tale, o bună parte din producție rămâne în România. Atâta timp cât ceea ce produci rămâne în România și nu există un mediu de funcționare corect sau care să te ajute, ești într-un punct în care îți va fi destul de greu să funcționezi”, mai spune acesta.
Mihai Fugarevici subliniază și faptul că industria farmaceutică este o industrie strategică și că, în momentul de față, „levitează între 3 ministere diferite – Ministerul de Finanțe, Ministerul Economiei și Ministerul Sănătății”.
„Aici e zonă pe care o putem îmbunătăți. În al doilea rând, în bugetul de stat cam 20% din cheltuiala cu medicamente este efectuată cu medicamente generice și cam 80% cu medicamente inovative, dar cei 20% aparent finanțează cam 80% din pacienți. Nu vine nimeni să ne întrebe dacă avem vreo problemă cu produsele noastre sau de ce nu penetrăm mai mult piața”, afirmă Mihai Fugarevici.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit Health.forum - Director general Bristol-Myers Squibb Romania: Cine ne oprește să facem reformă în sistemul sanitar? Pacienții? Nu cred. Industria? Nu cred. Hai s-o facem!Acesta mai atrage atenția și asupra politicii de prețuri care pune presiune asupra jucătorilor din industria farmaceutică.
„O sticlă de ser fiziologic este 4,5 lei. Este evident că având această politică de preț nu avem cum să funcționăm și suntem la limita de supraviețuire. Se discută acum o nouă politică de prețuri în Ministerul Sănătății. Nu avem niciunul dintre noi transparență, să știm exact ce este acolo.
În mare, ce pricepem este că ne uităm din nou cum putem să mai facem saving din medicația generică. Eu ca și manager și economist, dacă aș vrea să fac un saving, nu m-aș uita spre cei 20% pe care îi cheltuie cu medicație generică din bugetul de stat. Asta dacă nu discutăm de o extindere a bugetului”, subliniază Fugarevici.
„Avem fabrici de medicamente în România, suntem o industrie puternică care-și plătește taxele. Eu n- am auzit niciodată ca industria farmaceutică să întârzie în plata taxelor să facă evaziune fiscală, să nu-și declare angajații. Suntem niște foarte buni plătitori. Haide-ți să ne uităm cu mai multă atenție către industria asta”, completează acesta.