Cel puțin o persoană a murit, iar alte 18 au fost rănite, în urma unei explozii la unul dintre cele mai importante terminale de gaze naturale din Europa, de la Baumgarten din Austria, deținut în proporție de 51% de OMV, principalul acționar al OMV Petrom. În urma acestui incident, prețurile gazelor de pe bursa londoneză au atins maximul ultimilor 8 ani, urcând cu 23%.
Piața deja se străduia să absoarbă impactul apariției unei fisuri care a condus la închiderea unei rețele de conducte din Marea Nordului când a intervenit explozia de la Baumgarten. Potrivit Gas Connect Austria, incendiul principal a fost stins, iar cei 18 răniți au primit imediat îngrijiri medicale. Stația a fost oprită și în prezent nu este operațonală.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV RAFO Onești va fi scoasă la licitație de la aproape 60 milioane dolari. Cumpărătorul va fi obligat să nu închidă rafinăria 5 aniCauzele nu au fost încă identificate, cea mai probabilă ipoteză fiind cea a unei defecțiuni tehnice. Operatorul austriac susține că, în viitorul apropiat, consumul de gaze al Austriei poate fi asigurat. În schimb, tranzitul gazelor către sudul și sud-estul Austriei este suspendat, operatorii de transport din statele vecine Austriei, precum Italia, fiind informați astfel încât să poată găsi soluții alternative.
Centrul de la Baumgarten, aflat la 50 de kilometri de Viena, asigură tranzitul a 10% din consumul total de gaze din Europa.
Importurile de Gaz Natural lichefiat (GNL) ar putea acoperi o parte din deficitul de gaz creat, însă cargourile respective necesită zile sau chiar saptamani pentru a ajunge în porturile europene, a declarat Massimo Di-Odoardo, analist principal lla Wood Mackenzie Ltd.
"Dacă întreruperile persistă, prețurile vor rămâne ridicate de ceva timp”, susține acesta, citat de Bloomberg.