Ordonanța de urgență care plafonează prețul gazelor naturale și al energiei electrice, adoptată astăzi de Guvern, conține și impozitul pe cifra de afaceri datorat de companiile energetice către ANRE, la nivelul de 2%, redus după discuții cu operatorii de la varianta inițială de 3%, a anunțat consilierul de stat Darius Vâlcov după ședința de Guvern în care a fost avizat actul normativ.
Acesta a declarat inițial că toți operatorii din sectorul energiei electrice și termice vor datora acest impozit, nefiind exceptați nici furnizorii de căldură pentru populație, adică nici centralele producătoare de energie termică, nici transportatorii și distribuitorii de agent termic de tip RADET. Ulterior, consilierul premierului Dăncilă a revenit asupra declarației și a precizat că impozitul "nu se va aplica și pentru termie".
"Nivelul a fost redus de la 3% la 2% după discuții cu companiile energetice", a spus Vâlcov.
El a prezentat și două exemple menite să arate ce taxe mici plătesc companiile energetice la bugetul de stat, arătând că furnizorul și distribuitorul de gaze Engie, controlat de grupul francez omonim, ar fi plătit anul trecut, sub formă de impozit pe profit, un procent de 0,9 la mie din cifra de afaceri, iar Electrica Furnizare din grupul Electrica, unde Ministerul Energiei deține 48% din acțiuni – unul de 0,7 la mie.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul renunță să mai scadă TVA de la 1 ianuarie 2019Măsura aprobată de Guvern reprezintă o majorare enormă a contribuțiilor financiare datorate de companiile din energie către Autoritatea de Reglementare, respectiv de 20 de ori. În prezent, acestea sunt de 0,1% din cifra de afaceri.
Potrivit legislației în vigoare, orice taxe, impozite și vărsăminte asimilate impuse de autorități fac parte din categoria costurilor necontrolabile care sunt recunoscute în tarifele reglementate practicate de operatori, ceea ce înseamnă că orice majorare este suportată de consumatori pe facturile de curent, gaz sau căldură. Pe piața liberă de furnizare de energie electrică și gaze, majorarea prețurilor pentru consumatorii finali nici nu trebuie aprobată de ANRE.
Cu titlul de exemplu, operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, controlat de stat, și-a bugetat pentru anul în curs venituri din servicii prestate pe piața de energie electrică în sumă de circa 2,7 miliarde lei, ceea ce înseamnă că va datora către ANRE în 2019, după majorarea contribuției bănești de la 0,1% la 2% din cifra de afaceri, suma totală de 54 milioane lei, față de 2,7 milioane lei, cât ar fi datorat potrivit vechii legislații.