Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o țară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP.
Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simbolic în ambiția Londrei de a-și decarboniza complet energia electrică până în 2030 și de a atinge apoi neutralitatea în materie de emisii de carbon până în 2050, scrie News.ro.
Regatul Unit devine astfel prima țară din G7 care renunță la acest combustibil: Italia și-a stabilit un obiectiv pentru 2025, Franța pentru 2027, Canada pentru 2030 și Germania pentru 2038. Japonia și Statele Unite nu au o dată precisă.
Această închidere „marchează sfârșitul unei ere”, dar deschide și „o nouă eră” care va favoriza crearea de noi locuri de muncă în sectorul energetic, promite într-un comunicat guvernul britanic, care a lansat în această vară un plan pentru energia verde.
Centrala, situată la Ratcliffe-on-Soar, între Derby și Nottingham, în inima Angliei, urmează să fie complet dezmembrată „până la sfârșitul deceniului”, potrivit companiei energetice germane Uniper, proprietarul acesteia, înainte de crearea pe amplasament a unui „cluster energetic și tehnologic fără carbon”.
Cărbunele a avut o contribuție majoră la creșterea economică a Regatului Unit din secolul al XIX-lea până în anii 1990.
În anii 1980, această formă de energie extrem de poluantă reprezenta încă aproape 70% din electricitatea sa. Înainte de un declin spectaculos: 38% în 2013, 5% în 2018 și 1% anul trecut.
Pentru a scăpa de ea, britanicii au compensat cu gazul natural, un combustibil fosil prezentat ca fiind mai puțin poluant și care va fi utilizat în 2023 pentru a produce o treime din electricitate. Un sfert provine din energia eoliană, o proporție semnificativă. Energia nucleară reprezintă aproximativ 13%.
CITEȘTE ȘI Apple ar putea lansa un „ecran inteligent” anul viitorAceastă schimbare poate fi explicată în special printr-o politică proactivă, cu reglementări stricte începând cu anii 1990 din cauza poluării, și prin sfârșitul economiei manufacturiere, care a redus importanța cărbunelui.
„Locul cărbunelui este acum în cărțile de istorie”, afirmă Tony Bosworth de la ONG-ul Friends of the Earth. „Prioritatea este acum să ne îndepărtăm de gaz prin dezvoltarea cât mai rapidă a uriașului potențial de energie regenerabilă al Regatului Unit”.
„Marea Britanie a dat un exemplu de urmat pentru restul lumii”, a declarat Doug Parr de la Greenpeace UK.
În cadrul planului său privind energia verde, Londra intenționează să creeze o companie publică, Great British Energy, cu sediul la Aberdeen, în estul Scoției, pentru a investi în turbine eoliene plutitoare, în energia mareelor și în energia nucleară.