Scădere a producției de gaze a Romgaz cu peste 5%, similară celei a principalului său concurent, OMV Petrom

Scădere a producției de gaze a Romgaz cu peste 5%, similară celei a principalului său concurent, OMV Petrom

Sondă Romgaz

scris 26 iul 2023

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, și-a redus producția cu peste 5% în prima jumătate a anului comparativ cu cea din perioada similară a anului trecut, evoluție similară cu cea a principalului său concurent, OMV Petrom. Și volumul de gaze din producția internă valorificate a avut o evoluție similară, în timp ce producția de energie electrică a companiei s-a micșorat cu peste 8,5%.

În primele 6 luni ale acestui an, Romgaz a extras 15,41 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 5,25% sub producția din perioada similară a anului trecut, de 16,26 milioane bep.

Urmărește-ne și pe Google News

Scăderea producției de gaze a Romgazesteeste  similară celei înregistrată de principalul său concurent, OMV Petrom, care a raportat o reducere de 4,2% pe primul trimestru al anului și una de 6,2% pe cel de-al doilea trimestru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Bindea, ROCA Industry: Lipsa acută de muncitori este doar un mit; există angajați bine pregătiți, dar trebuie să știi cum să-i păstrezi. ROCA Industry va face, probabil în toamnă, trecerea pe piața principală a bursei CITEȘTE ȘI Bindea, ROCA Industry: Lipsa acută de muncitori este doar un mit; există angajați bine pregătiți, dar trebuie să știi cum să-i păstrezi. ROCA Industry va face, probabil în toamnă, trecerea pe piața principală a bursei

Romgaz a valorificat 2,35 miliarde metri cubi din producția internă, cu 5,3% subv volumul valorificat în aceeași perioadă a anului trecut, de 2,48 miliarde mc.

Producția de electricitate a Romgaz s-a diminuat la rândul său la aproape 500 GWh, în scădere cu cu 8,6% față de cea de 54 GWh din prima jumătate a anului trecut.

În trimestrul al doilea, producția de electricitate a principalului său concurent, OMV Petrom, a fost nulă, centrala electrică de la Brazi aflându-se în revizie.

Ca urmare a înmagazinărilor masive efectuate pentru sezonul rece, în contextul pericolului diminuării livrărilor de gaze rusești ca rezultat al războiului din Ucraina, activitatea de depozitare a filialei Romgaz, Depogaz, a înflorit.

CONFIRMARE Fondul Proprietatea vinde întreg pachetul deținut la Hidroelectrica. Opțiunea de supra-alocare a fost exercitată de Citigroup, care, însă, cu Erste, nu a activat programul de stabilizare CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fondul Proprietatea vinde întreg pachetul deținut la Hidroelectrica. Opțiunea de supra-alocare a fost exercitată de Citigroup, care, însă, cu Erste, nu a activat programul de stabilizare

Astfel, atât serviciile de extracție de gaze din depozite au crescut cu peste 6%, la 1,15 miliarde mc, cât mai ales cele de injecție, cu peste 10%, la 860 milioane mc.

Romgaz este o companie deținută majoritar de statul român, cu o participație de 70%, și este listată la Bursa de Valori București (BVB) unde, la ultimul preț de piață de 40,9 lei/acțiune are o capitalizare de piață de 15,76 miliarde lei

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
omv petrom
producție
gaze