S&P a îmbunătățit ratingul de credit pe termen lung al MOL

S&P a îmbunătățit ratingul de credit pe termen lung al MOL
scris 16 nov 2017

Standard and Poor’s (S&P) a acordat un rating de credit pe termen lung BBB- din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă stabilă, companiei maghiare MOL, prezentă și pe piața din România.

Agenția de evaluare financiară  S&P a ajuns la concluzia că îmbunătățirea ratingului de credit la categoria recomandată investitorilor este justificată de îmbunătățirea parametrilor de credit actuali și estimați ai MOL, datorită performanțelor solide ale companiei și condițiilor încurajatoare din domeniul său de activitate, susține un comunicat MOL.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit S&P, MOL a demonstrat avantajele generate prin aplicarea modelului său de afaceri integrat, a obținut beneficii durabile pentru profitabilitate în urma aplicării programul de optimizare a costurilor și a extins ponderea segmentelor retail și petrochimie, mai puțin volatile. Perspectiva stabilă reflectă estimarea S&P conform căreia MOL va menține parametri de credit durabili, susținuți de generarea unui flux de numerar de exploatare liber pozitiv, continuând totodată să investească în activitatea sa din domeniul produselor chimice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

„Suntem încântați de îmbunătățirea calificativului acordat de S&P fiindcă acesta permite Grupului MOL să se alăture clubului exclusivist al emitenților din categoria recomandată investițiilor, o nouă dovadă a solidității modelului de afaceri integrat și a puterii financiare ale Grupului. Vom continua să obținem rezultate solide datorită bazei noastre de active de înaltă calitate, la costuri scăzute, iar strategia pentru 2030 va transforma MOL într-o importantă companie de produse chimice și un redutabil furnizor de servicii de mobilitate și larg consum în ECE”, a declarat József Simola, Director Financiar al Grupului MOL.

În luna martie a anului trecut, agenția Fitch Ratings a revizuit perspectiva MOL de la „negativă” la „stabilă”, menținând totodată ratingul de credit pe termen lung la calificativul BBB-. La rândul său, în martie 2017, Moody’s a atribuit Grupului MOL calificativul Baa3 din categoria recomandată investițiilor. Astfel, MOL a devenit emitent din categoria recomandată investițiilor, conform evaluărilor de credit ale celor trei principale agenții de rating.

viewscnt
Afla mai multe despre
mol
benzincarii
rating s&p