Romgaz, nevoită să se împrumute pentru investiții mai mult decât anticipa

Romgaz, nevoită să se împrumute pentru investiții mai mult decât anticipa
scris 30 mai 2024

Compania de stat Rongaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, este nevoită să se împrumute mai mult decât anticipa pentru finanțarea proiectelor sale de investiții.

Romgaz pregătește emiterea primei tranșe, de 500 milioane euro, dintr-o emisiune de obligațiuni corporative, după cum a relatat Profit.ro, însă are în vedere și contractarea a 2 împrumuturi bancare.

Urmărește-ne și pe Google News
Guvernul a aprobat proiectul prin care și MAI are posibilitatea trimiterii certificatului de cazier judiciar în format online CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat proiectul prin care și MAI are posibilitatea trimiterii certificatului de cazier judiciar în format online

Astfel, se dorește și accesarea unei linii de credit de 150 milioane euro, echivalent în lei, de la Banca Transilvania, precum și a uneia de 100 milioane euro de la UniCredit Bank, se arată într-un document al companiei.

Potrivit sursei citate, Romgaz are în vedere și ″majorarea rezervelor aferente finanțării proiectelor majore de investiții sau de interes național sau finanțării filialelor care realizează astfel de investiții″.

Republica Moldova interzice încă cinci posturi TV CITEȘTE ȘI Republica Moldova interzice încă cinci posturi TV

Pentru asta, se va proceda la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul acesta.

Cel în vigoare deocamdată stipulează investiții de 4,733 miliarde lei, de 2,5 ori mai mari decât cele din 2023 (1,86 miliarde lei), din care 70% (3,293 miliarde lei) reprezintă finanțări acordate subsidiarei Romgaz Black Sea Ltd., care deține 50% din cea mai mare concesiune offshore de gaze naturale din Marea Neagră, Neptun Deep, pentru care decizia finală de investiție a fost luată vara trecută.

După cum a relatat Profit.ro, Romgaz vrea să prelungească cu 5 luni perioada de utilizare a liniei de credit de 2,1 miliarde lei pe care a deschis-o filialei Romgaz Black Sea Limited. Din suma prevăzută în contractul de împrumut de 2,1 miliarde lei, semnat pe 21 septembrie 2023 și care expiră pe 31 mai 2024, până la finalul lunii martie fusese utilizată doar suma de 550 milioane lei, suma rămasă disponibilă din acest contract fiind în valoare de 1,55 miliarde lei (grad utilizare 26,2%).

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz obligațiuni
romgaz împrumuturi
romgaz investiții