Un sfert din oferta JT Grup Oil este subscrisă

Un sfert din oferta JT Grup Oil este subscrisă
scris 30 mai 2024

Operațiunea de piață inițiată de JT Grup Oil are o relativă frânare a ritmului de subscriere, dar a cumulat deja plasamente de peste 3 milioane euro.

În sistemul Bursei de Valori București, după 3 zile ale ofertei publice de listare derulată de JT Grup Oil (JTG) s-au adunat aproape 1.500 de ordine de cumpărare pentru achiziția unui număr de 2,53 milioane titluri, reprezentând 25,30% din totalul celor 10,00 milioane de acțiuni puse în vânzare. Plasate la prețul ofertei de 6,50 lei/acțiune, acestea au o valoare agregată de 16,44 milioane lei (3,30 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News

Oferta publică este programată să se încheie pe 10 iunie, Din experiența altor operațiuni de piață. este de așteptat ca ordinele investitorilor de retail să se aglomereze în a 5-a zi lucrătoare a ofertei, ultima în care beneficiază de un discount de 16% față de prețul ofertei, respectiv de un preț de 5,46 lei/acțiune. Subscrierea minimă este pentru 300 de acțiuni, echivalentul a 1.950 de lei, ordinele fiind revocabile.

Life is Hard raportează o prăbușire a profitului net la T1. Tăiere drastică a datoriilor comerciale CITEȘTE ȘI Life is Hard raportează o prăbușire a profitului net la T1. Tăiere drastică a datoriilor comerciale

Societatea, care a obținut anul trecut o cifră de afaceri netă de 224,44 milioane lei și un rezultat net de 5,73 milioane lei, îi are ca acționari inițiali pe Jean-Paul Tucan, cu o deținere de 22,50 milioane titluri (90% din totalul acțiunilor), și pe Bogdan Florin Aldea, cu restul participației de 2,50 milioane titluri (10% din drepturile de vot).

La finalul anului trecut, JT Grup Oil concentra active totale de 114,69 milioane lei și avea datorii totale de 60,29 milioane lei. Compania afișa o rată de îndatorare de 52,57%. Pe segmentul de activități recreative și distractive, în anul 2019, societatea a deschis parcul JT Water Sports, în stațiunea Mamaia.

Fort ajunge la cota bursei ca o companie cu capitalizare de 10 milioane euro. Planuri de expansiune în Marea Britanie, Olanda și Asia de Sud-Est CITEȘTE ȘI Fort ajunge la cota bursei ca o companie cu capitalizare de 10 milioane euro. Planuri de expansiune în Marea Britanie, Olanda și Asia de Sud-Est

Prin oferta publică, societatea vizează atragerea de finanțare pentru lansarea unei linii noi de activitate, prin deschiderea de stații de alimentare în centre comerciale, destinate clienților persoane fizice (10% din sumă), dar și pentru dezvoltarea pe piața distribuției de carburanți prin màrirea volumelor de combustibili tranzacționate pe piața locală și creșterea vizibilității firmei pe plan național (tot 10% din fondurile atrase).

Principalul obiectiv este reprezentat de finalizarea terminalului de combustibil, în cadrul JT Terminal Constanța, care să poată opera produse specifice pentru manipularea de produse biodiesel și motorină, precum și injectarea biodieselului în motorină cu scopul final de a livra pe piața internă și externă carburanți diesel. 80% din resursele financiare dobândite în oferta publică ar urma să fie direcționate pentru achiziția de marfă din import Ia prețuri competitive în vederea acoperirii cererii interne de combustibili Iuând în considerare capacitatea de stocare și de rotație a mărfurilor în ceea ce privește terminalul.

Socep – creștere ușoară a veniturilor și profitului net la T1 CITEȘTE ȘI Socep – creștere ușoară a veniturilor și profitului net la T1

Compania are un plan de business ambițios care prevede atingerea până în anul 2026 a unor venituri totale din exploatare de 1,23 miliarde lei. De asemenea, în același an, câștigul pre-taxare EBITDA este esimat să se ridice la 67,95 milioane lei și rezultatul net la 52,09 milioane lei, ceea ce ar fi de peste 9 ori față de profitul net înregistrat în 2023. Sunt câștiguri din care JT Grup Oil vizează repartizări de cash către acționari.

„Prin politica de dividend propusă de conducerea societății și sustinută de acționari prin AGA, Societatea va avea în vedere principiul repartizării echilibrate a rezultatului net, în așa fel încât să räspundă, atât așteptărilor acționarilor, cât și nevoilor de dezvoltare ale societății”, spune compania în prospectul ofertei publice. „Pe lângä distribuirea de dividende sub formă de numerar, Societatea are în plan, în cazul în care performanța înregistrată anual o permite, distribuirea dividendelor sub formä de acțiuni gratuite.”

viewscnt
Afla mai multe despre
jt grup oil
bvb
bursa