Rafinăria Petrobrazi și-a reluat activitatea, după ce s-a aflat 6 săptămâni în revizie

Rafinăria Petrobrazi și-a reluat activitatea, după ce s-a aflat 6 săptămâni în revizie
scris 29 mai 2018

Rafinăria Petrobrazi și-a reluat, la începutul acestei săptămâni, activitatea, după 6 săptămâni de revizie planificată, care a costat compania OMV Petrom 45 milioane de euro.

Revizia a fost una programată, așa că OMV Petrom și-a luat toate măsurile necesare pentru a-și putea alimenta în continuare stațiile cu carburanți. De obicei, la începutul intrării în revizie a rafinăriei, stocurile de produse (benzină, motorină, GPL etc.) sunt la un nivel maxim, iar cele de materii prime la unul minim, pentru ca la finalul perioadei situația să fie una exact opusă. Dacă alimentarea cu carburanți a consumatorilor nu va fi afectată, vor fi în schimb influențate rezultatele financiare ale OMV Petrom pe trimestrul al doilea, prin reducerea ratei de utilizare a rafinăriei. În primul trimestru al acestui an, aceasta a fost de 94%.

Urmărește-ne și pe Google News

În revizia Petrobrazi au fost implicați 5.000 muncitori implicați, cu 4.000 mai mult decât în perioadele de funcționare normală, care au lucrat peste 2 milioane de ore, fiind verificate 3.720 conducte și 9.300 echipamente electronice și de automatizare.

”Instalațiile noastre sunt acum 100% funcționale, iar producția de produse rafinate a fost reluată după ce instalațiile au fost puse treptat în funcțiune. După repornire, suntem complet operaționali și avem capacitatea de a procesa peste 12.000 de tone de țiței pe zi. Sunt bucuros că această revizie, care a însemnat zeci de mii de operațiuni diferite, s-a desfășurat cu bine, fără incidente semnificative sau accidente care să determine întreruperea lucrului, în timp ce am continuat să asigurăm carburanții necesari în rețeaua noastră de benzinării”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil.

Următoarea revizie este planificată pentru 2022, peste patru ani. Investițiile semnificative și lucrările de modernizare efectuate de-a lungul anilor au permis extinderea perioadei dintre revizii. Înainte de 2014, astfel de revizii se efectuau anual, iar, după finalizarea programului de modernizare a Petrobrazi, perioada dintre revizii a fost prelungită la doi ani. Ca practică generală în industrie, operațiunile de producție se suspendă în timpul reviziilor.

Rafinăria Petrobrazi, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone de țiței anual, poate acoperi necesarul de carburanți anual pentru 3 milioane de autovehicule.

În perioada 2005-2017, rafinăria Petrobrazi a beneficiat de investiții de peste 1,5 miliarde euro în proiecte de modernizare, de construire a unor instalații noi și în proiecte de mediu.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrobrazi
revizie
omv
petrom