Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat un profit net de 1,976 miliarde lei pe primele 9 luni din 2023, în creștere marginală, cu 1,9%, față de cel din perioada similară a anului trecut (1,939 miliarde lei), după ce creșterea încasărilor din vânzarea de energie, ca urmare a scumpirii angro a acesteia, dar și a avansului producției, a fost în cea mai mare parte compensată de majorarea cheltuielilor cu supraimpozitarea.
Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri
Profitul operațional EBITDA a scăzut cu 4,9%, la 2,517 miliarde lei.
Producția de energie livrată de SNN în sistemul energetic național a crescut cu 2,9%, la 7.622 GWh. Veniturile din exploatare s-au majorat cu 15,3%, de la 4,910 la 5,659 miliarde lei, în condițiile în care prețul mediu ponderat de vânzare realizat de Nuclearelectrica a crescut cu 15,5% față de ianuarie-septembrie 2022.
Compania precizează că, față de aceeași perioadă a anului anterior, principala schimbare apărută în mixul de vânzări o reprezintă introducerea mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică (MACEE), la prețul reglementat de 450 lei/MWh, prin care SNN a vândut în primele 9 luni din 2023 cantitatea de peste 3,38 milioane MWh.
″Cantitatea de energie electrică vândută pe piața concurențială a contractelor bilaterale a scăzut cu 51,4%, reprezentând 42,01% din total cantitate vândută, iar prețul mediu de vânzare pe această piață a fost mai mare cu 103%. Cantitatea de energie electrică vândută de SNN pe piața spot (PZU și PI) în primele 9 luni din 2023 a crescut cu 0,5%, reprezentând 13,65 % din total cantitate vândută, iar prețul mediu de vânzare pe această piață a fost mai mic cu 57%″, se arată în raportul Nuclearelectrica pe primele 9 luni ale anului.
În schimb, cheltuielile din exploatare, mai puțin deprecierea și amortizarea, s-au redus cu peste 22%, la 1,082 miliarde lei, grație scăderii cheltuielilor privind energia electrică achiziționată, cantitatea cumpărată coborând cu 76% față de perioada similară a anului anterior.
CITEȘTE ȘI SUA cer clarificări după ce Netanyahu a declarat că Israelul va deține controlul de securitate în Gaza după război pe timp nedeterminatCheltuiala cu contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, supraimpozitarea impusă producătorilor de profil, a crescut de 2,35 ori, la 2,059 miliarde lei, cauzele fiind majorarea de la 80% la 100% a procentului reținut de stat din venitul suplimentar înregistrat din vânzări la prețuri de peste 450 lei/MWh, precum și eliminarea deducerii din baza de calcul a cheltuielilor cu achiziția de energie, precum și cu tarifele Transelectrica și OPCOM.
″Rezultatul financiar a influențat pozitiv rezultatul net, astfel că, în perioada 01 ianuarie – 30 septembrie 2023, s-au înregistrat venituri financiare nete (de 312,2 milioane lei – n.r.) în creștere cu 126,7% față de perioada similară a anului anterior, ca urmare a veniturilor din dobânzi obținute. Principalele valute față de care există expuneri sunt euro și dolarul canadian″, se menționează în documentul citat.
Secțiune realizată în parteneriat cu ING
Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.
ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.