Profitul net al Conpet a crescut cu aproape 13%, impulsionat de majorarea transporturilor de țiței din import și a tarifelor reglementate

Profitul net al Conpet a crescut cu aproape 13%, impulsionat de majorarea transporturilor de țiței din import și a tarifelor reglementate
scris 14 mai 2020

Compania de stat Conpet, operatorul sistemului național de transport prin conducte al țițeiului, condensatului, gazolinei și etanului, a raportat un profit net de 16,3 milioane lei pe primele trei luni din 2020, în creștere cu aproape 13% față de perioada similară a anului trecut.

Veniturile din exploatare ale companiei au crescut cu 7,3%, la 113,69 milioane lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu numai 6,7%, la 96,6 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Rezultatele au fost obținute grație creșterii cu 11,1% a cantităților transportate, la 1,838 milioane tone. În timp ce cantitățile de țiței de producție internă transportate s-au majorat doar marginal, cu 0,5%, la 874.000 tone, cele provenite din import au crescut cu aproape 23%, la 964.000 tone.

EXCLUSIV Regulile pentru turiști în Turcia: tot all inclusive, dar trebuie să stea doar la mese și să aștepte ospătarii. Acces în camere cu telefonul mobil, după ce vor fi testați de COVID CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Regulile pentru turiști în Turcia: tot all inclusive, dar trebuie să stea doar la mese și să aștepte ospătarii. Acces în camere cu telefonul mobil, după ce vor fi testați de COVID

De la finalul anului trecut, tarifele reglementate practicate de Conpet, aprobate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), au fost majorate cu 3,74% pentru transporturile de țiței intern și cu 3,94% (tranșa de sub 120.000 tone pe lună), respectiv 6,25% (tranșa de peste 120.000 tone pe lună) pentru cele provenite din import.

Marja operațională a activității de transport de țiței intern a scăzut de la 14,8% la 14,3%, în timp ce cea a transportului de țiței din import a avansat de la 32% la 35%.

Conpet este controlată de stat prin Ministerul Economiei, cu 58,71% din acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit conpet ploiesti
conpet cantitati transportate
conpet titei intern
conpet titei din import