Prețul gazelor naturale pentru clienții finali se majorează, în medie, cu 5,83%, începând de miercuri, 1 august, măsura fiind aprobată la mijlocul lunii iulie de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
La mijlocul lunii iulie, membrii comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuție solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea prețurilor, scrie News.ro.
”Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale și în urma analizei minuțioase a costurilor reflectate în prețul final, comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a prețului la gazele naturale pentru clienții finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunța atunci ANRE.
CITEȘTE ȘI Sute de mii de aplicații de Facebook pierd accesul la datelor utilizatorilorSolicitările au venit ca urmare a faptului că, începând cu data din 1 aprilie 2017, prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preț care nu mai este reglementat.
”În prezent, gazele naturale de proveniență internă se vând pe piața concurențială, inclusiv pentru clienții casnici, prețul de achiziție al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii și a ofertei”, se arată în comunicat.
Prețul gazelor naturale din producția internă, în perioada ianuarie 2013 - aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri și hotărâri de Guvern, a cunoscut o creștere de la 45,71 lei/MWh la 60 lei/MWh, la consumatorii casnici, potrivit ANRE.
Procentul de creștere a prețurilor la gazele naturale din producția internă a fost, în perioada ianuarie 2013 – martie 2019, de 75,56%, ANRE menționând că nu a avut și nu are competențe în stabilirea nivelului acestor prețuri.