Președintele Iohannis sesizează Curtea Constituțională cu privire la Codul Administrativ, adoptat în sesiune extraordinară de Parlament. Ce reclamă șeful statului

Președintele Iohannis sesizează Curtea Constituțională cu privire la Codul Administrativ, adoptat în sesiune extraordinară de Parlament. Ce reclamă șeful statului
scris 31 iul 2018

Președintele Iohannis a sesizat, marți, Curtea Constituțională cu privire la Codul Administrativ, proiect de lege adoptat în sesiune extraordinară de Parlament și prin care sunt acordate pensii speciale primarilor și altor aleși locali, în timp ce parlamentarii primesc dreptul de a fi numiți, fără concurs și specializare, ca prefecți. Conform Codului, Primarii vor putea fi PFA și face parte din adunările generale ale companiilor locale. Codul stabilește cota redevențelor ce revin autorităților locale, înlesnind totodată transferul terenurilor, lacurilor și plajelor în domeniul public al autorităților locale. Șeful statului reclamă aspecte procedurale, dar și de fond, precum faptul că administrația este obligată să respecte programul de guvernare, eliminarea unor cerințe de integritate pentru membrii Guvernului și de posibilitate de demitere a acestora sau instituirea de pensii speciale pentru aleșii locali.

Modificările au fost aduse unui proiect preluat de PSD de la Ministerul Dezvoltării, printr-o comisie specială a celor două camere ale Parlamentului, care s-a grăbit să adopte un raport pentru votul final.

Urmărește-ne și pe Google News

Șeful statului reclamă că proiectul Codului Administrativ a depășit perioada de adoptare legală, a încălcat principiul bicameralismului, a fost adoptat într-o sesiune extraordinară a Cemerei Deputaților, neconstituțional întrunită, și conține prevederi care abrogă legi în vigoare necesare, fără corelarea adecvată cu noua lege.

DOCUMENT Peste câțiva ani în școli va fi folosit în mod obligatoriu doar Catalogul Electronic. Calendarul implementării noului sistem CITEȘTE ȘI DOCUMENT Peste câțiva ani în școli va fi folosit în mod obligatoriu doar Catalogul Electronic. Calendarul implementării noului sistem

Pe lângă aceste obiecții, președintele reclamă prevederea prin care administrația este obligată să pună în aplicare programul de guvernare.

Profit.ro a relatat că în proiectul de Cod Administrativ era prevăzut că: ”autoritățile și instituțiile administrației publice centrale, precum și personalul din cadrul acestora au obligația de urmări satisfacerea interesului public; interesul public național este prioritar față de interesul public local”. Parlamentarii au modificat prevederea și au stabilit că: ”Autoritățile și instituțiile administrației publice centrale, precum și personalul din cadrul acestora, au obligația de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament”.

Șeful statului consideră că programul de guvernare este un document politic, iar punerea în practică a acestuia privește un raport constituțional între Parlament și Guvern, putând să atragă răspunderea Guvernului.

”Reglementarea în discuție transformă un document politic pe termen mediu – programul de guvernare – din instrument al Guvernului de orientare a politicii interne și externe în principiu general al funcționării administrației centrale. Un astfel de document nu poate fi transformat într-o obligație generală pentru personalul autorităților administrației publice centrale, dimensiunea politică a acestuia fiind extinsă asupra administrației publice centrale, venind în contradicție chiar cu principiile ce guvernează activitatea sa, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituție”, arată președintele.

Președintele Iohannis sesizează Curtea Constituțională pentru legea prin care litera ”î” trebuie schimbată cu ”â” în numele localităților și în acte. Șeful statului reclamă însă un amendament al UDMR privind componența etnică CITEȘTE ȘI Președintele Iohannis sesizează Curtea Constituțională pentru legea prin care litera ”î” trebuie schimbată cu ”â” în numele localităților și în acte. Șeful statului reclamă însă un amendament al UDMR privind componența etnică

Codul elimină o serie de incompatibilități pentru membrii Guvernului

Alte obiecții ale șefului statutului vizează eliminarea unor condiții de integritate pentru persoanele care ocupă funcția de membru al Guvernului.

Astfel, șeful statului recalmă că în cazul membrilor Guvernului nu mai este menținută interdicția de a ocupa o funcșie publică în decurs de 3 ani de la hotărârea definitivă a instanței cu privire la existența unui conflict de interese sau stări de incompatibilitate.

De asemenea, președintele reclamă că noua lege restrânge domeniul de aplicare a răspunderii unui membrul al Guvernului pentru un eventual conflict de interese, permițând practic celelalte fapte realizate dintr-un interes personal de natură nepatrimonială ori cu scopul de a obține un folos material pentru alte rude apropiate sau pentru alte persoane. Concret, membrul Guvernului este apărat de răspundere dacă asigură folosul material pentru alte rude apropiate (nepoți, veri etc), concubini, prieteni sau persoane cu care a stabilit diverse înțelegeri sau parteneriate.

Totodată, Codul ar elimina este eliminat cazul reglementat de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, conform căruia, dacă averea unui membru al Guvernului a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Președintele României, la propunerea prim-ministrului.

Președintele sesizează și faptul că Secretariatului General al Guvernului i se conferă drepturi suplimentare de inițiativă legislativă și că orice decizie a prim-ministrului trebuei contrasemnată de secretarul general al Guvernului.

Guvernul vrea ca polițele de asigurare obligatorie a locuințelor să acopere și pagubele produse de furtuni. Prima de asigurare ar putea fi, însă, majorată CITEȘTE ȘI Guvernul vrea ca polițele de asigurare obligatorie a locuințelor să acopere și pagubele produse de furtuni. Prima de asigurare ar putea fi, însă, majorată

Președintele reclamă și pensiile speciale pentru aleșii locali

Parlmentarii au modificat proiectul de Codul pentru a institui pensia specială pentru aleșii locali, calculată, în limita a trei mandate, ca produs al lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizația brută lunară în plată corespunzătoare funcției. Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene, aleși începând cu anul 1992, vor fi beneficiarii acestor pensii. Pensia va fi suportată de la bugetul de stat și nu vor beneficia de ea aleșii condamnați pentru infracțiuni de corupție.

Șeful statului arată că prin alte decizii Curtea Constituțională a stabilit deja că acordarea acestei indemnizații numai unor aleși locali înseamnă încălcarea Constituției, fiind vorba de un tratament juridic diferențiat în cadrul aceleiași subcategorii juridice.  

Președintele constată și că transformarea funcțiilor publice de prefect și subprefect în funcții de demnitate publică (din funcționari publici, cum sunt acum) este afectată securitatea raporturilor juridice, componentă a principiului legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

O altă obiecție vizează faptul că spre deosebire de alți candidați, la o astfel de funcție, parlamentarii pot ocupa funcții de prefect fără concurs și fără pregătirea de specialitate cerută în cazul celorlalți candidați.

Alte obiecții ale șefului statului au în vedere introducerea cotei de 20% ca pondere a unei minorități etnice pentru a folosi limba în administrație și servicii, reglementările privind funcțiile de administrator public precum și o serie de reglementări privind funcționarii publici.

Fără o Lege a manualului școlar aplicabilă, Guvernul a pregătit totuși hotărârea prin care Editura Pedagogică devine societate pe acțiuni, pentru a prelua monopolul editării manualelor CITEȘTE ȘI Fără o Lege a manualului școlar aplicabilă, Guvernul a pregătit totuși hotărârea prin care Editura Pedagogică devine societate pe acțiuni, pentru a prelua monopolul editării manualelor

Toate obiecțiile președintelui privind Codul Administrativ pot fi citite AICI

Conform Codului, primarii vor putea funcționa ca PFA și reprezenta grupuri de interese economice

Funcția de primar, viceprimar, președinte sau viceprimar al consiliului județean nu va mai fi incompatibilă cu calitatea de persoană fizică autorizată care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială, respectiv cu calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Aceste incomptaibilități au fost eliminate de parlamentarii puterii.

Dacă în proiectul votat de Senat, primarii și președinții de consilii județene puteau reprezenta unitățile administrative doar în adunările generale ale operatorilor regionali de servicii comunitare, în forma aprobată prin vot final aleșilor locali le este permis să facă parte și din adunările generale ale operatorilor locali.

Această calitate ”nu face obiectul prevederilor referitoare la regimul incompatibilităţilor”, au stabilit parlamentarii din comisia de specială.

În lege au fost menținute însă prevederile privind conflictul de interese atunci când, în situația în care este chemat să emită un act administrativ sau să participe la emiterea ori adoptarea unui act administrativ, să încheie sau să participe la încheierea unui act juridic, alesul local are un interes personal prin care se urmărește obținerea unui folos de natură patrimonială pentru sine sau pentru rude, societăți din care face parte sau pentru persoane de la care a primit plăți sau a care a suportat cheltuieli pentru acesta. 

DOCUMENT Ministerul Transporturilor admite: Master Planul General are ca rezultat reducerea activității CFR Marfă. 65% din mărfuri sunt transportate pe linii care pierd finanțarea de la buget CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ministerul Transporturilor admite: Master Planul General are ca rezultat reducerea activității CFR Marfă. 65% din mărfuri sunt transportate pe linii care pierd finanțarea de la buget

Mandatul de consilier local va fi însă validat fără ca acesta să mai dovedească prin cazier că nu este condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă și nici că nu este pus sub interdicție judecătorească

Măsura este luată cu ”scopul de a simplifica procedura de validare”, arată inițiatorul. 

Contractul de management a fost eliminat la numire pentru șefii serviciilor locale și administratorul public

Numirea instituțiilor de interes local și serviciilor deconcetrate va fi aprobată de consiliul local, la propunerea primarului, pe bază de concurs, dar fără obligația existenței unui contract de management la momentul numirii, stabilește proiectul de lege.

De asemenea, contractul de management a fost eliminat și pentru administratorul public al unei localități, care poate fi numit la propunerea primarului sau președintelui de consiliu județean.

În proiect este introdusă însă funcția publică de manager al serviciilor deconcetrate.

Dacă pentru aleși și autorități locale au fost prevăzute o serie de exceptări de la normele în vigoare, în schimb Autorități Naționale a Funcționarilor Publici parlamentarii i-au redus o serie de atribuții privind organizarea concursurilor și evaluarea funcționarilor publici.

EXCLUSIV Guvernul pregătește schimbări la programul de titluri de stat pentru populație - vrea să acorde drept de vânzare înainte de scadență CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul pregătește schimbări la programul de titluri de stat pentru populație - vrea să acorde drept de vânzare înainte de scadență

Modificările au generat o reacție de avertisment din partea Bruxelles-ului.

”Cele mai recente amendamente propuse în Parlament pentru Codul administrativ anulează eforturile anterioare făcute de Guvernul României și măsurile relevante luate în contextul condiționalității ex-ante pentru administrația publică”, avertizează Comisia Europeană, care spune că modificările propuse pun în pericol eforturile de profesionalizare a serviciului public și reduc atribuțiile Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, instituția care a fost în centrul reformei.

Terenurile, lacurile și plajele ajung mai ușor în domeniul public al autorităților locale

În proiectul aprobat de senatori, ”justificarea temeinică a uzului sau a interesului public național, județean sau local” a fost eliminată în cazul trecerii unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia prin hotărâre a Guvernului, cât și la trecerea unor astfel de bunuri din domeniul privat al unei localități în domeniul public al acesteia.

Tot la propunerea majorității, lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național au fost incluse în lista bunurilor care aparțin domeniului public al județului.

ULTIMA ORĂ Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, declarată neconstituțională de CCR. Povestea Legii care a generat căderea unui Guvern. Doi premieri au refuzat să semneze CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, declarată neconstituțională de CCR. Povestea Legii care a generat căderea unui Guvern. Doi premieri au refuzat să semneze

Noi condiții privind contractele de concesiune și redevențele care revin autorităților locale penrtru resursele de suprafață

Contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naționalitatea sau de cetățenia concesionarului, pentru o durată care nu va putea depăși 49 de ani, începând de la data semnării lui, dar Codul stabilește totodată că prin legi speciale pot fi stabilite concesionări cu durată mai mare de 49 de ani.

Guvernul propusese ca redevența, obținută prin concesionare, să fie venit la bugetul de stat sau la bugetele unităților administrativ-teritoriale, după caz.

Aleșii au stabilit că, în cazul resurselor de suprafață, redevența obținută se distribuie 40% la bugetul local al județului, 40% la bugetul localității unde există exploatarea, iar doar 20% la bugetul de stat.  

Criteriile de acordare a contractului de concesiune vor cuprinde, însă, pe lângă cel mai mare nivel al redevenței, și capacitatea economic-financiară a ofertanților, protecția mediului înconjurător și alte condiții specifice impus ede natura bunului concesionat.

Capitala și Festivalul Enescu rămân fără sală de concerte modernă: Guvernul a renunțat la renovarea Sălii Palatului cu 30 milioane euro de la BDCE. Sala revine la RA-APPS, care administrează imobilele pentru demnitari CITEȘTE ȘI Capitala și Festivalul Enescu rămân fără sală de concerte modernă: Guvernul a renunțat la renovarea Sălii Palatului cu 30 milioane euro de la BDCE. Sala revine la RA-APPS, care administrează imobilele pentru demnitari

Parlamentarii au stabilit în comisii și noi condiții pentru licitațiile de închiriere a bunurilor din proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, procedura de licitaţie se va putea desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puțin două oferte valabile și nu trei, cum era prevăzut în forma adoptată de Senat.

În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, concedentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie.

Folosirea limibii minorităților naționale 

Codul administrativ prevede că în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligația să asigure în raporturile cu aceștia, folosirea limbii minorității naționale respective.

În aceste situații la ședințele consiliilor locale se poate folosi și limba minorităților naționale.

Codul Administrativ face referire și la minoritățile sexuale în contextul în care, la inițiativa parlamentarilor UDMR, interzice funcționarilor publici să aibă manifestări discriminatorii față de minoritățile religioase, naționale sau sexuale în afara orelor de serviciu.

”Funcționarii publici au obligația ca în afara exercitării atribuțiilor de serviciu să se abțină de la manifestări discriminatorii față de comunități etnice, religioase, minorități naționale, sexuale, care prin natura lor exced dreptul la opinie a funcționarului public și care sunt în măsură să creeze tensiune între majoritate și minorități, amplificând eventualele stereotipuri și judecăți care există în societate”, prevede proiectul.

Parlamentarii au în vedere inclusiv comprtamentul funcționarilor publici online, pe rețelele de socializare. 

Averile politicienilor: Tăriceanu - șase apartamente și tot atâtea mașini de colecție. Dragnea - BMW X5 donat de rude și proprietăți în Turnu Măgurele. Băsescu - indemnizații de senator, de fost președinte, pensie, dividende. Barna - fâneață și apartament CITEȘTE ȘI Averile politicienilor: Tăriceanu - șase apartamente și tot atâtea mașini de colecție. Dragnea - BMW X5 donat de rude și proprietăți în Turnu Măgurele. Băsescu - indemnizații de senator, de fost președinte, pensie, dividende. Barna - fâneață și apartament

Guvernul vrea să încurajeze autoritățile locale să comunice oficial prin e-mail cu cetățeni, firme sau alte instituții publice

În acest scop, Serviciul de Telecomunicații Speciale va configura adrese de e-mail oficiale pentru fiecare localitate, astfel încât autoritățile să nu mai folosească adrese neoficiale de la furnizori precum yahoo, gmail sau hotmail.

Conform propunerii Guvernului, preluate de parlamentari, ”unitățile administrativ-teritoriale, în relațiile cu alte autorități și instituții publice, persoane fizice sau persoane juridice, pot utiliza poșta electronică, ca instrument de comunicare oficială”.

Adresa oficială de poștă electronică a fiecărei unități administrativ-teritoriale va fi stabilită de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, potrivit Executivului. 

Executivul a mai propus totodată Parlamentului să introducă în proiectul de lege obligația autorităților locale de a înființa monitoare oficiale locale online, proiect prezentat de Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
cod
administrativ
primar
pensii speciale
parlamentari
preefect
redeventa
concesiune
lac
teren
plaje
transfer
functionar
comisia
europeana
comunicare
oficial
e-mail
posta
electronica
monitor
oficial
online