Petrom va avea un nou șef: OMV își schimbă CEO-ul, fostul director al Borealis, Alfred Stern, înlocuindu-l pe Rainer Seele

Petrom va avea un nou șef: OMV își schimbă CEO-ul, fostul director al Borealis, Alfred Stern, înlocuindu-l pe Rainer Seele

Alfred Stern, noul CEO al grupului austriac OMV, principalul acționar al Petrom

scris 1 iun 2021

Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, va avea, începând cu 1 septembrie, un nou director executiv. Alfred Stern, fostul CEO al Borealis AG, companie în care recent OMV și-a majorat la 75% participația, îl va înlocui pe actualul CEO, Rainer Seele. Acesta va demisiona din poziția de CEO al OMV pe 31 august, decizie convenită marți cu membrii Consiliului de Supraveghere.

De ce este important: OMV Petrom deține o participație de 50% din cel mai important zăcământ de gaze din Marea Neagră, Neptun Deep, alături de Exxon (care și-a anunțat intenția de a-și vinde participația, Romgaz depunând deja o ofertă angajantă).

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea interesant: Rainer Seele a anunțat recent că “OMV se pregătește să adopte anul viitor o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde Guvernul pare decis să declanșeze procedura parlamentară de modificare a Legii offshore.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități

Nu este prima dată când Seele anunță “iminenta” adoptare a unei decizii de investiții finale în Neptun Deep, însă, în acest an, Seele a venit cu o noutate: dacă va fi adoptată o decizie favorabilă de investiție în proiectul Neptun Deep, OMV va analiza renunțarea la exercitarea opțiunii pentru achiziționarea unei participații de 24,9% din proiectul Gazprom destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de gaze Uregoy din Siberia.

Deși nu se cunoaște poziția sa pe această temă, numirea lui Stern, expert în petrochimie, ar putea să afecteze strategia OMV privind Neptun Deep.

Mandatul lui Seele expira în iunie 2022 și avea și o clauză de prelungire de un an, pe care a anunțat încă din luna aprilie a acestui an că nu o va activa.

Decizia de prezentare a demisiei pe 31 august 2021, cu 11 luni înainte de expirarea mandatului, adoptată prin acord mutual, susține un comunicat OMV, a fost luată în cadrul ședinței Consiliului de supraveghere al OMV de marți.

Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

Noul CEO Alfred Stern (56 de ani) a acceptat numirea, va prelua funcția de la 1 septembrie 2021 și va avea un mandat de 3 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani, sub rezerva acordului reciproc.

Alfred Stern este în prezent membru al Comitetului Executiv OMV pentru petrochimie. Între 2018 și 2021 a fost CEO-ul Borealis AG, companie controlată în prezent de OMV, care deține 75% din acțiuni în urma preluării contra a 4,7 miliarde dolari a 39% din participația de 64% pe care o deținea celălalt acționar, Mubadala, fondul suveran de investiții din Abu Dhabi. În perioada 2008-2018 a ocupat diferite poziții de conducere în Borealis AG.

Aceasta este și motivația prezentată de Mark Garrett, președintele Consiliului de supraveghere al OMV, care a anunțat că OMV este pe punctul de a se reorienta definitiv către petrochimie, domeniu în care este expert Stern. “Experiența sa de specialitate, precum și experiența sa de management internațional și CEO în industria chimică îl fac candidatul ideal pentru a conduce această transformare. În ultimii ani, Alfred Stern și echipa sa nu numai că au asigurat o poziție excelentă pe piață pentru afacerea Borealis, dar au supravegheat și evoluția companiei către o economie circulară ”.

De altfel, viitorul CEO, Alfred Stern, și-a anunțat deja intențiile, care vizează decarbonifizarea business-ului OMV și reorientarea sa către o economie circulară.

“Tranziția energetică va duce la schimbări pe diferite piețe și sectoare, dar aceste schimbări vor fi diferite și vor avea viteze variabile. Vom stimula în mod activ decarbonizarea afacerii noastre și vom fi proactivi în utilizarea modificărilor respective în întregul portofoliu de produse, inclusiv în economia circulară, pentru a continua cu succes creșterea noastră profitabilă și durabilă”, a afirmat acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
seele
stern
neptun deep