Majorarea accizelor de la 1 septembrie 2017, cuprinsă în proiectul de modificare a Codului Fiscal redactat de Ministerul Finanțelor, surprinde cea mai importantă companie petrolieră din România într-o evoluție pozitivă a sectorului său de rafinare și marketing.
Vânzarile totale (en-gros și cu amănuntul) de produse rafinate pe primul semestru al acestui an au crescut cu 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 2,41 milioane tone, “datorită cererii crescute ca efect al condițiilor de piață favorabile”, se precizează în raportul privind rezultatele companiei din prima jumătate a anului. Vânzările cu amănuntul s-au majorat, la rândul lor, cu 6%, de 1,19 milioane tone în prima jumătate a anului trecut la 1,25 miloane tone perioada similară a acestui an.
Drept urmare, valoarea vanzarilor consolidate a crescut cu 25% comparativ cu primul semestru al anului trecut, ajungând la 9,26 miliarde lei, din care vânzările Downstrem Oil au reprezentat 73%. Vanzarile Downstream Gas au reprezentat 24%, iar cele Upstream 2% (vanzarile din Upstream fiind, in mare parte, vânzări in interiorul Grupului, nu către terți).
Marja de rafinare al OMV Petrom a crescut în aceeași perioadă la 8,03 dolari pe baril, ca rezultat al diferențialelor mai bune la produse, care au compensat efectul negativ din creșterea prețului țițeiului (OMV Petrom a realizat un preț mediu al petrolului la nivel de grup de 43,33 dolari pe baril, cu 36% peste cel de 31,77 dolari pe baril obținut în perioada ianuarie-iunie a anului trecut). Rata de utilizare a rafinăriei a atins în prima jumătate a anului valoarea de 95% comparativ cu 81% în primele șase luni ale anului trecut, când rezultatele au fost afectate de intrarea în revizie a rafinăriei de la Brazi.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a triplat profitul în prima jumătate a anului, la peste 1,2 miliarde lei, ca urmare a revenirii pe creștere a prețului la țițeiÎn trimestrul al doilea al acestui an rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a fost de 94%, iar marja de rafinare a continuat să se aprecieze, de la 6,82% în trimestru al doilea al anului trecut și 7,58% în primul trimestru al acestui an, la 8,51% în perioada aprilie-iunie. Volumul produselor rafinate comercializate a crescut la rândul său de la 1,13 milioane tone (în T2 2016 și T1 2017) la 1,28 milioane tone.
OMV Petrom a fost anul trecut lider pe piața de carburanți (și păcură) din România, cu o cotă de piață de 38,35%, fiind secondat de Rompetrol Rafinare cu 29,64% și Petrotel Lukoil, cu 15,89%. Cele trei mari companii sunt urmate de Oscar Downstream, cu o cotă de piață de 8,79%, MOL România Petroleum Products, cu 6,64%, Rompetrol Downstream, cu 0,46%, și Socar Petroleum, cu 0,077%. Cotele de piață ale respectivelor companii reies dintr-un proiect de hotărâre de guvern redactat de ministerul Energiei, care stabilește nivelul stocurilor minime de petrol și produse petroliere pentru fiecare companie care introduce pe piață cantități mai mari de 1.000 tone țiței și/sau produse petroliere pe an.
CITEȘTE ȘI Principalele trei companii petroliere controlează peste 80% din piața autohtonă de carburanți. Care au fost primii 9 jucători de pe această piață anul trecutȘoferii vor plăti cu 45 de bani mai mult pe litrul de benzină sau de motorină și cu 18 lei mai mult pe alimentarea cu 40 de litri a rezervorului mașinii personale, Guvernul urmând să majoreze considerabil accizele la carburanți de la 1 septembrie. Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, acciza la benzină va crește de la 1.656,36 lei pe mia de litri la 2.035,40 lei pe mia de litri, iar cea la motorină de la 1.518,04 lei pe mia de litri la 1.897,08 lei pe mia de litri, ceea ce anulează practic eliminarea supraaccizei de 7 eurocenți pe litru efectuată de guvernul PSD ca urmare a promisiunilor electorale.
CITEȘTE ȘI Guvernul scumpește benzina și motorinaAstfel, dacă în prezent la stația OMV Petrom de pe Șoseaua Mihai Bravu un litru de benzină costă 4,65 lei iar unul de motorină 4,64 lei, dacă actul normativ redactat de ministerul de finanțe va fi adoptat șoferii vor achita cu 10% mai mult: 5,10 lei pe litrul de benzină și 5,09 lei pe litrul de motorină.