OMV Petrom reacționează virulent după modificarea privind taxa de solidaritate semnată astăzi în Parlament și anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită, apreciind că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției, ceea ce este foarte îngrijorător.
"Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiții depind, printre altele, de un regim fiscal și de reglementare previzibil.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Menționăm că, în 2022, am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creștere cu 60% față de anul precedent. Din această sumă, 2 miliarde lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut", este mesajul OMV Petrom transmis Profit.ro.
Parlamentul, prin vot final în plenul Camerei Deputaților, a adoptat legea de aprobare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, impusă la finalul anului trecut în aplicarea unui Regulament UE din octombrie 2022, cu tot cu amendamentul propus de coaliția de guvernare și prezentat anterior de Profit.ro, menit să oblige și OMV Petrom la plata contribuției.
Legea a fost adoptată cu 178 de voturi pentru, nici unul împotrivă și 71 de abțineri (toți ce 24 de deputați AUR prezenți, 28 dintre cei 29 de deputați USR prezenți și 19 dintre cei 26 de deputați neafiliați prezenți).
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
La dezbaterea amendamentului în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice (MFP) Alin Marius Andrieș a declarat că adoptarea acestuia riscă să ducă România în procedură de infringement - VEZI VIDEO MAI JOS
CITEȘTE ȘI Șef ANAF: Unele firme se folosesc de platforme care distribuie alimente, gen Glovo, pentru a plăti oameni "la negru"Procedura de infringement presupune atenționarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligații și, ulterior, dacă părțile nu se înțeleg, acționarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiție, care poate decide amendarea țării în cauză, de obicei cu sume substanțiale.
″MFP susține forma inițială adoptată prin OUG. Considerăm că, în cazul extinderii sferei de aplicare sau al ajustării cifrei de afaceri prevăzute de Regulamentul 1854/2022, există riscul declanșării procedurii de infringement. De asemenea, considerăm că, în cazul care s-ar dori modificări semnificative, ar trebui să aibă loc o discuție preliminară cu Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei Europene″, a atenționat atunci oficialul din MFP.
Astăzi, însă, în plenul Camerei Deputaților, Ministerul Finanțelor, prin același secretar de stat, a transmis că susține proiectul cu tot cu amendamentul respectiv.
CITEȘTE ȘI DNA a început reținerile pentru închirierea spațiilor din Aeroportul OtopeniAcesta a fost aprobat și introdus în mare viteză în raportul comun pe fond al Comisiilor de Buget-Finanțe, Industrii, Politică economică și Muncă la proiectul de lege. A fost, de altfel, singurul amendament admis.
Comisiile au respins un amendament al Cristinei Prună de la USR, care voia ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să publice pe pagina proprie de internet, într-o secțiune separată, sumele colectate din contribuția de solidaritate, cu actualizare lunară, precum și unul al deputatului AUR Lucian Pușcașu, prin care se propunea scutirea de contribuție a companiilor fără producție în perioada 2018-2021 și care fusese solicitat anterior de cei de la Black Sea Oil&Gas.
CITEȘTE ȘI Valoarea tichetului de masă - înghețatăAmendamentul admis, analizat de Profit.ro, își propune explicit să facă în așa fel încât și companiile care, strict în baza situațiilor financiare de anul trecut, nu au obținut minimum 75% din cifra de afaceri din activități vizate de contribuția de solidaritate (extracție de țiței, gaze și huilă, respectiv fabricare de produse petroliere rafinate și de cocserie) să fie obligate să plătească contribuția.
Fără ca numele companiei să fie menționat ca atare, este limpede că amendamentul are ca țintă OMV Petrom, care a declarat în repetate rânduri că, în opinia sa, nu datorează contribuția, luând în calcul prevederile OUG și rezultatele sale pe 2022.
CITEȘTE ȘI Goldman Sachs spune că inteligența artificială generativă ar putea afecta 300 de milioane de locuri de muncă. Care ar fi acesteaPe scurt, amendamentul partidelor din arcul guvernamental, adoptat de Parlament, stipulează că, la stabilirea ponderii în cifra de afaceri a activităților menționate (extracție de țiței, gaze și huilă, respectiv fabricare de produse petroliere rafinate și de cocserie), se procedează în felul următor:
În cazul vânzărilor către societăți neafiliate, se ia în considerare prețul real de vânzare. În cazul vânzărilor către societăți afiliate, prețul luat în considerare nu poate fi mai mic decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate. Dacă nu există vânzări către societăți neafiliate, prețul luat în considerare nu poate fi mai mic decât cotația medie de anul trecut la marfa respectivă de pe bursa internațională de referință.
În plus, la cifra de afaceri se vor adăuga și cantitățile de mărfuri extrase sau produse anul trecut și în 2023, dar nevândute (rămase în patrimoniul companiilor), precum și cantitățile de mărfuri extrase sau produse în 2022 și anul acesta și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu. Ele vor fi adăugate la cifra de afaceri la un preț care nu va putea fi mai mic decât media cotațiilor internaționale de referință din 2022, respectiv 2023.
CITEȘTE ȘI Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari are un nou Director General, fost CEO al Azomureș și fost membru în board-ul NuclearelectricaÎn cazul activităților de fabricare a produselor rafinate și de cocserie, în cifra de afaceri va intra și ″tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023″.
Inițiatorii își justifică amendamentul inclusiv prin faptul că ″modul de calcul al redevențelor are în vedere prețurile produselor ce se tranzacționează pe aceste burse (internaționale - n.r.)″.
CITEȘTE ȘI România – campioană la accidentele rutiere″Menționăm că, în funcție de modalitatea de structurare a afacerilor, pot exista unele interpretări ale prevederilor în vigoare astăzi, potrivit cărora se produce excluderea din sfera taxării a unor contribuabili, care deși au beneficiat de creșterea conjucturală a prețurilor produselor, independent de creșterea costurilor de producție și/sau de realizarea investițiilor, au obținut creșterea accentuată a profiturilor pe de o parte, iar pe de altă parte au contribuit la creșterea costului vieții. Acest aspect conduce, de asemenea, la scăderea drastică a nivelului de trai al cetățenilor, impunând statului luarea unor măsuri pentru calmarea efectelor sociale ale acestor anomalii economice.
Prin urmare, se poate observa că, în lipsa introducerii unor prevederi de natură procedurală prin care să se stabilescă modalitatea concretă de stabilire a contribuabililor ce intră sub incidența actului normativ, acesta ar putea fi aplicat intr-o manieră discriminatorie față de contribuabilii agenți economici care își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial, pe acelasi segment al pieței, discriminarea fiind generată de structura modului de afacere a fiecărui contribuabil în parte (unii având un model de afacere constituit dintr-o activitate corespunzătoare unui singur CAEN, alții având mai multe activități pe CAEN-uri multiple), ci nu de faptul că unii au beneficiat sau nu de creșterea conjuncturală a prețurilor″, se arată în motivarea amendamentului.
Este vorba de faptul că, grație activităților sale mai diversificate, OMV Petrom nu datorează contribuția, la felul cum este formulată în prezent OUG nr. 186/2022, ponderea în cifra sa de afaceri a CAEN-urilor vizate de ordonanță fiind de sub 75%, în timp ce societăți precum Rompetrol, Romgaz sau Black Sea Oil&Gas, mult mai puțin diversificate, o datorează.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Noua variantă de plafonare a tarifelor RCA. Cum vor fi tarifeleTextul integral al amendamentului:
După alineatul (5) al articolului 1, se introduce un nou alineat, alin. (6):
″(6) Determinarea ponderii în cifra de afaceri a activităților prevăzute la alin. (1), se realizează prin includerea următoarelor:
a) în cazul activității economice cu codul CAEN 0610 - ”Extracția țițeiului”
1. prețul de vânzare al țițeiului, pentru cantitățile de țiței extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor țițeiului la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de țiței extrase de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului.
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor țițeiului la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de țiței extrase de către contribuabil și utilizate ca materie primă în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023.
b) în cazul activității economice cu codul CAEN 0620 – ”Extracția gazelor naturale”
1. prețul de vânzare al gazelor naturale, pentru cantitățile de gaze naturale extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Viena în anul fiscal/exercițiul financiar de referință.
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de gaze naturale extrase de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de gaze naturale extrase de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023;
c) în cazul activității economice cu codul CAEN 0510 – ”Extracția huilei”
1. prețul de vânzare al huilei, pentru cantitățile de huilă extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor huilei la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de huilă extrase de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor huilei la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de huilă extrase de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023;
d) în cazul activității economice cu codul CAEN 1910 – ”Fabricarea produselor de cocserie”
1. prețul de vânzare al produselor de cocserie, pentru cantitățile de produse de cocserie fabricate de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor de cocserie la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse de cocserie fabricate de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor de cocserie la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse de cocserie fabricate de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023;
4. tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023.
e) în cazul activității economice cu codul CAEN 1920 – ”Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului”
1. prețul de vânzare al produselor obținute prin rafinarea petrolului, pentru cantitățile de produse obținute prin rafinarea petrolului de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor Platts Mediteranean în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor obținute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse obținute prin rafinarea petrolului de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor obținute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse obținute prin rafinarea petrolului de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023;
4. tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023″.
Autori: grupurile parlamentare PSD, PNL si UDMR
Textul integral al motivării amendamentului:
″În atingererea dezideratului de aplicare unitară a dispozițiilor OUG nr. 186/2022 care asigură aplicarea la nivel național a Regulamentului (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie – a cărui acomodare legislativă internă s-a produs prin intermediul OUG nr. 186/2022, este absolut necesară clarificarea modului de determinare a ponderii activităților în cifra de afaceri în viziunea actului normativ intern și în lumina actului de drept UE menționat anterior, dându-se vocație efectivă dezideratelor reglementării Unionale.
Astfel că se impune pe acest palier necesitatea unei intervenții legislative clarificatoare care să confere vocație scopurilor declarate ale Regulamentului (UE) 2022/1854, care se configurează, în mod esențial, ca o măsură de redistribuire pentru a se asigura faptul că societățile vizate care au obținut profituri excedentare ca urmare a circumstanțelor neprevăzute contribuie proporțional la remedierea crizei energetice de pe piața internă.
Menționăm că, în funcție de modalitatea de structurare a afacerilor, pot exista unele interpretări ale prevederilor în vigoare astăzi, potrivit carora se produce excluderea din sfera taxării a unor contribuabili, care deși au beneficiat de creșterea conjucturală a prețurilor produselor, independent de creșterea costurilor de producție și/sau de realizarea investițiilor, au obținut creșterea accentuată a profiturilor pe de o parte, iar pe de altă parte au contribuit la creșterea costului vieții. Acest aspect conduce, de asemenea, la scăderea drastică a nivelului de trai al cetățenilor, impunând statului luarea unor măsuri pentru calmarea efectelor sociale ale acestor anomalii economice.
Prin urmare, se poate observa că, în lipsa introducerii unor prevederi de natură procedurală prin care să se stabilescă modalitatea concretă de stabilire a contribuabililor ce intră sub incidența actului normativ, acesta ar putea fi aplicat intr-o manieră discriminatorie față de contribuabilii - agenți economici care își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial, pe acelasi segment al pieței, discriminarea fiind generată de structura modului de afacere a fiecărui contribuabil în parte (unii având un model de afacere constituit dintr-o activitate corespunzătoare unui singur CAEN, alții având mai multe activități pe CAEN-uri multiple), ci nu de faptul că unii au beneficiat sau nu de creșterea conjuncturală a prețurilor.
Clarificarea legislativă își propune să evite deci, aplicarea neunitară a reglementărilor naționale și implicit unionale, cu reverberații la nivel de discriminare între contribuabilii care activează în sectoarele economice vizate și cu riscul iminent de disturbare a pieții concurențiale la nivel intern și unional, având în vedere că economiile naționale sunt interconectate.
În consecință, apare ca necesară luarea în considerare, cu titlu de pondere în cifra de afaceri, a unui cuantum al activităților ce reflectă situația reală și obiectivă a acestora în cadrul cifrei de afaceri, ceea ce ar avea rezonanță la determinarea unei cifre de afaceri eligibile pentru impunerea contribuției de solidaritate.
Din economia Regulamentului UE rezultă că societățile din Uniune sau sediile lor permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor reprezintă acele societăți care generează cel puțin 75% din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, fără a face o distincție cu privire la faptul că desfășoară una sau mai multe activități în mod cumulat din sectoarele vizate. Altfel spus, societățile sunt contribuabili din perspectiva contribuției de solidaritate indiferent dacă acestea, potrivit modelului de afaceri, desfășoară o singură activitate sau un set de activități economice, cifra de afaceri eligibilă urmând a fi calculată pentru fiecare activitate în parte independent, fie pe baza veniturilor obținute în mod direct, fie prin estimarea veniturilor, în situația în care produsele au fost obținute din activitățile eligibile.
Prin urmare, reglementarea propusă se limitează doar la activitățile din Regulamentul (UE) 2022/1854, fără a fi vizate veniturile obținute din activitatea comercială care constă în revânzarea produselor achiziționate și care nu au fost prelucrate de respectivul contribuabil, precum și veniturile obținute din vânzarea energiei electrice produsă de contribuabil prin utilizarea gazelor naturale și/sau a huilei obținute din producția proprie.
De asemenea, clarificarea normei naționale vine în întâmpinarea respectării principiului certitudinii impunerii, având în vedere faptul că exigențele de claritate se circumstanțiază tocmai în jurul cifrei de afaceri eligibile din perspectiva prelevării contribuției de solidaritate.
Înțelegerea eronată a ponderii activităților în cifra de afaceri deturnează, în mod esențial, obiectivele reglementării UE, în condițiile în care reglementarea unională își propune să asigure un răspuns rapid și coordonat la nivelul Uniunii. Efectul de disturbare apare ca evident, în condițiile în care calcularea ponderii activităților în cifra de afaceri într-o altă paradigmă, ar priva norma unională de aplicarea echitabilă raportat la toți actorii care activează pe piața produselor energetice indiferent de structura activităților economice în cadrul societății, respectiv de modelul de afacere, atât timp cât aceștia au beneficiat de venituri excepționale în contextul internațional creat de criza energetică, respectiv de războiul din Ucraina.
O altă înțelegere a normei decât cea prezentată în propunerea legislativă ar prezenta un risc ridicat de perturbare și de fragmentare suplimentară a pieței interne, care ar fi în detrimentul tuturor statelor membre, având în vedere integrarea piețelor energiei și a lanțurilor valorice.
De asemenea, o abordare neunitară a normei ar aduce atingere principiului constituțional al justei aplicări a sarcinii fiscale consacrat la nivelul art. 56 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Astfel că, sistemul legal de impunere trebuie să respecte prevederile constituționale și să prevadă o justă așezare a sarcinii fiscal, cu rolul de a asigura un mod de contribuție just/echitabil la susținerea cheltuielilor publice ale statului.
Cu aceeași conotație, arătăm faptul că aceste prevederi asigură pe deplin implementarea principiului care stă la baza fiscalității, ce impune ca justețea impunerii sau echitatea fiscală să asigure ca sarcina fiscala a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii sale contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietății acestora.
În lipsa unei reglementări cu acest caracter, există riscul iminent de a se a aduce atingere scopurilor declarate ale actului de drept unional, respectiv de a:
- diminua efectele financiare generate de creșterea bruscă a prețurilor gazelor naturale și cererea aferentă de combustibili alternativi care au condus, de asemenea, la o creștere a prețurilor altor produse de bază, cum ar fi cele ale țițeiului și cărbunelui și încetinirea creșterii economice în Uniune;
- valoriza spiritul solidarității dintre statele membre pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie și pentru a se asigura că actuala criză nu duce la prejudicii de durată pentru consumatori și economie, menținând, în același timp, sustenabilitatea finanțelor publice;
- atenua situația de criză care poate avea efecte negative grave asupra inflației, a lichidității operatorilor de pe piață și a economiei în ansamblu;
- atenua efectele economice directe ale creșterii prețurilor la energie pentru bugetele autorităților publice, pentru clienții finali și pentru societățile din întreaga Uniune.
Calculul cifrei de afaceri eligibile ține cont si de faptul că modul de calcul al redevențelor are în vedere prețurile produselor ce se tranzacționează pe aceste burse″.