Compania Municipală Energetica Servicii, controlată de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), vrea să aducă muncitori din afara Uniunii Europene pentru lucrări de modernizare la conductele sistemului centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă al Capitalei, relevă date analizate de Profit.ro.
În acest scop, compania vrea să contracteze o firmă specializată în recrutare și plasare de personal.
Energetica Servicii are nevoie de 40 de oameni din țări non-UE ″în vederea îndeplinirii/executării în bune condiții și la timp a lucrărilor de modernizare a rețelei de termoficare a Municipiului București″.
Muncitorii vor fi angajați cu contract de muncă pe 12 luni, cu posibilitate de prelungire. Perioada de probă va fi de 1 lună.
Salariile brute lunare oferite pornesc de la 6.571 lei pentru sudori, 5.520 lei pentru instalatori și lăcătuși mecanici, respectiv 5.290 lei pentru muncitori necalificați, putând crește în funcție de calificarea și experiența fiecărui lucrător. Celor angajați li se va oferi cazare, plus transport la și de la locul de muncă.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat în prima parte a lunii darea în exploatare a încă 1,75 kilometri de conductă nouă de termoficare de către Compania Municipală Energetica Servicii. În mai, fuseseră anunțate șantiere noi de aproape 15 kilometri.